Hot News

stabilitate

Putin s-a întâlnit cu legislatorii cu ocazia împlinirii a 120 de ani de la înființarea Parlamentului rus

27/04

Putin s-a întâlnit cu legislatorii cu ocazia împlinirii a 120 de ani de la înființarea Parlamentului rus

„Puterea nu este o pradă câștigată în competiția dintre partide, nu este o recompensă, nu este hrană pentru ambiția personală. Puterea este o povară grea, este responsabilitate, datorie și muncă, și iar muncă”. Putin le-a reamintit parlamentarilor, citându-l pe Soljenițîn, de responsabilitatea pe care o au față de munca lor. Președintele a luat cuvântul în […]

Ambasadorul Vladimir Lipaev: Amenințări mitice și reale pentru România

Peskov: Țările UE nu au cerut Rusiei să livreze mai mult resurse energetice

04/03

Peskov: Țările UE nu au cerut Rusiei să livreze mai mult resurse energetice

Contactele Franței cu Germania pe tema armelor nucleare arată că este imposibil să fie purtate negocieri privind stabilitatea strategică doar cu Statele Unite, a declarat secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, citat de publicația Lomovka. Vorbind la o conferință de presă, reprezentantul oficial al Kremlinului a mai spus, printre altele: ▪️ În calitatea […]

Doar lozinci: Șoigu, despre declarațiile SUA privind cooperarea cu Rusia în domeniul stabilității strategice

11/02

Doar lozinci: Șoigu, despre declarațiile SUA privind cooperarea cu Rusia în domeniul stabilității strategice

Declarațiile Statelor Unite referitoare la disponibilitatea lor de a colabora cu Rusia pentru consolidarea stabilității strategice așa au și rămas la nivelul unor lozinci populiste, a declarat secretarul Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Serghei Șoigu, relatează Smotrim.ru. El a amintit că Washingtonul nu a reacționat la propunerea președintelui Rusiei, Vladimir Putin, de a prelungi […]

Delcy Rodríguez, susținută de Moscova la conducerea Venezuelei

07/01

Delcy Rodríguez, susținută de Moscova la conducerea Venezuelei

Partea rusă a susținut acțiunile întreprinse de autoritățile de la Caracas și, pe fondul instabilității politice, și-a exprimat solidaritatea cu poporul venezuelean, a comunicat Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei, relatează publicația Vzgliad. Depunerea jurământului de către Delcy Rodríguez în funcția de președinte împuternicit al Republicii Bolivariene (în imagine) demonstrează dorința autorităților de a păstra unitatea […]

Noua strategie de securitate a SUA a lui Trump reflectă „declinul civilizației” în Europa, a declarat Viktor Orban

12/12

Noua strategie de securitate a SUA a lui Trump reflectă „declinul civilizației” în Europa, a declarat Viktor Orban

America înțelege perfect declinul Europei. Ei văd criza de proporții civilizaționale cu care noi, în Ungaria, ne luptăm de 15 ani. În sfârșit, nu mai suntem singuri în această luptă, a scris premierul Ungariei pe rețeaua de socializare X, relatează canalul Lomovka de pe rețeaua Telegram. Orban a subliniat că documentul american este „cel mai […]

Tulsi Gabbard a recunoscut politica SUA de schimbare a altor regimuri

02/11

Tulsi Gabbard a recunoscut politica SUA de schimbare a altor regimuri

Directorul Serviciilor Naționale de Informații ale SUA, Tulsi Gabbard, a recunoscut că, în politica lui externă, Washingtonul a fost devotat schimbării de regimuri și construirii de statalități. Dar sub actualul lider, Donald Trump, direcția se schimbă, iar prioritățile devin pacea, prosperitatea și stabilitatea, a adăugat oficialul american, relatează publicația Vzgliad. „Timp de decenii, politica noastră […]

Putin: Rusia este gata să respecte Tratatul START timp de un an după expirarea termenului său

22/09

Putin: Rusia este gata să respecte Tratatul START timp de un an după expirarea termenului său

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a declarat că Rusia este gata să respecte restricțiile centrale ale Tratatului privind armele strategice ofensive (START) timp de un an după februarie 2026, când expiră termenul acestui acord. Potrivit lui, renunțarea la tratat ar fi o greșeală, relatează Kommersant. În timpul ședinței Consiliului de Securitate al Rusiei, Vladimir Putin […]

Macron a sunat la Moscova. Expert, despre însemnătatea deciziei președintelui Franței

02/07

Macron a sunat la Moscova. Expert, despre însemnătatea deciziei președintelui Franței

Rezolvarea crizelor mondiale este imposibilă fără Moscova. Se pare că Parisul începe să recunoască această realitate, a apreciat diplomatul Konstantin Dolgov pentru ziarul Vzgliad. Pentru prima dată din 2022, marți a avut loc o convorbire telefonică între Vladimir Putin și Emmanuel Macron. „Europa ajunge treptat să conștientizeze faptul că rezolvarea crizelor globale este imposibilă fără […]

