Hot News

candidati

Zi de vot în Rusia: Sunt alegeri regionale și municipale

12/09

Zi de vot în Rusia: Sunt alegeri regionale și municipale

Într-o serie de regiuni din Rusia au demarat, vineri, alegeri pentru desemnarea ocupanților celor mai înalte funcții din respectivele entități teritoriale, inclusiv președinții parlamentelor regionale și șefii administrațiilor locale. Procedura de vot va dura trei zile. În unele regiuni, alegerile se vor desfășura pe parcursul a două zile (13 și 14 septembrie), în timp ce […]

Volodin: Kallas trebuie suspendată și dusă în fața tribunalului ONU

15/04

Volodin: Kallas trebuie suspendată și dusă în fața tribunalului ONU

Președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, a estimat că, pe fondul amenințărilor lansate la adresa celor care doresc să participe la evenimentele organizate la Moscova de Ziua Victoriei, șefa diplomației europene, Kaja Kallas, ar trebui suspendată din funcție. De asemenea, el a cerut ca aceasta să fie adusă în fața Tribunalului Internațional al ONU, relatează […]

Ce plan a adus Zelenski în Statele Unite

24/09

Ce plan a adus Zelenski în Statele Unite

Volodimir Zelenski se află într-o vizită în SUA, în cadrul căreia va participa la Adunarea Generală a ONU și va prezenta administrației americane un „plan al victoriei”, al cărui conținut este dezvăluit de mass-media occidentale, scrie NTV. Zelenski a venit în Statele Unite pentru a participa la Adunarea Generală a ONU, după care va vizita […]

Pamfilova: Pentru alegerile din toamnă sunt înscriși 65.000 de candidați

10/08

Pamfilova: Pentru alegerile din toamnă sunt înscriși 65.000 de candidați

20 din cele 23 de partide participante la campania electorală, și-au înregistrat cu succes candidații, a anunțat pentru agenția TASS, președinta Comisiei Electorale Centrale a Rusiei, Ella Pamfilova. „Etapa de înscriere pentru alegeri la toate nivelurile s-a încheiat pe 7 august. Conform rezultatelor preliminare, au fost înscriși circa 65.000 de candidați din partea partidelor, ceea […]

Putin l-a propus pe Andrei Belousov în funcția de ministru al Apărării

13/05

Putin l-a propus pe Andrei Belousov în funcția de ministru al Apărării

Președintele rus Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov, fost prim-vicepreședinte al guvernului, în funcția de ministru al Apărării, a informat serviciul de presă al Consiliului Federației. Președintele a semnat, de asemenea, decretul de numire a lui Serghei Șoigu (fost ministru al Apărării) în funcția de secretar al Consiliului de Securitate, în locul lui Nikolai […]

Majoritatea rușilor sunt gata să voteze pentru Putin la alegerile prezidențiale

18/02

Majoritatea rușilor sunt gata să voteze pentru Putin la alegerile prezidențiale

Majoritatea rușilor (79%) au declarat că, în alegerile din 2024, sunt gata să voteze pentru candidatul și actualul șef al statului, Vladimir Putin, arată rezultatele sondajului realizat de Centrul național pentru studierea opiniei publice, VȚIOM, relatează Gazeta.ru. „79% dintre rușii activi electoral au declarat că sunt gata să voteze pentru Vladimir Putin”, se arată în […]

S-a încheiat depunerea de semnături. Lista completă a potențialilor candidați la funcția de președinte al Rusiei

02/02

S-a încheiat depunerea de semnături. Lista completă a potențialilor candidați la funcția de președinte al Rusiei

În martie 2024, și anume în zilele de 15, 16 și 17, cetățenii ruși vor trebui să aleagă un președinte pentru următorii șase ani. Dar cu cât se apropie ziua X, cu atât se micșorează viitorul buletin de vot. Numai pe 31 ianuarie, din cursa prezidențială și-au restras candidaturile Serghei Baburin și Anatoli Batașev. Cine […]

„Cheney pe tocuri de 8 centimetri”: Ramaswami și-a „mânjit” adversara în timpul dezbaterilor

