Apropierea asteroidului de Pământ, estimată pentru anul 2068, nu reprezintă, practic, vreun pericol pentru planeta noastră, dacă până atunci nu se vor produce modificări substanțiale ale orbitei lui. ”Recent, presa a scris că în 2068 s-ar putea produce o coliziune. Pot spune cu toate convingerea că nu va fi nici o ciocnire în 2068. În următorii 10 ani, eventualitatea ca Apophis să se ciocnească este foarte mică, este o valoare infimă, de aceea nu trebuie să ne fie teamă de Apophis”, a spus Naroenkov.
Dar, a adăugat el, orbita asteroidului s-ar putea modifica după 2029, când bolidul spațial se va apropia din nou de Terra. ”În 2029, se va produce o apropiere destul de strânsă, el va trece la o distanță de 36.000 de kilometri. Ultimele date obținute cu ajutorul observațiilor s-au oprit la nivelul lui 2015. Când va veni anul 2029 și vom stabili cum s-a modificat orbita după apropierea strânsă cu Pamântul , atunci vom putea face prognoze pentru viitor, cum se va comporta Apophis”, a spus omul de știință.
Anterior, specialiștii Universității de Stat din Sankt-Petersburg au apreciat, într-un raport elaborat pentru cea de-a XLIII sesiune a Lecturilor Regale, că Apophis ar putea intra în coliziune cu Terra în 2068. În opinia lor, pentru ca acest lucru să se întâmple, asteroidul ar trebui să se deplaseze pe o traiectorie care presupune trecerea lui în 2044 la 44 milioane de kilometri de Pământ, în 2051 la 0,76 milioane de kilometri, iar în 2060, la 5 milioane de kilometri.
În 2006, oamenii de știință Viaceslav Ivașkin și Kirill Stihno au prognozat consecințele prăbușirii asteroidului pe Terra. Atunci, diametrul lui a fost apreciat la 270 de kilometri și s-a presupus că bolidul va crea un crater cu diametrul de aproape 6 kilometri, va distruge clădiri și va conduce la formarea unor fisuri în scoarța Pamântului. Acum, cercetătorii sunt convinși că Apophis are un diametru de peste 300 kilometri.
]]>