Moscova și Washingtonul au discutat inevitabilul pentru Kiev

07/06

Moscova și Washingtonul au discutat inevitabilul pentru Kiev

Atacând aerodromurile forțelor de aviație strategică, regimul de la Kiev nu a atacat doar Rusia. A atacat inclusiv Statele Unite, dând o lovitură puternică întregului sistem de stabilitate strategică din lume, care este susținut între statele nucleare, scrie, într-un articol pentru cotidianul Vzgliad, Ghevorg Mirzaian, docentul secției de politologie a Universității de Finanțe de pe […]

Au fost jucate aproape toate atuurile împotriva Rusiei

18/05

Au fost jucate aproape toate atuurile împotriva Rusiei

FAZ: Rusia se adaptează cu succes la noile sancțiuni occidentale Toate cele 17 pachete de sancțiuni ale UE nu au reușit să frângă economia rusă, care demonstrează o rezistență uluitoare, scrie FAZ. În pofida tuturor restricțiilor, Moscova a reorientat cu succes fluxurile comerciale, a creat mecanisme financiare alternative și păstrează stabilitate, în timp ce eficacitatea […]

Putin a discutat cu Xi Jinping dialogul dintre Rusia și SUA

25/02

Putin a discutat cu Xi Jinping dialogul dintre Rusia și SUA

Într-o convorbire telefonică, președintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a informat pe președintele Chinei, Xi Jinping, despre recentele contacte dintre Rusia și Statele Unite, primind sprijinul părții chineze, a anunțat Kremlinul, relatează Vzgliad. Vladimir Putin a purtat o convorbire telefonică cu președintele Chinei, Xi Jinping, în cadrul căreia l-a informat în legătură cu recentele contacte dintre Rusia […]

Confiscarea activelor Rusiei: Scholz a criticat propunerea lui Duda

21/12

Confiscarea activelor Rusiei: Scholz a criticat propunerea lui Duda

Cancelarul german Olaf Scholz a reacționat dur la ideea președintelui Poloniei, Andrzej Duda, da confiscare a activelorRusiei înghețate în UE, relatează RIA Novosti, citând Financial Times. „Nu vă dați seama cum va afecta acest lucru stabilitatea piețelor noastre financiare… Nici măcar nu folosiți euro!”, a explicat cancelarul german, citat în articolul din FT. Potrivit publicației, […]

Slovacia vrea să fie păstrat tranzitul de petrol și gaze din Rusia

06/12

Slovacia vrea să fie păstrat tranzitul de petrol și gaze din Rusia

Republica Slovacă dorește să fie păstrate actualele coridoare de tranzit pentru petrolul și gazul natural din Federația Rusă, a declarat ministrul slovac de Externe, Juraj Blanar, după negocierile purtate, la Malta, cu omologul său rus, Serghei Lavrov, informează Smotrim.ru. Diplomatul a subliniat: Bratislava este interesată să garanteze stabilitatea livrărilor, în cantități suficiente și la prețuri […]

Putin a propus crearea unui nou sistem de securitate în Eurasia

15/06

Putin a propus crearea unui nou sistem de securitate în Eurasia

În Eurasia trebuie creat un nou sistem de securitate fără prezența forțelor externe, a spus Vladimir Putin, vineri, la o întâlnire cu conducerea Ministerului Afacerilor Externe, relatează RIA Novosti. „A sosit timpul să supunem unei ample dezbateri noul sistem de garanții bilaterale și multilaterale de securitate colectivă în Eurasia. În același timp, pe viitor lucrurile […]

Corneliu Vlad: Kremlinul dă o replică energică ofensivei propagandistice a Occidentului politic

19/12

Corneliu Vlad: Kremlinul dă o replică energică ofensivei propagandistice a Occidentului politic

Corneliu VLAD Înfrângerea regimului de la Kiev în confruntarea militară proxy în care SUA și aliați ai lor s-au implicat masiv este în plină numărătoare inversă.  În aceasta situație profund disconfortantă, Washingtonul se concentrează pe un nou front:  acutizează retorica războinică virulentă împotriva Rusiei. Pe de o parte propagă tot mai deschis obiectivul iluzoriu al […]

Corneliu Vlad: Politica externă a Rusiei cultivă pragmatismul și interesul național

16/11

Corneliu Vlad: Politica externă a Rusiei cultivă pragmatismul și interesul național

Corneliu VLAD Criza din Orientul Mijlociu pune în lumină o tendință tot mai accentuată în politica externă a Moscovei: pragmatismul. Eliberat de balastul politico-ideologic și de obligațiile, rigorile și costurile impuse de alianțele din timpul războiului rece, dar și al URSS, Rusia își propune „evitarea obligațiilor excesive, dar în același timp consolidarea relațiilor cu acele […]

Putin: Scăderea de anul trecut a economiei ruse va fi recuperată în totalitate

26/07

Putin: Scăderea de anul trecut a economiei ruse va fi recuperată în totalitate

„Economia crește acum astfel încât scăderea de anul trecut va fi recuperată în totalitate”, a declarat președintele Vladimir Putin la o întrunire de lucru pe probleme economice (în imagine). Esențialul din declarația liderului rus: – Mediul de afaceri rusesc lucrează cu succes, reușind nu doar să garanteze stabilitatea sectorului real, dar și să înregistreze progrese […]

Vizitatori website: 3499757