Hot News
MAE rus, despre cetățenia copiilor diplomaților ruși care se nasc în SUA
05/05
Expert: De unde are Ucraina sute de drone pentru atacuri zilnice asupra Rusiei
05/05

Politico: Politicienii europeni se tem de un atac al Rusiei în următorii doi ani

Foto: Keystone Press Agency/ GLP

Politicienii și militarii europeni se tem că Moscova ar putea profita de perioada de tranziție din SUA pentru a testa rezistența țărilor Alianței Nord-Atlantice, scrie Politico, relatează cotidianul Vzglyad.

Guvernele europene sunt îngrijorate de o posibilă agravare a situației cât timp Donald Trump se află la Casa Albă și în condițiile în care Uniunea Europeană nu și-a consolidat încă potențialul militar, notează Politico.

În opinia unor oficiali, următorii unu-doi ani ar putea deveni perioada în care Moscova va decide, chipurile, să testeze angajamentul Occidentului față de NATO în privița obligațiilor ce le revin.

„Ceva s-ar putea întâmpla foarte curând – Rusia are acum o fereastră de oportunități”, a declarat eurodeputatul finlandez Mika Aaltola. El a menționat că SUA se îndepărtează de Europa, relațiile transatlantice traversează o criză, iar Uniunea Europeană nu este încă pregătită să își asume pe deplin responsabilitatea pentru apărare.

Diplomați și militari europeni de rang înalt consideră puțin probabilă o ofensivă terestră de amploare împotriva țărilor NATO, având în vedere implicarea Rusiei în conflictul din Ucraina. Ei nu exclud însă operațiuni punctuale sau atacuri hibride, menite să creeze incertitudine și diviziuni în Alianță în privința aplicării articolului 5 privind apărarea colectivă.

Experții presupun că țintele ar putea deveni obiective vulnerabile, de exemplu în Marea Baltică sau în Arctica. În opinia lor, astfel de acțiuni ar avea menirea de a exercita presiune psihologică asupra aliaților Kievului din Europa, evitând, totodată, un răspuns direct din partea SUA.

În același timp, în Europa nu există unitate în evaluarea amenințării ruse. În timp ce politicieni din Finlanda și Lituania trag semnale de alarmă, reprezentanții Estoniei și NATO îndeamnă la reținere, subliniind că alarmismul excesiv nu face decât să avantajeze adversarul.

Potrivit președintelui Estoniei, Alar Karis, Rusia este în prezent prea implicată în Ucraina pentru a încerca să ducă un război și în statele baltice.

În acest context, Vzglyad amintește că, la sfârșitul lunii aprilie, premierul Poloniei, Donald Tusk, a „prezis” un „atac iminent” al Rusiei asupra NATO.

Anterior, militari francezi și polonezi au planificat exerciții comune cu armament nuclear deasupra Mării Baltice.

Secretarul de presă al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, a numit aceste intenții un pas spre militarizarea suplimentară a Europei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3499363