Geoffrey ROBERTS, profesor emerit de istorie la Colegiul Universitar Cork (Irlanda) și membru al Academiei Regale Irlandeze

Interviu pregătit special pentru emisiunea „Revista evenimentelor internaționale”, difuzată la postul de televiziune Rossia 24. A apărut, de asemenea, pe site-ul revistei ”Russia in Global Affairs”.

Pe măsură ce mediul internațional devine mai turbulent, cu atât cererea pentru adevărul istoric scade. Cum putem combate politizarea istoriei? Poate trecutul să ajute prezentul? Prin ce diferă conflictul ruso-ucrainean de războaiele din prima jumătate a secolului XX? Este Occidentul pregătit pentru o soluționare pașnică? Mai există diplomație? Despre aceste aspecte i-a relatat Geoffrey Roberts lui Fiodor Lukianov într-un interviu pentru emisiunea „Revista evenimentelor internaționale”.

Fiodor Lukianov: – Să începem prin a discuta despre rolul istoriei și al istoricilor în lumea de astăzi, unde evenimentele evoluează foarte rapid. Nu înțelegem pe deplin cu ce avem de-a face, ceea ce alimentează dorința de a interpreta ceea ce se întâmplă pe scena internațională prin căutarea de paralele istorice. Este un demers fascinant, dar uneori înșelător. Ce ne poate învăța cu adevărat istoria?

Geoffrey Roberts: – Când studiem istoria, privim spre trecut, iar trecutul este valoros mai ales pentru că ne oferă posibilitatea de a asculta experiența generațiilor anterioare. Astfel, studiul istoriei este o modalitate de a ne lărgi orizonturile, de a descoperi lucruri noi, de a ne înțelege mai bine pe noi înșine și modernitatea.

Într-o eră a schimbării, a crizei, a contradicțiilor și a incertitudinii, este necesar să avem la dispoziție cât mai multă experiență a trecutului, dar o experiență care să fie semnificativă și din care să tragem concluziile corecte pentru prezent. Experiența istorică nu trebuie doar acumulată, ci și corect interpretată, iar pentru aceasta avem nevoie de acces la trecutul real, pentru a recrea cu acuratețe realitatea anilor trecuți. De aceea, avem nevoie de istorici care să poată spune adevărul despre evenimentele trecute și despre experiența omenirii.

Dacă reușim să dăm sens trecutului, vom fi capabili să privim prezentul prin prisma trecutului, să învățăm din el și să găsim interpretarea corectă a evenimentelor actuale, ceea ce, desigur, ne va permite să mergem înainte. Repet, istoria este mai importantă astăzi decât oricând, la fel și istoricii care ne ajută să ajungem la adevăr.

Fiodor Lukianov: – Problema este că, pe măsură ce mediul internațional devine mai turbulent, există mai puțină cerere pentru adevărul istoric. Peste tot – fie că este vorba de democrație sau autocrație, Statele Unite, China sau Rusia – istoria este ajustată pentru a corespunde nevoilor contemporane, iar narative istorice diferite apar tot timpul. S-a mai întâmplat vreodată acest lucru și există vreo modalitate de a depăși această tendință?

Geoffrey Roberts: – Istoria și studiul trecutului au fost întotdeauna supuse politizării. Acest lucru nu este nou, dar în ultimii doi sau trei ani situația s-a înrăutățit – istoricii sunt supuși unei presiuni enorme, iar circumstanțele îi forțează să se angajeze într-o propagandă de facto.

Există o altă problemă cu care se confruntă istoricii asemenea mie, și anume nevoia de a lăsa deoparte propriile idei despre trecut și opiniile politice personale atunci când obiectul analizei este prezentul, pentru a ajunge la adevărul istoric. Ca istorici, trebuie să fim conștienți de etica științifică, de valorile științei și de obligațiile noastre, iar principala dintre aceste obligații este căutarea adevărului istoric.

Adevărul istoric este incontestabil, deoarece se bazează pe dovezi reale, nu pe speculații sau afirmații nefondate.

Această bază de dovezi, atunci când este invocată, poate să ne apere pe noi, istoricii, de presiunile politice și de apelurile de a adopta o anumită poziție politică.

