Hot News
28/12

Putin și-a cerut scuze pentru prăbușirea avionului companiei Azerbaidjan Airlines

Putin și-a cerut scuze față de Aliiev pentru incidentul produs în spațiul aerian al Rusiei cu avionului companiei Azerbaijan Airlines Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a discutat telefonic cu președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliiev, a anunțat sâmbătă serviciul de presă al Kremlinului, scrie Vzgliad. Convorbirea a avut loc la inițiativa părții ruse, șeful statului rus vorbind cu […]
12/12

Uniunea Economică Eurasiatică, aproape de un spațiu bursier comun

Consiliul Comisiei Economice Eurasiatice (CEE) a aprobat proiectul de Acord privind admiterea brokerilor și dealerilor dintr-un stat membru UEEA (Uniunea Economică Eurasiatică) în vederea participării la tranzacționări valutare în celelalte țări ale organizației, formată din Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan și Rusia, relatează site-ul oficial al CEE. Documentul a fost trimis țărilor UEEA pentru a fi […]
11/12

Companiile UE pierd în fața Chinei, pentru că nu pot traversa spațiul aerian închis al Rusiei

Principalele companii aeriene din UE reduc numărul de zboruri spre China pentru că sunt nevoite să-și redirecționeze avioanele pe trasee care ocolesc Rusia, care, drept răspuns la sancțiunile antiruse, și-a închis spațiul aerian pentru companii occidentale. Toate acestea înseamnă călătorii mai lungi, costuri mai mari, un consum sporit de combustibil și plăți suplimentare pentru membrii […]
01/08

MAE: Războiul hibrid dus de SUA și NATO împotriva Rusiei, periculos din cauza ciocnirii puterilor nucleare

Moscova a avertizat Occidentul în legătură cu consecințele unui război hibrid Reprezentanta oficială a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a anunțat care sunt posibilele consecințe ale războiului hibrid declanșat de Statele Unite și NATO împotriva Rusiei. Diplomatul este de părere că, mai devreme sau mai târziu, ele vor duce puterile nucleare la o ciocnire, […]
25/05

Ce au spus Putin și Lukașenko la finalul întâlnirii de la Minsk

A doua vizită pe care președintele Rusiei, Vladimir Putin, a efectuat-o în străinătate după învestire, a fost la Minsk, în zilele de 23 și 24 mai, unde s-a întâlnit cu liderul belorus Aleksandr Lukașenko, scrie Vedomosti. Putin a amintit că deplasarea în Belarus, tară care de 25 de ani face parte din Statul Unional împreună […]
21/03

Controlul armelor. Politolog: Nu este vorba doar despre dialogul dintre Rusia și SUA

Rusia a subliniat în repetate rânduri că este pregătită să discute cu Statele Unite chestiunile legate de controlul armelor. Moscova este interesată de o abordare complexă, capabilă să satisfacă interesele tuturor jucătorilor. Dar Washingtonul nu este nici acum pregătit pentru o astfel de discuție, a declarat pentru publicația Vzgliad politologul Vladimir Kornilov. Anterior, Rusia a […]
06/01

„Voiennoe delo”: Avioanele de luptă ale NATO, implicate în încercarea de atac asupra Crimeii

Avioanele de vânătoare F-16 aparținând Alianței Nord-Atlantice au fost implicate în încercările de a ataca Peninsula Crimeea, scrie publicația ”Voiennoe delo” (Afaceri miltare), citând surse, relatează Rossiiskaia gazeta. Potrivit publicației, unul dintre ultimele atacuri a fost efectuat de bombardiere ucrainene Su-24, de pe teritoriul Ucrainei, cu participarea avioanelor de vânătoare F-16 care au tras cu […]
18/12

Ungaria a amenințat Bulgaria cu dreptul său de veto asupra aderării la Spațiul Schengen

Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjártó, a amenințat Bulgaria cu dreptul său de veto asupra intrării acesteia în Spațiul Schengen, ca răspuns la majorarea taxei de tranzit pentru gazele rusești care traversează teritoriul bulgar, scrie agenția Rambler. „Dacă această măsură va fi menținută și va amenința securitatea alimentării cu energie a Ungariei pe o […]
17/04

Premiera filmului ”Provocarea”, realizat parțial în spațiul cosmic, a avut loc în Orașul Stelelor

Prezentarea în premieră a dramei „Provocarea” a avut loc la Casa Cosmonauților din Zviozdnîi Gorodok (Orașelul Stelelor, n.r.). Lungmetrajul a fost filmat parțial la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS), o are ca protagonistă pe actrița Iulia Peresild, relatează 360tv.ru. Evenimentul a debutat cu un concert festiv și o ceremonie de premiere a personalului Centrului de […]
16/03

