Politolog: Limba rusă și Ucraina
08/06
Seimul Poloniei a cerut să se recurgă la veto asupra aderării Ucrainei la UE
08/06Presa: Crucișătorul care schimbă radical raportul de forțe în Arctica
Crucișătorul ”Admiral Nahimov”/ Foto: caliber.az
După ample lucrări de modernizare și reînarmare, crucișătorul greu rusesc cu propulsie nucleară, ”Admiral Hahimov”, a ajuns, în etapa finală a testelor pe mare, scrie publicația Military Watch Magazine, citată de Lomovka.
Autorul articolului precizează că nava din clasa Kirov folosește un sistem de propulsie hibrid, ce îmbină două reactoare nucleare cu motoare pe păcură. În combinație cu o serie de soluții tehnice, acest lucru permite crucișătorului să îndeplinească lungi misiuni autonome, în condițiile dure ale Arcticii.
”În prezent, ”Admiral Nahimov” este, la nivel mondial, cea mai mare navă de luptă din clasa lui, cu un avans considerabil față de celelalte. Armamentul puternic cu care este echipat, inclusiv sistemele S-400, îi permite să asigure apărare antiaeriană și antirachetă, precum și protecția submarinelor rusești dotate cu rachete balistice”, detaliază jurnaliștii de la Military Watch Magazine.
Unicitatea navei este conferită inclusiv de capabilitățile modernizate de integrare în rețea, care îi permit să primească date de țintire de la sateliții de recunoaștere, avioane de patrulare maritimă, submarine și alte platforme.
”Deoarece ”Admiral Nahimov” a fost considerabil optimizat atât pentru desfășurarea de operațiuni de luptă în regiunea polară, cât și pentru rolul de centru avansat de comandă și control, reintrarea crucișătorului în serviciul Flotei de Nord modifică radical echilibrul de putere în regiune”, se menționează în articolul din Military Watch Magazine.