12/11

„Cheney pe tocuri de 8 centimetri”: Ramaswami și-a „mânjit” adversara în timpul dezbaterilor

În Statele Unite s-au desfășurat dezbateri pre-electorale între candidații la președinție Vivek Ramaswamy și Nicky Haley (amândoi din partea Partidului Republican), scrie Smotrim.ru În timpul dezbaterilor, Ramaswamy i-a întrebat pe cei prezenți, arătând spre Nicky Haley, dacă vor să-l vadă pe „Dick Cheney pe tocuri de 8 centimetri” ca șef al statului. Fostul vicepreședinte american […]

Pușkov a răspuns la afirmația generalului Milley despre un război cu Rusia

10/10

Pușkov a răspuns la afirmația generalului Milley despre un război cu Rusia

Senatorul Aleksei Pușkov a comentat, pe canalul său de pe rețeaua Telegram, declarația generalului american Mark Milley despre un posibil conflict între Statele Unite și Rusia, informează RIA Novosti. Retras recent la pensie din funcția de președinte al Comitetului șefilor de Stat Major al SUA, Milley a declarat că probabilitatea unei confruntări între Moscova și […]

MAE rus a susținut propunerea lui Biden

23/09

MAE rus a susținut propunerea lui Biden

Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a susținut propunerea președintelui Statelor Unite, Joe Biden, privind extinderea Consiliului de Securitate al ONU. Potrivit relatărilor agenției TASS, viceministrul rus de Externe, Serghei Riabkov, a declarat că Rusia însăși a spus de mult că există candidați pentru a deveni membrii permanenți ai Consiliului, informează agenția Rambler.ru. ”Este lăudabil că, […]

Pamfilova: ȚIK a creat șanse egale pentru campania electorală în condiții de pandemie

15/09

Pamfilova: ȚIK a creat șanse egale pentru campania electorală în condiții de pandemie

Pentru desfășurarea campaniei electorale, Comisia Electorală Centrală (ȚIK) a asigurat candidaților și partidelor șanse egale în condiții de pandemie de coronavirus, a declarat șefa  ȚIK, Ella Pamfilova, la conferința internațională ”Rolul societății civile în asigurarea standardelor democratice în organizarea și desfășurarea alegerilor”, relatează agenția TASS. ”Dacă este să vorbim despre specificul pandemiei, ne-am străduit să […]

Inteligența artificială va ajuta comisiile electorale în septembrie

14/08

Inteligența artificială va ajuta comisiile electorale în septembrie

Sistemul de verificare electronică a semnăturilor candidaților folosind o rețea neuronală va fi utilizat în alegerile regionale din această toamnă, a declarat, pentru Kommersant, Anton Lopatin, membru al Comisiei Electorale Centrale. Sistemul nu va înlocui expertiza scrierii de mână, ci le va oferi indicii experților în scrierea de mână și va contribui la simplificarea comparării […]

Putin speră că poporul Moldovei va aprecia eforturile lui Dodon de a construi relații cu Rusia

23/10

Putin speră că poporul Moldovei va aprecia eforturile lui Dodon de a construi relații cu Rusia

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, speră că, la alegerile prezidențiale, poporul Republicii Moldova va aprecia eforturile depuse de președintele țării, Igor Dodon, pentru construirea relațiilor cu Rusia. ”Sperăm foarte mult, ca și la apropiatele alegeri din Moldova, alegătorii să aprecieze acele eforturi pe care le întreprinde președintele în exercițiu al republicii pentru a construi relații cu […]

Un rus va concura pentru funcția de președinte al Interpol

17/11

Un rus va concura pentru funcția de președinte al Interpol

Rusul Alexander Prokopciuk a devenit unul dintre cei doi candidați pentru funcția de șef al Organizației Internaționale a Poliției (Interpol), relatează Financial Times, citat de RIA Novosti. În afară de Prokopciuk, care este în prezent vicepreședinte al organizației, va lupta pentru post conducătorul interimar al acesteia, Kim Jong Yang din Coreea de Sud. Alegerea noului […]

Vizitatori website: 3500312