Antonov a comparat îndemnul unui senator american cu o declarație de război

Un atac al Statelor Unite asupra unui avion rusesc în spațiul aerian neutru va fi considerat de Moscova ca o declarație de război, a spus pentru agenția TASS ambasadorul Rusiei la Washington, Anatoli Antonov, relatează publicația RBC. A fost reacția diplomatului la propunerea senatorului american Lindsey Graham de a doborî avioanele rusești când se apropie […]
20/12

Putin și Lukașenko au evaluat rezultatul discuțiilor de la Minsk

Discuțiile de la Minsk, purtate în formulă lărgită, au fost fructuoase, a declarat Vladimir Putin după întâlnirea cu președintele belorus Aleksandr Lukașenko. „După părerea mea, întâlnirea de astăzi a fost foarte productivă”, a spus liderul de la Kremlin, citat de RIA Novosti într-un amplu material pe această temă. Putin a precizat că a discutat cu […]
20/12

Putin a discutat cu Lukașenko despre un spațiu comun de apărare

În cadrul negocierilor purtate, luni, la Minsk, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a discutat cu omologul său belorus, Aleksandr Lukașenko, despre posibilitatea creării unui spațiu comun de apărare, a anunțat chiar liderul de la Kremlin la conferința de presă organizată la încheierea convorbirilor bilaterale, informează cotidianul Izvestia. „Bineînțeles, în cadrul discuțiilor de astăzi, am analizat în […]
06/04

Corneliu Vlad: Reașezarea spațiului postsovietic este un proces, nu un eveniment

Corneliu VLAD Împlinirea, în acest an, a unui secol de la crearea URSS îi stimulează pe istoricii și politologii rusi să încadreze criza ucraineană în contextul geopolitic îndelungat și dureros al reașezării imensului spatiu postsovietic în noi paradigme. Exegeții pornesc de la afirmația esențială că dispariția Uniunii Sovietice nu a fost un eveniment singular și […]
09/11

Corneliu Vlad: Occidentul “se decolorează”, dar rămâne o serioasă sfidare militaro-politică

Corneliu VLAD Încetarea războiului rece – fie ea reală sau doar proclamată – și reconfigurarea statală a spațiului sovietic a reanimat dezbaterea istorică despre avatarurile imperiilor. Superputerile sunt marile imperii ale lumii contemporane. Iar pe tema creșterii și descreșterii imperiilor, de la Gianbattista Vico și Dimitrie Cantemir încoace, timp de câteva secole, filosofia istoriei , […]
02/06

Serghei Riabkov a relatat despre așteptările de la întâlnirea dintre Putin și Biden

Vice-ministrul de externe Serghei Riabkov a declarat, într-un interviu acordat publicației Lenta.ru, că Moscova se așteaptă ca întâlnirea dintre președintele SUA Joe Biden și liderul rus Vladimir Putin să dea un impuls cooperării dintre cele două țări în domeniul securității informațiilor. În opinia sa, noua „ecuație de securitate” cu Statele Unite ar trebui să țină […]
01/06

Patrușev, despre noua strategie de securitate informațională

Spațiul informațional va deveni una dintre prioritățile cheie ale noii versiuni a Strategiei de securitate națională a Rusiei, a declarat secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrușev, într-un interviu acordat publicației Rossiiskaia gazeta, scrie RIA Novosti. Potrivit spuselor sale, în ultimul timp, pentru Rusia a devenit actuală problema apariției unor noi amenințări: – folosirea […]
23/05

Dumitru Prunariu: Înțelegerea reciprocă de pe orbita spațială poate fi un model pentru dezvoltarea înțelegerii reciproce pe Pământ

Interviu în exclusivitate, pentru Casa Rusă din București, cu primul și singurul cosmonaut român Dumitru Prunariu, cu ocazia celei de-a 40-a aniversări a zborului comun ruso-român, la bordul navei spațiale ”Soiuz-40” din 14-22 mai 1981. – Ce importanță a avut zborul dvs., efectuat în urma cu 40 de ani pe nava sovietică Soiuz-40, împreună cu Leonid […]
05/05

”Respingerea tuturor acordurilor”: de ce Pentagonul este gata să acționeze în cosmos ”de pe poziții de forță”

Washingtonul consideră că Moscova și Bejingul au dezvoltat sisteme de distrugere și perturbare a bunei funcționări a sateliților americani. O declarație în acest sens a fost făcută de comandantul Trupelor Spațiale ale SUA, John Raymond. Potrivit afirmațiilor lui, din această cauză, Pentagonul este ”gata să acționeze de pe poziții de forță”, privind o astfel de […]

Vizitatori website: 3017792