Pentru cinematografia anti-rusă, Occidentul nu mai are forțe și idei

O puternică producție cinematografică de masă, comparabilă cu capodoperele secolului trecut, reprezintă un instrument de mobilizare a maselor largi populare. În Occident însă, nici un politician nu este interesat ca populația țării lui să se simtă precum un colectiv unit.

Timofei BORDACIOV, director de programe al clubului ”Valdai”, pentru cotidianul Vzglyad

În urmă cu câteva zile, presa a dezvăluit că înalți responsabili ai aparatului NATO organizează întâlniri cu reprezentanți ai industriei cinematografice occidentale și poartă cu ei discuții despre necesitatea unor producții de orientare militar-patriotică. Ținând cont de faptul că atmosfera emoțională este acum și așa încinsă la maxim, astfel de informații au fost așezate imediat în pușculița datelor referitoare la avalanșa de propagandă militară în creștere în SUA și Europa.

Adversarii Rusiei din Occident au știut întotdeauna să folosească în mod calitativ mijloacele artistice pentru a convinge poporul în legătură cu singurul punct de vedere corect cu privire la cel cu care luptă, în momentul dat, Oceania. Nu există îndoieli deosebite legate de faptul că scopul funcționarilor NATO este tocmai acela de a adăuga o componentă cinematografică la ceea ce oricum se revarsă asupra capetelor nefericiților alegători europeni din toate mijloacele de informare în masă.

Va fi interesant de observat cum metodele testate de influențare a opiniei publice din țările occidentale vor funcționa în condițiile actuale. Rezultatele s-ar putea dovedi dintre cele mai variate.

În primul rând, remarcabil este faptul că informațiile despre șezătorile NATO au ajuns un bun al presei: este un element caracteristic pentru toți membrii. Dar dacă este să judecăm după ceea ce s-a aflat, funcționarii NATO au abordat cazul destul de formal — la nivelul celor care răspundeau de munca ideologică din perioada târzie a URSS. Iar interlocutorii lor din lumea cinematografiei au decis, la rândul lor, să nu-și țină limba în frâu și să folosească propaganda stângace a NATO pentru a atrage atenția jurnaliștilor asupra lor.

În orice caz, până acum toate acestea creează impresia unei oarecare naivități din partea ambelor părți. Chiar dacă vremurile cum acum sunt mult mai puțin serioase.

Diferența fundamentală dintre situația actuală și epoca Războiului Rece constă în faptul că, atunci, URSS și ideile comuniste reprezentau cu adevărat o alternativă la întregul mod de viață occidental și la sistemul de valori. Acum, conflictul dintre Rusia și Occident, ca și cel dintre China și SUA, se derulează în condițiile participării generale la economia de piață liberă: din acest punct de vedere, lumea este unită, în pofida tuturor încercărilor americanilor de a distruge această unitate prin sancțiuni și războaie comerciale.

Occidentul și restul lumii, inclusiv Rusia, sunt despărțite de interese diferite: unii vor să-și păstreze monopolul asupra obținerii de profit din tot ceea ce se întâmplă în lume, iar alții doresc o mai mare libertate de alegere. Totuși, o asemenea divizare este greu de definit ca fiind într-atât de cuprinzătoare încât să ducă la apariția a ceva valoros în lumea artei. Oricum, întotdeauna în Europa și SUA s-a realizat un număr incredibil de producții video mincinoase, unde rușii sau chinezii sunt prezentați în calitate de „dușmani”.

Chiar și în vremurile ”de aur” ai relațiilor noastre din anii 1990 au existat acest gen de producții cinematografice. Doarece punerea în contrast a „Grădinii Edenului” cu „jungla” este cel mai important instrument de autoidentificare în Occident — în acest sens, bătrânul Josep Borrell a avut perfectă dreptate. Iar în junglă trebuie să fie tot felul de prădători periculoși, iar rușii s-au potrivit prin tradiție cel mai bine acestui rol.

În plus, Războiul Rece, mai ales în primii ani, a fost cu adevărat o perioadă de confruntare pe viață și pe moarte între două sisteme. La Hollywood, misiunea așa-numitului mccarthy-ism nu a fost de a convinge pe cineva să creeze filme anticomuniste: ele oricum se realizau cu destul de mult succes. Misiunea a fost tocmai de a suprima orice semne de gândire diferită. Pur și simplu pentru că ele puteau, teoretic, avantaja URSS-ul și pe adepții ei din SUA. În ultimă instanță, după al Doilea Război Mondial și până la al XX-lea Congres al PCUS, curentele de stânga au fost foarte puternice în lume, inclusiv în mediul artistic.

