Întrebare: – Întrebarea se referă la ceea ce ați spus în discursul dvs. despre sistemul Yalta-Potsdam, că el există și că principalele lui prevederi trebuie respectate. Cum rămâne însă cu faptul că actorii mondiali care au declarat o „ordine mondială bazată pe reguli” au recunoscut de fapt că nu mai consideră acest sistem relevant pentru ei. Cum intenționează partea rusă să îi mențină în acest sistem?

Serghei Lavrov: – În ceea ce privește sistemul Yalta-Potsdam, voi repeta încă o dată că nu a dispărut. Acum se spune că este depășit. Analiștii politici ne sfătuiesc să căutăm altceva. Trei, patru, cinci dintre noi, să ne așezăm din nou la masă și să punem ceva pe hârtie, ținând cont de noul echilibru al forțelor.

Inițial, sistemul Yalta-Potsdam a fost discutat, conceput și creat de puterile care au luptat împotriva nazismului – URSS, SUA și Regatul Unit. Când s-a convenit asupra principiilor fundamentale ale ordinii mondiale postbelice, s-au alăturat și francezii. Apoi, după revoluția din China, Republica Populară Chineză a devenit și ea, după un timp, membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU. Sunt profund convins: Carta Organizației nu are nevoie de nicio îmbunătățire în privința principiilor. Este vorba despre principiile egalității în drepturi și ale autodeterminării popoarelor, ale egalității suverane a statelor, ale asigurării integrității teritoriale a statelor ale căror guverne se comportă decent, respectă drepturile tuturor națiunilor care locuiesc în țara respectivă și, prin urmare, reprezintă întreaga populație care trăiește pe teritoriul lor. Ceea ce nu se poate spune despre regimul nazist de la Kiev, venit la putere printr-o lovitură de stat în urmă cu 11 ani. Din primul moment, acest regim nu i-a reprezentat nici pe crimeeni, nici pe locuitorii din Donbas, nici pe oamenii din Novorossiia.

Toate aceste principii sunt corecte. Și noi suntem pentru o reformă a ONU. Dar sunt unii care spun că cea mai importantă nedreptate este statutul de membru permanent al unor țări din Consiliul de Securitate cu drept de veto. Am explicat în repetate rânduri că este un mecanism special. Nu a existat înainte, în structurile anterioare pe care comunitatea mondială a încercat să le creeze. Nicărieri nu au existat astfel de structuri unde cineva să aibă drepturi speciale. Formarea mecanismului membrilor permanenți ai Consiliului de Securitate a fost rezultatul unei lecții învățate din experiența Ligii Națiunilor, unde era în vigoare principiul „o țară, un vot”. Acest lucru nu a permis nu numai să se acorde privilegii suplimentare marilor puteri, dar nu a permis țărilor mai mari și mai influente, din motive obiective, să realizeze responsabilitatea lor specială. Ele nu s-au simțit responsabile pentru soarta sistemelor create, inclusiv Liga Națiunilor.

Toate celelalte elemente ale Cartei sunt principii absolut corecte care necesită o aplicare nu selectivă, ci complexă.

În ceea ce privește reforma Consiliului de Securitate al ONU. Da, este necesară. Țările care poartă o responsabilitate specială în economia mondială, finanțe, politică și aranjamente militare nu sunt, desigur, toate reprezentate în Consiliul de Securitate al ONU. S-a spus de multe ori că puteri precum India și Brazilia, meritau de mult, după toți parametrii, o „reședință” permanentă în Consiliul de Securitate al ONU, concomitent cu o decizie corespunzătoare privind reprezentanța permanentă în Consiliul de Securitate pentru țări africane.

Pe de altă parte, Occidentul încearcă din nou să strice acest proces prin toate mijloacele pentru a-și asigura poziția preferențială. Din cei 15 membri permanenți, el deține deja 6. Dintre principalii candidați considerați ai „lor” pentru un loc de membru permanent în Consiliul de Securitate, americanii indică Germania și Japonia, care nu au nicio voce independentă în politica mondială. Ele urmează orbește, ascultătoare, „șenalul” SUA. Iar când Washingtonul le știrbește direct interesele, ele nu îndrăznesc să sufle nici măcar o vorbă. La fel cum cancelarul O. Scholz nu a îndrăznit să „crâcnească” după ce Nord Streams a fost aruncat în aer. Rușinat și tăcut el și-a ferit, pur și simplu, doar privirea.

Același lucru este valabil și pentru Japonia, total dependentă de SUA. Nu este cinstit. Occidentul are deja 6 din cele 15 locuri. Ajunge. Trebuie să creștem reprezentarea țărilor în curs de dezvoltare.

