”Oficial, Berlinul nu pune sub semnul îndoielii integritatea teritorială a Rusiei”, a adăugat el.
Peskov a precizat că situația a permis să se înțeleagă ce aspirații teritoriale există printre forțele politice germane.
După cum menționează RIA Novosti, în landul federal Mecklenburg–Pomerania Inferioară au fost instalate, recent, copii ale unor pancarte electorale din 1949, promovate, la acea dată, de CDU și CSU (blocul lui Merkel), și unde apare harta Germaniei cu granițele ei antebelice.
Potrivit RIA Novosti, siuația este analizată de Procuratura din Rostock, documentele aflându-se la poliția orașului Teterow, unde au apărut acele pancarte. Deocamdată, proveniența lor rămâne necunoscută.
Regiunea Kaliningrad din zilele noastră este situată pe o parte din teritoriul fostei provincii germane Prusia de Est. Aici s-a desfășurat o operațiune ofensivă a trupelor sovietice, în urma căreia soldații Armatei Roșii au eliberat partea de nord a Poloniei. După al Doilea Război Mondial, prin decizia Conferinței de la Postdam a țărilor coaliției antihitleriste, o mare parte a Prusiei de Est a intrat în componența Poloniei, iar o treime din teritoriu cu capitala Koningsberg a revenit URSS-ului.
]]>