Fiodor Lukianov: – Politizarea este un lucru. Altceva este atunci când istoricii, fără a resimți presiuni politice, încearcă să aplice concepte contemporane despre moralitate evenimentelor care au avut loc, de exemplu, acum trei sute de ani. Acest fenomen devine tot mai frecvent, iar specialiștii din Occident sunt deosebit de activi. De ce se întâmplă acest lucru?

Geoffrey Roberts: – Aceasta este o perspectivă interesantă și o întrebare bună pe care o puneți în mod legitim. Adevărul este că istoricii, ca oricine altcineva, tind să fie empatici și să analizeze evenimentele din trecut din perspective diferite.

În discursul său recent de la Clubul ”Valdai”, Vladimir Putin și-a exprimat opinia că este necesar să ne străduim să înțelegem motivele altor state și motivele care explică comportamentul lor pe scena internațională. Același lucru este valabil și pentru istorie – istoricii buni încearcă întotdeauna să privească ceea ce se întâmplă din unghiuri diferite, să asculte fiecare parte pentru a construi o narațiune logică, să spună o poveste adevărată și, ca rezultat, să ne îmbunătățească receptivitatea față de experiența trecutului.

Fiodor Lukianov: – Dar moralizarea este distructivă pentru istorie, nu-i așa?

Geoffrey Roberts: – Desigur. Istoricii tind să reziste moralizării excesive, spunând că nu poți privi trecutul prin prisma prezentului. Normele contemporane sunt foarte diferite de cele din trecut și viceversa. Pentru a înțelege motivațiile predecesorilor sau contemporanilor noștri, este necesar să ne familiarizăm cu perspective diferite asupra acelorași evenimente din trecut sau din prezent. Acest lucru, desigur, lipsește în special astăzi, în ultimii doi sau trei ani, umbriți de conflictul armat din Ucraina și de alte evenimente nefericite. Se fac puține eforturi pentru a înțelege a doua sau a treia parte, pentru a asculta puncte de vedere diferite. Cu toate acestea, cred că situația se schimbă în bine, deoarece este nevoie să ne înțelegem în sfârșit reciproc. Occidentul este deosebit de activ în această privință și începe să facă încercări de a privi conflictul prin ochii Rusiei.

Fiodor Lukianov: – Puteți spune, în calitate de specialist cu experiență în domeniul istoriei militare, cât de diferită este situația de astăzi față de cea care era acum mulți ani sau chiar secole?

Geoffrey Roberts: – Conflictul ruso-ucrainean este adesea comparat cu Primul și al Doilea Război Mondial. Desigur, este evident că participanții la conflictele moderne dispun de o gamă extinsă de capacități pe câmpul de luptă – drone, război electronic, diverse sisteme de supraveghere și așa mai departe sunt la dispoziția părților beligerante. Cu toate acestea, în esență, războiul pe care îl poartă Ucraina constă într-o serie de bătălii de uzură, la fel ca în Primul și al Doilea Război Mondial. Și principala armă în acest război nu sunt dronele sau rachetele, în pofida importanței lor, ci artileria. Prin urmare, nu aș putea spune că acest conflict ruso-ucrainean este fundamental diferit de războaiele din prima jumătate a secolului XX.

O altă particularitate a Primului și celui de-al Doilea Război Mondial a constat în faptul că pentru obținerea victoriei au fost create condiții nu numai datorită puterii militare obiective, care a făcut posibilă obținerea avantajului pe câmpul de luptă, ci și datorită mobilizării în masă a resurselor umane și a capacităților de producție. Același lucru este valabil și pentru Ucraina. Cred că rezultatul acestui conflict a fost predeterminat încă de la început, deoarece resursele materiale și umane desfășurate de partea rusă au depășit cu mult capacitățile Ucrainei.

Există un alt aspect asupra căruia aș dori să vă atrag atenția, despre care cred că nu se vorbește suficient, și anume că numărul victimelor în rândul civililor este relativ scăzut pentru un război de această intensitate. Sute de mii de oameni au murit pe câmpurile de luptă. Dar dacă ne uităm la statisticile privind numărul civililor uciși, vedem că, potrivit celor mai recente date privind victimele confirmate, există aproximativ 12.000 de cazuri. Statisticile sunt probabil subevaluate. Putem adăuga încă câteva mii la numărul oficial, însă chiar și 15-20 000 de victime civile este un număr mic, având în vedere amploarea și intensitatea conflictului.

