
Șoigu: Granița vestică a Rusiei va fi întărită
22/08
SUA vor să dețină și alte tipuri de rachete interzise, anterior, de INF
22/08Rachetele americane. Rusia și China au cerut o convocare a reuniunii Consiliului de Securitate al ONU

Foto: Reuters
Consiliul de Securitate al ONU se va reuni, astăzi, în ședință extraordinară, în legătură cu noile rachete ale Statelor Unite, care ignoră condițiile Tratatului de lichidare a rachetelor cu rază medie și mai scurtă de acțiune (INF), informează cotidianul ”Vedomosti”, citând o declarație făcută, în acest sens, de către ambasadorul rus la ONU, Dmitri Polianski.
Potrivit diplomatului, cererea de convocare a reuniunii extraordinare a fost trimisă de către Rusia și China.
”Vedomosti” amintește că, zilele trecute, Pentagonul a anunțat că a fost testată o rachetă de croazieră fără încărcătură nucleară, armă interzisă de INF. Tratatul, care și-a încetat existența la 2 august, interzicea producerea și deținerea de rachete cu baza la sol și cu rază de acțiune cuprinsă între 500 și 5500 de kilometri. Potrivit informațiilor CNN, racheta a fost lansată de pe insula Saint-Nicholas, din Oceanul Pacific.
În februarie, SUA au anunțat demararea procesului de retragere din INF, acuzând Moscova de încălcarea condițiilor respectivului acord. Se avea în vedere,cu precădere, racheta 9M729. Pentagonul a cerut distrugerea ei, iar Kremlinul a refuzat, întrucât a negat încadrarea acestei rachete în limitele Tratatului INF, iar, în iulie, Rusia a stopat termenul de îndeplinire a condițiilor INF. La 2 august, SUA au ieșit din Tratat. În aceeași zi, MAE rus a confirmat că documentul și-a pierdut valabilitatea.
