Hot News
16/11

Autostrada de la Petersburg la Sevastopol, fără semafoare

Până în 2024, compania de stat ”Avtodor” intenționează să finalizeze lucrările de pregătire a axei de transport Nord-Sud, de la Sankt-Petersburg la Marea Neagră, a anunțat președintele întreprinderii, Viaceslav Petușenko, la întâlnirea cu președintele Vladimir Putin, scrie cotidianul RBK.  Potrivit spuselor sale, această rută va fi alcătuită din mai multe artere de circulație și va […]
25/11

Autostrada Moscova – Kazan poate fi extinsă până la Vladivostok

Șeful companiei de stat ”Avtodor”, Viacheslav Petushenko, a declarat că autostrada Moscova-Kazan (Kazan, oraș de pe Volga, la distanța de 825 km), aflată în construcție, ar putea fi extinsă până la Vladivostok, relatează TASS. Potrivit acestuia, construcția autostrăzii este planificată să fie finalizată până în 2027, iar, până în 2030, autostrada poate fi prelungită până […]
27/04

După podul din Crimeea, urmează cel de peste Volga

Unul dintre cele mai mari proiecte ale actualului mandat al președintelui Vladimir Putin – podul de peste Volga, în valoare de 130-140 de miliarde ruble (1,8 – 1,9 miliarde de euro), ar putea fi construit de către compania Mostotrest, care aparține omului de afaceri Arkadi Rotenberg, susține cotidianul economic Vedomosti, citând două surse de încredere. […]

Vizitatori website: 3087435