Hot News
Kievul are probleme pe front. Zelenski s-a năpustit asupra lui Musk
15/11
Peskov, reacție la propunerea lui Kushner privind Consiliul Rusia–NATO
15/11

Peskov: Putin, Xi Jinping și Trump se vor întâlni pe 19 noiembrie, la Shenzhen

Dmitri Peskov/ kremlin.ru

Summitul APEC se va desfășura la Shenzhen în perioada 18–19 noiembrie, iar întâlnirea trilaterală este prevăzută pentru ziua a două a lucrărilor. Agenția AP scrie că evenimentul este fără precedent, relatează RTVI.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, președintele Chinei, Xi Jinping, și liderul american Donald Trump se vor întâlni pe 19 noiembrie, la Shenzhen, în marja summitului APEC, a anunțat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, după ce Casa Albă anunțase, anterior, că intenționează să organizeze o astfel de întâlnire.

Summitul APEC va avea loc la Shenzhen în perioada 18–19 noiembrie, iar întâlnirea trilaterală se va desfășura în a doua zi a reuniunii la vârf. Comentând informația, agenția AP scrie că este ceva fără precedent: niciodată până acum, liderii celor mai mari puteri nucleare ale lumii nu s-au mai reunit toți trei.

Anterior, reprezentanții Casei Albe declaraseră că Trump și-a propus, printre altele, să discute reducerea stocului nuclear. „Proliferarea unor astfel de arme este, în opinia președintelui Trump, extrem de periculoasă”, a declarat jurnaliștilor Olivia Wales, reprezentanta Administrației prezidențiale americane, potrivit CNN.

În februarie a expirat Tratatul privind reducerea armelor strategice ofensive (Noul START) – ultimul acord dintre Rusia și Statele Unite privind limitarea arsenalelor nucleare ale celor două țări. Atunci, Trump a respins propunerea Moscovei de a prelungi tratatul cu un an și a cerut încheierea unui nou acord, cu participarea Chinei.

Potrivit estimărilor Pentagonului, Beijingul deține peste 600 de focoase nucleare, în timp ce Rusia și Statele Unite au fiecare peste 5.000. De aceea, China nu a manifestat până acum interes pentru astfel de negocieri, amintește AP.

Un înalt oficial american a declarat jurnaliștilor că Washingtonul nu așteaptă să fie încheiat vreun acord după întâlnirea trilaterală. ”I-aș spune punct de plecare: prima discuție între aceste țări, în orice caz, la nivel de lideri”, a explicat oficialul.

Pe lângă armele nucleare, liderii intenționează să discute și despre Iran.

În schimb, Trump nu va ridica, potrivit agenției AP, care citează surse, problema Ucrainei. În China, Trump va fi însoțit de omul de afaceri Elon Musk, dar care nu va fi prezent la întâlnirea trilaterală, au precizat reprezentanții administrației americane.

În octombrie, Putin a susținut ideea unei întâlniri trilaterale, dar a subliniat că pentru o astfel de întrunire este nevoie de o agendă de lucru. Pe 3 noiembrie, Peskov anunța că la Kremlin se speră ca detalliile întâlnirii să fie convenite în următoarele zile.

„Desigur, principala forță organizatorică sunt, în acest caz, prietenii noștri chinezi, în calitatea lor de gazde a evenimentului”, a adăugat acesta.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se teme că la Shenzhen ar putea fi discutată soluționarea conflictului fără participarea Kievului, relatează AP. Întâlnirea este comparată, de asemenea, cu Conferința de la Ialta din 1945, la care au participat liderii celor trei mari puteri aliate.

Kremlinul a respins însă aceste paralele.

„Este evident că vorbim despre o întâlnire extrem de importantă, când se întâlnesc liderii unor țări precum Rusia, China și Statele Unite. Dar haideți să nu uităm, totuși, că viziunea noastră asupra ordinii mondiale înseamnă ca nimeni să nu impună nimănui nici un fel de ordine mondială”, a declarat Peskov la sfârșitul lunii octombrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3800841