Hot News
Приглашение на выборы/ Invitație la alegeri
16/09
Aliev: Parlamentul European, un bârlog al corupților
16/09

Expert, despre desfășurarea de armament în spațiul cosmic

Foto: Reuters/ Telegram

Declarația ministrului american al Forțelor Aeriene, Troy Meink, potrivit căreia SUA dețin arme orbitale pentru a controla spațiul cosmic se încadrează în politica promovată de Washington în ultimii ani, a declarat pentru ziarul Vzglyad expertul în arme strategice Aleksandr Ermakov.

El a amintit că Statele Unite admit deschis, în ultimii ani, posibilitatea unor confruntări spațiale și nu ascund faptul că fac pregătiri în vederea unor potențiale acțiuni armate în cosmos. „Iar pentru asta au nevoie, evident, de armamentul corespunzător”, a subliniat interlocutorul ziarului menționat mai sus.

Deși Meink nu a dezvăluit detalii despre tipul de armament, Ermakov a avansat câteva ipoteze. „SUA au o atitudine negativă față de armele cinetice în spațiu. Washingtonul subliniază riscurile formării de deșeuri pe orbită. În același timp, nu poate fi exclus faptul că partea americană dispune și de astfel de arme”, consideră expertul.

La Washington niciodată nu s-au pronunțat împotriva laserului, a mijloacelor de bruiaj sau a sistemelor electromagnetice, a continuat Ermakov, admițând că tocmai la acestea s-a referit Meink. „În plus, poate fi vorba despre sisteme specifice războiului electronic: și acestea se înscriu în categoria mijloacelor de control al spațiului cosmic”, a apreciat interlocutorul ziarului Vzglyad.

În opinia lui, cursa înarmării în spațiu se desfășoară deja și va continua. „Presupun că, drept răspuns la politica Statelor Unite din ultimii ani, Rusia dezvoltă sisteme corespunzătoare”, a declarat analistul. El a amintit că, anterior, Moscova a propus încheierea unui acord obligatoriu juridic privind interzicerea desfășurării de arme în spațiul cosmic. Dar perspectivele unui astfel de tratat sunt incerte, consideră expertul.

„În această chestiune există o diferență principială între pozițiile Moscovei și Washingtonului. Americanii au insistat asupra interzicerii doar a armelor nucleare în spațiu și asupra păstrării libertății de manevră pentru sistemele spațiale non-nucleare. La rândul lor, Rusia și China au propus să fie interzisă desfășurarea oricăror arme pe orbită, fără a restricționa însă armele antisatelit lansate de la suprafața Pământului”, a explicat expertul.

De fapt, a nuanțat Ermakov, cu ani în urmă, disputa legată de aceste abordări diferite avea greutate. „Acum însă, după părerea mea, părțile nu mai mizează pe încheierea unui acord”, a concluzionat el.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    După o lungă epocă a imperiilor maritime și a celor terestre, va urma, poate, un imperiu spațial care-și va exercita controlul prin sateliți. Un imperiu care va controla accesul în spațiu, accesul la Lună, la resursele care ar putea fi recoltate din spațiu. Eminența cenușie a tehno-politicii americane actuale, Peter Thiel, ca și Elon Musk, au la îndemână instrumentele tehnologice pentru a crea un astfel de imperiu. Doar că subestimează, ca de obicei, capacitățile Rusiei și Chinei. Și nu mă îndoiesc că Rusia, în caz de nevoie, va găsi o soluție să le ,,păjească” americanilor sateliții. Dr. Rod Thornton, conferențiar în Studii de Apărare și Securitate Rusă la King’s College din Londra, afirmă că ceea ce-i lipsește Rusiei în materie de armament spațial și sateliți, compensează prin capacitatea sa de lansare a rachetelor. El a declarat că Rusia dispune de ,,rachete terestre care pot fi lansate în spațiu pentru a lovi sateliții aflați pe orbita joasă a Pământului. De asemenea, au rachete ASAT care pot fi lansate de la mare înălțime de către aeronave”. El a mai menționat că Rusia ar fi ,,marele câștigător” în orice război spațial, care ar implica ,,rachete lansate în spațiu, sateliți manevrabili concepuți să le devieze sau să le distrugă și lasere terestre”. Rusia este întotdeauna o câștigătoare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3729770