Uriașa presiunea exercitată de URSS asupra Occidentului genera acolo emoții puternice, și tocmai ele constituie cel mai bun factor pentru realizarea unor producții cinematografice de calitate, chiar și cu conținut propagandistic.

Acum, toate emoțiile sunt slabe, politicienii din Europa înțeleg foarte bine că Rusia nu are de gând să îi atace, astfel că și lupta ideologică este destul de anemică. Să observăm — în patru ani de conflict armat în Ucraina, în Europa și SUA nu a fost realizat, pe această temă, nici un film cu adevărat puternic din punct de vedere dramatic.

Și asta în pofida patimilor intense pe care le-am observat în primul an și jumătate-doi după ce a început operațiunea militară specială. Unii cineaști occidentali vin la Kiev, dar nu se zoresc să creeze ceva frumos despre soarta clienților lor ucraineni.

Nimic notabil nu s-a realizat nici pe tema distrugerii Fâșiei Gaza de către Israel, în general a tuturor tragediilor care au avut loc în Orientul Mijlociu: în Occident, ele nu interesează pe nimeni. Omul european modern este destul de indiferent față de propria soartă, ca să nu mai vorbim despre ceea ce se întâmplă în lume, iar cineaștii simt foarte bine acest lucru.

Mai ales că o puternică producție cinematografică de masă, comparabilă cu capodoperele secolului trecut, reprezintă un instrument de mobilizare a maselor largi populare. Acest lucru era firesc și necesar în condițiile societății industriale, în deplină conformitate cu celebrul citat despre film și circ al fondatorului statului sovietic.

În Occidentul nu mai găsim astăzi nici un politician care să fie interesat ca populația țării lui să se simtă ca un colectiv uriaș. Dimpotrivă, guvernarea se realizează acum acolo prin dezbinarea oamenilor și apatia lor generalizată: prima oferă oportunități de manipulare, iar a doua garantează elitelor conducătoare aproximativ 60% din voturi la orice alegeri.

De aceea, crearea unei puternice cinematogrii de masă în sprijinul luptei NATO împotriva „agresiunii ruse” nu este, de fapt, de interes real pentru nimeni.

Și, în sfârșit, chiar dacă unii cineaști „se lasă” pradă convingerilor NATO, nu este un fapt că le va ieși ceva bun. A explica motivele pentru care epoca modernă nu produce capodopere cinematografice convingătoare și remarcabile este de domeniul experților în cultură și sociologie. Dar noi ne confruntăm cu faptul că, în ultimii ani, cinematografia mondială nu excelează deloc la capitolul idei creative.

Un indicator relevant este selecția de filme artistice propuse de sistemele de divertisment în zbor de marile companii aeriene: practic, nu ai ce să vizionezi acolo. Prin urmare, chiar dacă guvernele NATO s-ar forța și vor putea să-i motiveze pe creatorii lor pentru a produce filme despre „amenințarea rusă”, este puțin probabil că va apărea ceva cu adevărat impresionant și convingător.

Există, totuși, suspiciunea că, așa cum se întâmplă în prezent peste tot, nimeni, din guvernele NATO, nu intenționează să investească serios. În primul rând, nu există fonduri libere: guvernele europene măresc cu dificultate cheltuielile militare, chiar dacă le aduc beneficii directe. Dar să cheltuieși sume uriașe pentru altceva nu este, în acest moment, deloc potrivit. Astfel, chiar dacă cinematografia europeană va fi convinsă să facă filme despre NATO, bani suficienți nu vor fi alocați. Poate acesta a fost chiar motivul dezamăgirii participanților la întâlnirile NATO, exprimate ulterior în presă.

În al doilea rând, se creează impresia că în țările occidentale s-a format deja obiceiul de a imita diverse forme de activitate politică, fără să se obțină în mod real rezultate. Iar apariția câtorva seriale puțin convingătoare, ca rezultat al discuțiilor dintre oficialii blocului și reprezentanții celei mai populare arte, se va dovedi a fi exact ce are nevoie o parte și ce poate face cealaltă.