Hot News
25/11

La 80 de ani de la deschiderea ”Drumului Vieții” pe lacul Ladoga, în anii de război

La 8 septembrie 1941, odată cu ocuparea de către trupele fasciste a Schlisselburgului, a început blocada Leningradului – una dintre cele mai cumplite, dar, în același timp, una dintre cele mai eroice pagini din istoria Marelui Război pentru Apărarea Patriei și a celui de-al Doilea Război Mondial. Bătălia pentru Leningrad, a cărui cucerire a fost […]
23/08

Lansarea stației ”Luna-25”, amânată pentru mai 2022

Lansarea stației lunare automate rusești ”Luna-25” a fost amânată pentru luna mai a anului viitor, după ce, inițial, fusese programată pentru octombrie 2021. Decizia a fost impusă de necesitatea efectuării unor teste suplimentare ale tuturor elementelor stației în condiții cât mai apropiate de cele din spațiu, a anunțat publicația ”N + 1”, citând surse din […]
29/03

Premieră: Trei submarine nucleare rusești au spart gheața în Arctica (VIDEO)

Pentru prima dată în istoria Marinei Militare a Rusiei, în Arctica, trei submarine nucleare purtătoare de rachete au ieșit concomitent la suprafață, spărgând stratul de gheață, a anunțat comandantul șef al Marinei Militare a Rusiei, Nikolai Evmenov, în timpul raportului prezentat președintelui Rusiei, Vladimir Putin, privind expediția arctică ”Umka-2021”, relatează agenția Rambler.ru. Evmenov a raportat […]
04/02

Statele Unite au planificat cum să pună mâna pe Arctica

De acum înainte, acțiunile pe care le întreprinde Rusia în Arctica vor fi ca o piedică pentru Statele Unite și aliații lor, se afirmă în noua strategie a Marinei Militare a SUA (US Navy), intitulată ”Arctica albastră” și publicată recent. Militarii americani consideră că ”este dreptul și datoria” navelor lor ”să domine, în calitate de […]
31/12

Ambasada Rusiei: LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!

Serviciul de Presă al Ambasadei Federației Ruse din București le urează sincer tuturor cetățenilor români un An Nou Fericit 2021, se spune în postarea de pe pagina Ambasadei Ruse din România, pe care o preluăm și propunem atenției cititorilor noștri. Dorim cu sinceritate ca popoarele țărilor noastre să lase în urmă vremurile sumbre ale pandemiei […]
23/11

Ținutul Primorie, imobilizat în urma furtunii de zăpadă și gheață. VIDEO

În Primorie (Extremul Orient, zona Vladivostok), unde săptămâna trecută a avut loc un ciclon de zăpadă, a fost introdus un regim de urgență. Mulți locuitori rămân fără lumină, căldură și apă. La Vladivostok a plouat abundent, ploaia transformându-se în gheață; există probleme cu comunicarea celulară. Mașinile, copacii și firele electrice sunt acoperite cu un strat […]
05/11

Putin, despre spărgătoarele de gheață unice ale rușilor

Președintele Vladimir Putin a anunțat că Rusia lucrează la spărgătoare de gheață atomice și Diesel, unice în felul lor. Prezent la ceremonia de arborare a drapelului pe noul spărgător de gheață ”Viktor Cernomîrdin”, șeful statului a precizat că se află în lucru câteva serii de astfel de nave, care nu au analog în lume, relatează […]
22/10

Cel mai puternic spărgător nuclear de gheață din lume a ajuns acasă, la Murmansk

Cel mai puternic spărgător nuclear de gheață ”Arktika”, nava amiral a proiectului 22220, a ajuns acasă, odată cu intrarea oficială în componența flotei nucleare a Rusiei, relatează corespondentul agenției RIA Novosti. Directorul general al ”Atomflot”, Mustafa Kașka și colegul lui de la ”Baltiiskie zavodî”, Aleksei Kadilor, au semnat, în portul Murmansk actul de primire-predare. Spărgătorul […]
25/09

Japonezii, fascinați de spărgătorul de gheață nuclear ”Arktika”

Utilizatorii japonezi ai rețelelor de socializare au comentat un articol referitor la spărgătorul de gheață nuclear rusesc ”Arktika”, publicat pe site-ul companiei de radio și televiziune NHK, relatează RIA Novosti. În articol se precizează că, în condițiile încălzirii globale și a topirii accelerate a calotelor polare, Rusia și-a stabilit drept obiectiv intensificarea substanțială a activităților […]
03/09

Frigiderul lui Petru I

Arheologii analizează un răcitor din lemn (ladă pentru gheață) din secolele XVIII-XIX, descoperit în Camerele de jos ale palatului lui Aleksandr Menșikov (1673-1729, conte, om de stat, favoritul țarului Petru I, amiral, primul general-guvernator al Sankt-Petersburgului, n.r.) din Sankt-Petersburg, scrie ”Rossiiskaia Gazeta”. Palatul se află într-un amplu proces de restaurare începând din 2019. Numărul de […]

Vizitatori website: 3018464