Când împreună (după reformă, pe parcurs, în context, în paralel cu reforma Consiliului de Securitate) vom obliga Occidentul să înțeleagă că deja nu mai este în stare, ca în perioada colonială, să impună lumii întregi propriile lui ordine secole la rând, să pompeze bogății din Africa, Asia și America Latină, să trăiască pe seama altora și că acum trebuie căutat un echilibru al intereselor, avem o bază excelentă în acest sens – baza juridică internațională a ordinii mondiale de la Yalta-Potsdam – Carta ONU. Trebuie doar dusă la îndeplinire. Iar pentru asta trebuie înțeles că nu va mai fi posibil să conduci lumea.

Întrebare: – Președintele Serbiei, A. Vucic, a făcut recent declarații interpretate de o serie de experți ca o solidarizare de facto cu Statele Unite. Cum se leagă aceste declarații cu caracterul special al relațiilor dintre Rusia și Serbia?

Serghei Lavrov: – Suntem interesați ca relațiile noastre cu Serbia să se bazeze exclusiv pe interesele poporului sârb și rus și pe interesele statelor noastre. Acestea coincid în marea majoritate a problemelor. Aceste relații sunt bogate în acorduri concrete, proiecte, inclusiv în sectorul energetic, aprobate de șefii de stat, la nivel de guverne și companii. Există producții comune, inclusiv Oil Industry of Serbia Corporation. În acordul privind înființarea acestei corporații scrie că, în niciun caz compania nu poate fi naționalizată. În politica americană, democrații au astfel de maniere – să facă rău pe următoarei administrației, așa cum a făcut B. Obama cu trei săptămâni înainte de inaugurarea lui D. Trump în prima sa „cadență”, când a izgonit 120 de diplomați ruși (împreună cu familiile lor) și a furat, arestând (încă nu avem voie acolo) două obiective de patrimoniu diplomatic inviolabil. Asta ne-a obligat să reacționăm și, cu siguranță, nu a ușurat „tema” SUA-Rusia în noua administrație D.Trump.

La fel și acum, ei vor, simultan, să „bage strâmbe”, ca să spunem așa, atât la sârbi, cât și la administrația D. Trump. Iată a sosit (la Belgrad) nu știu ce asistent adjunct pentru energie, a luat parte la conferința de presă comună cu președintele Serbiei, A. Vucic, le-a citit sârbilor o morală și a cerut să nu existe capital rusesc în industria petrolieră sârbă și în sectorul energetic sârb în general. În caz contrar, a spus el, vor fi blocate, pentru mărfurile sârbești, toate oportunitățile de acces pe piețe. A fost o declarație destul de mitocănească. Dar este „marca înregistrată” (trademark) a administrației americane demisionare.

Când nu mai ești ales, iar echipa ta, care vede America așa, care nu a fost susținută de majoritatea americanilor, din punct de vedere pur etic, deja nu doar politic, ci și al decenței umane, „trece” prin aceste trei luni dintre alegeri și inaugurare și își dă seama că oamenii vor o altă politică. Nu, ei neapărat vor „trânti ușa” și vor face în așa fel încât toată lumea să fie impresionată.

Repet că împreună cu Serbia avem o istorie foarte bogată de luptă comună împotriva nazismului, pentru respect față de dreptul popoarelor la autodeterminare. Ne sprijinim reciproc în domeniile politice și în organizațiile internaționale. Vedem, firește, cum Serbiei ”i se forțează mâna”. Când președintele Vucic spune de mulți ani că nu va abandona cursul de aderare la Uniunea Europeană, și în toți acești ani aude ca răspuns că sunt bineveniți, dar mai întâi trebuie să recunoască independența Kosovo (adică poporul sârb și președintele său sunt invitați la auto-umilire) și, în al doilea rând, că sârbii trebuie, desigur, să adere la toate sancțiunile UE împotriva Federației Ruse. În același timp, prin invitația la auto-umilire, ei cer să își trădeze aliatul. Președintele Vucic a declarat de multe ori că aceasta este o politică inacceptabilă pe care europenii încearcă să o impună și care este în mod clar încurajată de Statele Unite.

Chiar și din punct de vedere juridic, situația necesită decizii curajoase. Ei spun că aveți un tratat cu cineva care nu ne privește, dar ne privește dorința de a vă pedepsi partenerul. În același timp, ei adaugă că le pare rău, dar veți fi loviți într-un mod tangențial și foarte dureros.

Depinde de conducerea sârbă să ia o decizie. Viceprim-ministrul sârb A. Vulin, care a reprezentat Serbia la summitul BRICS de la Kazan, a făcut o declarație clară pe această temă. Așadar, vom vedea.

Suntem în contact cu prietenii sârbi. Am solicitat consultări urgente. Sperăm că vom primi o reacție cât mai curând posibil.

