Hot News
Aleksandr Pankin: Țările UE nu mai au pârghii de presiune asupra Rusiei
09/11

Simonian a explicat cum dorea Rusia să procedeze cu Ucraina

Margarita Simonian/ Foto: RIA Novosti

Simonian: Rusia a dorit să procedeze cu Ucraina precum un medic bun

Rusia nu a trecut la acțiuni dure împotriva Ucrainei deoarece a dorit să procedeze precum un medic bun, a apreciat Margarita Simionian, redactor-șef al Grupului internațional de presă Rossia Segodnia (Rusia la zi – n.r.) și al postului de televiziune RT.

„Imaginile cu blackout-ul din Kiev nu îmi provoacă bucurie. Privindu-le, înțeleg că, din cauza lor, nu se poate altfel. Dar sunt convinsă că noi nu am vrut așa. Vă amintiți că, acum vreo doi ani, Comandantul Suprem [președintele Federației Ruse, Vladimir Putin] a spus: «Noi încă nu am început». Și de ce nu am început? Nu am început pentru că nu am vrut așa. Doream să procedăm cu Ucraina precum un medic bun”, a declarat Simonian, într-un interviu acordat jurnalistului Vladimir Soloviov pentru agenția de presă Vesti.

Ea a dat ca exemplu un caz de medicină: uneori, medicul încearcă să îndepărteze doar tumora, dar alteori trebuie extirpat un organ întreg.

„Dacă poate îndepărta doar un pic din tumoră, un medic oncolog bun așa va proceda și gata. Va extirpa un pic, va lăsa în pace țesuturile sănătoase. Uneori se întâmplă că trebuie îndepărtat întregul organ, dacă nu chiar două. Iar alteori se întâmplă ca în Ucraina. Că nu mai este, practic, mai nimic de îndepărtat. Nu iese nici să păstrezi ceva. Și trebuie doar să lovești, să lovești și iar să lovești această tumoră canceroasă”, a subliniat Simionian.

Ea a amintit că orice manifestare de umanitate în Ucraina este aspru pedepsită.

„Acolo [în Ucraina] sunt, totuși, oamenii noștri. Ei continuă să fie încă acolo. Pentru că vedem că ei sunt tot mai puțini și mai puțini nu pentru că mor sub loviturile noastre. Totuși, noi lovim cu precizie. Ci pentru că s-au împrăștiat și pleacă unde poate fiecare, iar dacă nu pot să plece stau tăcuți, pentru că știu că nu doar pentru orice manifestare de identitate rusă te îngropi pe viață, ci chiar și pentru o simplă manifestare de omenie”, a declarat Simionian.

Anterior, corespondentul de război al agenției Vesti, Evgheni Poddubnîi, a evaluat capacitatea Ucrainei de a stabiliza furnizarea de energie electrică. El a declarat că regimul de la Kiev nu are capacitatea de a restabili operativ infrastructura energetică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3794243