Presa: Guvernul german are mediatori pentru negocieri cu Rusia
11/05
Eurodeputata din România, Diana Șoșoacă, a rupt în public steagul UE de Ziua Europei
11/05Ușakov: Fără retragerea armatei Ucrainei din Donbas, negocierile nu vor avansa
Iuri Ușakov/ Foto: Lomovka
Dacă Forțele Armate ale Ucrainei nu vor fi retrase din Donbas, procesul de soluționare a conflictului va sta pe loc, chiar și după zeci de runde de negocieri, a declarat asistentul președintelui Rusiei, Iuri Ușakov, relatează Rossiiskaia gazeta.
Atât timp cât Kievul nu va face acest pas, negocierile pot continua și „câteva runde”, ba chiar „zeci”. „Dar noi vom fi în același loc, înțelegeți? Asta este problema”, i-a spus Ușakov jurnalistului agenției de presă Vesti, Pavel Zarubin.
Reprezentantul Kremlinului a subliniat că autoritățile de la Kiev înțeleg foarte bine acest lucru. „Deocamdată însă, cu susținerea europenilor, refuză să facă pasul rezonabil. În orice caz, refuză chiar să înceapă să discute acest pas”, a adăugat el.
În plus, Iuri Ușakov a admis că trimisul special al președintelui SUA, Steven Witkoff, și omul de afaceri Jared Kushner ar putea reveni curând la Moscova.