Întrebare (tradusă din engleză): – Revenirea lui D. Trump a reînviat din nou discuțiile despre o „înțelegere” privind Ucraina. Va putea el cu adevărat să încheie această „înțelegere”, să facă pace? Ce concesii este gata să facă Rusia pentru a ajunge la un acord?

Care este reacția dvs. la refuzul recent al lui D. Trump de a exclude posibilitatea de a folosi forța militară pentru a obține Groenlanda? Cum veți acționa dacă dl D. Trump face acest lucru?

Serghei Lavrov: – Din câte înțeleg, există deja câteva inițiative concrete care vor fi activate imediat după inaugurarea lui D. Trump. Cel puțin, ceea ce am văzut sunt inițiative privind demararea de negocierile cu Danemarca privind achiziționarea Groenlandei.

În același timp, auzim declarații ale premierului Groenlandei, M. Egede, conform cărora groenlandezii au o relație specială cu Copenhaga, că nu vor să fie nici danezi, nici americani, ci vor să fie groenlandezi. Cred că trebuie să începem prin a-i asculta pe groenlandezi.

La fel cum noi, fiind vecini cu alte insule, peninsule și ținuturi, i-am ascultat pe oamenii din Crimeea, Donbass și Novorossiia pentru a afla atitudinea lor față de regimul venit la putere printr-o lovitură de stat ilegală care nu a fost acceptată de oamenii din Crimeea, Novorossiia și Donbass.

Acest lucru este în deplină conformitate cu ceea ce am spus la început – dreptul națiunilor la autodeterminare. Când o națiune, parte a unui stat mai mare, crede că nu se simte confortabil în acel stat și că dorește autodeterminare conform Cartei ONU, statul mare este obligat să nu se opună, să nu o împiedice. Nu așa cum au făcut spaniolii cu Catalonia, nu așa cum fac britanicii cu Scoția. Dacă o națiune, ca parte a unui alt stat, își exprimă o astfel de dorință, ea își poate exercita dreptul.

Dreptul internațional este consfințit în Carta ONU și în Declarația Adunării Generale. Un document care spune că toți trebuie să respecte integritatea teritorială a unui stat al cărui guvern reprezintă întreaga populație care trăiește pe teritoriul respectiv. Dacă Groenlanda consideră că Copenhaga nu reprezintă interesele sale și ale populației sale, atunci cred că intră în funcțiune dreptul la autodeterminare.

La fel cum dreptul la autodeterminare a fost baza juridică internațională a procesului de decolonizare din anii 1960 și 1970. Atunci, popoarele indigene africane au înțeles: colonizatorii care le conduceau nu le reprezentau interesele, interesele populației. La acel moment, dreptul națiunilor la autodeterminare a prins viață pentru prima dată pe scară largă, în deplină conformitate cu Carta ONU, dar nu până la capăt. Astăzi mai există în lume încă 17 teritorii neguvernate autonom. Există un Comitet special al ONU pentru decolonizare, care se reunește anual și reafirmă necesitatea de a duce la bun sfârșit procesul de decolonizare. Au fost adoptate numeroase rezoluții pe tema insulei Mayotte, pe care francezii nu doresc să o dea statului Comore, contrar deciziilor ONU. Există probleme legate de decolonizarea Mauritius și multe altele.

Cu toate acestea, dreptul națiunilor la autodeterminare există. El a fost pus în aplicare în cadrul decolonizării și constituie baza juridică internațională pentru finalizarea acestui proces (mă refer la cele 17 teritorii neguvernate de sine stătător).

Dreptul națiunilor la autodeterminare se află la baza deciziilor luate de locuitorii din Crimeea în 2014 și de locuitorii din Novorossiia și Donbass în 2022. La fel cum popoarele africane nu au considerat că interesele lor sunt reprezentate de colonizatori, locuitorii din Crimeea, Donbass și Novorossiia nu au putut considera că naziștii care au ajuns la putere în 2014 printr-o lovitură de stat le reprezintă interesele. În ultimă instanță, acești naziști au anunțat imediat după preluarea puterii că vor aboli statutul limbii ruse în Ucraina. Și au făcut-o. Și au adoptat o lege prin care limba rusă este interzisă cu mult înainte ca operațiunea militară specială să înceapă. În Occident, unde toți sunt obsedați, din orice motiv, de drepturile omului, nimeni nu a mișcat nici măcar un deget și nu a scos o vorbă.

Apropo, drepturile omului sunt înscrise, de asemenea, în Carta ONU. Articolul 1 stipulează: fiecare este obligat să respecte drepturile omului indiferent de rasă, sex, limbă și religie. Limba rusă este interzisă în totalitate, Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică este interzisă. Nimeni nu acordă atenție acestor încălcări flagrante ale Cartei ONU. Deși Occidentul, așa cum se spune în țara noastră, flutură ca pe un steag drepturile omului pentru orice motiv care nu are nimic de-a face cu bunăstarea populației. Dar aici, când viața de zi cu zi a oamenilor este desfigurată și când se încearcă să fie exterminată întreaga lor istorie și toate tradițiile lor, toți tac.