Dacă îl comparăm cu numărul civililor uciși în alte conflicte recente, cum ar fi războiul din Irak sau ceea ce se întâmplă în Fâșia Gaza, vom vedea că este o cifră foarte mică. Merită să aducem un omagiu militarilor pentru acuratețea lor.

Fiodor Lukianov: – Mi se pare, deși s-ar putea să mă înșel, că în realitățile moderne diplomația în accepțiunea sa clasică și-a cam pierdut poziția – există ministere de externe, dar acestea nu iau decizii fundamentale. Acest lucru amintește de starea diplomației din secolul al XIX-lea, când politica externă era gestionată în principal de țari, împărați sau prim-miniștri, nu de cei cărora le revenea această sarcină ca parte a îndatoririlor lor de serviciu.

Geoffrey Roberts: – Există o expresie latină: „ Pe timp de război, legile tac”. Atunci când o țară se află în război, diplomația tinde să fie trecută în plan secund, iar diplomații tind să devină propagandiști. Eu aș spune că, dimpotrivă, trăim acum într-o eră a diplomației clasice și a importanței serviciului diplomatic. Diplomația rusă se evidențiază pozitiv dacă evaluăm succesele ministrului rus de externe din ultimii trei ani. Relațiile Rusiei cu China, India și alte state membre ale BRICS înregistrează o dinamică favorabilă, iar relațiile cu statele din majoritatea globală se consolidează.

Nu observ o lipsă de diplomație din partea Rusiei, la fel cum nu observ o lipsă de diplomație din partea altor țări, cum ar fi China sau India. Din păcate, nu același lucru se poate spune despre diplomația țărilor occidentale – munca diplomaților occidentali lasă mult de dorit, iar aceasta este, desigur, o mare neglijență din partea noastră.

Fiodor Lukianov: – Dacă e să fiu sincer, abia îmi amintesc numele miniștrilor de externe din cele mai importante țări europene – pe vremuri nu era așa.

Geoffrey Roberts: – Din păcate, este adevărat, dar cred că situația se schimbă în bine și se va schimba și mai mult în curând. Pe măsură ce ne îndreptăm spre o rezolvare pașnică a conflictului din Ucraina și, sperăm, a conflictului din Orientul Mijlociu, diplomația va reveni în prim-plan. Diplomația nu este în niciun caz moartă, avem nevoie de ea mai mult ca oricând și va fi deosebit de necesară după ce războaiele se vor încheia, deoarece noi și politica noastră externă dorim în mod evident să ieșim din starea critică în care ne aflăm astăzi. Diplomația va juca în mod clar un rol decisiv în definirea condițiilor necesare pentru stabilirea și menținerea păcii.

Fiodor Lukianov: – Donald Trump, ales recent ca noul președinte al Statelor Unite, nu pare a fi o persoană căreia îi place diplomația în sensul ei clasic.

Geoffrey Roberts: – Da, probabil că așa este. Și acest lucru este interesant. Din moment ce vorbiți despre alegerile prezidențiale din SUA, aș dori să subliniez că la ultimul vot, americanii au trebuit să ia decizii cu privire la multe lucruri care preocupă societatea americană de astăzi, printre care nu numai pacea sau războiul din Ucraina, ci și inflația, imigrația și multe alte probleme. Americanii au ales în favoarea lui Trump, iar unul dintre argumentele pentru Trump, în opinia mea, a fost tocmai alegerea în favoarea păcii. Votând pentru Trump în locul lui Harris, oamenii au susținut pacea, iar acest lucru este foarte încurajator.

Desigur, există multe lucruri rele care pot fi spuse despre Trump, dar nu cred că este genul de om care să susțină instigarea la război. Rămâne de văzut dacă va deveni un pacificator. Acest lucru va depinde nu numai de acțiunile și declarațiile sale personale, ci și, în primul rând, de persoanele care vor fi numite în funcții-cheie de politică externă în noua administrație și, în al doilea rând, de abordările alese pentru asigurarea securității naționale.

Ceea ce sunt cu adevărat sigur este că există o mulțime de oameni buni în cercul interior al lui Trump, care sunt dedicați păcii și soluționării conflictelor din Ucraina și Orientul Mijlociu, care doresc să restabilească relațiile dintre SUA și Rusia și care își exprimă dorința de a trăi în lumea multipolară care se formează.