Când D. Trump, devenind președinte, își va formula în sfârșit poziția cu privire la afacerile ucrainene, o vom studia. Tot ceea ce se spune acum se face în cadrul pregătirii pentru inaugurare și pentru chestiuni serioase. După cum a spus chiar D.Trump, în cadrul pregătirilor pentru intrarea în „birou”. El înțelege că mai întâi trebuie să se „mute” în Biroul Oval.

Tot ceea ce s-a discutat în ultimul an are mai multe aspecte. Simplul fapt că oamenii au început să facă mai multă referire la realitățile „de pe teren” merită salutat. Dl M. Waltz, care, din câte înțeleg, va fi consilier pe probleme de securitate națională, și însuși președintele D. Trump, în marele său interviu, au menținat cauzele primordiale ale conflictului în ceea ce privește atragerea regimului de la Kiev în NATO, contrar acordurilor la care s-a ajuns prin înțelegerile și relațiile sovieto- și apoi ruso-americane, precum și în cadrul OSCE. Acolo s-a convenit prin consens la cel mai înalt nivel, inclusiv de către președinți, inclusiv președintele Obama în 2010, că nicio țară sau organizație din zona OSCE nu pretinde dominație și nicio țară nu își va consolida securitatea în detrimentul securității altora. Dar NATO a făcut exact ceea ce a promis că nu va face. D. Trump a spus-o.

Pentru prima dată, nu numai liderul american, ci și oricare alt lider occidental a recunoscut sincer că membrii NATO au mințit atunci când au semnat numeroase documente cu țara noastră și în cadrul OSCE. Acest lucru a fost folosit doar ca o acoperire, o „bucată de hârtie”, dar în realitate NATO se apropia de frontierele noastre, încălcând acordurile privind condițiile în care Germania de Est a devenit parte a Republicii Federale, mutând infrastructura militară aproape de frontierele noastre, planificând înființarea de baze militare, inclusiv baze navale în Crimeea și în Marea Azov. Toate acestea sunt bine cunoscute.

Faptul că această cauză primordială este în sfârșit, după luni sau chiar doi ani de reamintiri din partea noastră, consacrată în „narațiunea” americană este un lucru bun. Dar, până în prezent, nici în „narațiune”, nici în discursul nimănui nu se vorbește despre drepturile rușilor, a căror limbă, cultură, educație, mass-media și religie canonică au fost interzise prin lege în Ucraina. Nu vor exista discuții serioase dacă Occidentul va pretinde că acest lucru este normal.

Când administrația demisionară, reprezentată de secretarul de stat A. Blinken, consilierul pentru securitate națională J. Sullivan, se declară convinsă că „noua Casă Albă” va continua politica de susținere a Ucrainei – ce înseamnă asta? Un testament de exterminare în continuare a tot ce este rusesc? Nu este ”o simplă” chestiune. Este un lucru foarte periculos. Vorbește despre nazism ca despre o formă de realizare a politicii externe. Sau despre educarea naziștilor ca formă de realizare a politicii externe împotriva unei țări pe care Statele Unite doresc să o constrângă și să o împiedice să obțină un avantaj competitiv.

Vom aștepta inițiative concrete. Președintele Vladimir V. Putin a spus în repetate rânduri că este gata să se întâlnească. Dar până acum nu au existat propuneri. Apoi, președintele D.Trump a spus că V.V.Putin vrea să se întâlnească. Eu cred că este necesar să ne întâlnim, dar mai întâi trebuie să „intrăm în birou”.

Întrebare: – A doua întrebare este despre gaz. Operatorul Nord Stream-2 din Elveția urmează probabil să fie „falimentat” în această primăvară și vândut la licitație. Presa occidentală scrie că, probabil, va fi cumpărat de investitori americani. Ați putea comenta această situație ciudată, în special în contextul exploziei de la gazoducte și al poziției de struț din parte lui ”Scholz & Co”?

Serghei Lavrov: – Am citit, dar nu în mass-media occidentală că după faliment, care ar urma să intervină, conform regulilor, după o perioadă destul de previzibilă, compania va fi vândut americanilor. Președintele Serbiei, A. Vucic, a fost cel care a spus asta. El a făcut un fel de predicție în ajunul Anului Nou.

Jaful a făcut întotdeauna parte din metodele prin care țările occidentale au fost obișnuite să trăiască pe seama altora, încă din perioada colonială, încă din perioada sclaviei.