Hot News
28/11

Premierul Slovaciei a acceptat invitația lui Putin de a participa la Parada Victoriei de la Moscova

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a acceptat invitație oficială din partea președintelui rus Vladimir Putin de a participa, pe 9 Mai anul viitor, la Moscova, la celebrarea Zilei Victoriei, relatează Vedomosti. „Cetățenii Republicii Slovace își amintesc cu respect toate aniversările și evenimentele legate de eliberarea teritoriului nostru de către Armata Roșie. Tocmai de aceea eu, în […]
04/11

Serbia a respins afirmația ambasadorului britanic despre eliberarea Iugoslaviei de către ucraineni

Vicepremierul sârb Alexander Vulin a respins categoric declarația ambasadorului Marii Britanii, Edward Ferguson, potrivit căreia, în Al Doilea Război Mondial, Iugoslavia a fost eliberată cu precădere de ucraineni, relatează RIA Novosti. Ceremoniile de marcare a 80 de ani de la eliberarea Belgradului în Al Doilea Război Mondial, s-au desfășurat pe 20 octombrie, cu participarea delegației […]
09/10

Soarta grănicerilor ruși la granițele Armeniei, aniversarea încheierii celui de-al Doilea Război Mondial: principalele declarații de la summitul CSI

Summitul țărilor CSI și-a încheiat lucrările la Moscova. Au participat: președintele Rusiei, Vladimir Putin, premierul Armeniei, Nikol Pașinean, liderul Azerbaidjanului Ilham Aliiev, președinții Republicii Belarus, Aleksandr Lukașenko, al Kîrgîzstanului, Sadîr Japarov, al Tadjikistanului, Emomali Rahmon, Turkmenistanului, Serdar Berdimuhamedov, Uzbekistanului, Shavkat Mirzioev și cel al Kazahstanului Kasîm-Jomart Tokaev. În cadrul întrevederii, liderii de stat au discutat […]
06/10

Robert Fico: De ce nu m-aș duce la Moscova?

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a declarat că este gata să meargă la Moscova cu ocazia aniversării a 80 de ani de la marea Victorie, informează publicația Vzgliad. „Spune-mi cine mă va opri anul viitor, când se vor împlini 80 de ani de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, să merg la Moscova. Cred că […]
22/08

80 de ani de la operațiunea Iași-Chișinău: Și cu numărul de soldați, dar mai ales cu pricepere*

Pe 20 august 1944, Armata Roșie a început una dintre cele mai de succes operațiuni ale sale din Marele Război pentru Apărarea Patriei. În doar 10 zile, prin acțiuni coordonate a două fronturi a înfrânt gruparea inamicului care acoperea Balcanii, a început eliberarea lor și a reușit, totodată, să ia România de la Al Treilea […]
16/08

”Am avut băutură, un iaht închiriat și vreo doi scafandri civili”

Cum încearcă CIA să șteargă urmele în operațiunea de aruncare în aer a gazoductelor ”Nord Stream” Mass-media occidentale au găsit noi „dovezi” ale implicării Ucrainei în operațiunea de aruncare în aer a gazoductelor ”Nord Streams”. Se pare că unul dintre cele mai mari acte de sabotaj din istoria modernă a fost organizat întâmplător de câțiva […]
28/06

Analistul Weichert: FAB-3000 rusesc va frânge coloana vertebrală a apărării aeriene ucrainene

Militarii ruși vor distruge apărarea antiaeriană a Ucrainei cu ajutorul bombelor inteligente FAB-3000 M54, scrie analistul american Brandon J.Weichert în publicația The National Interest. Potrivit autorului, aceste bombe acoperă o suprafață mare și sunt foarte greu de doborât. Dacă sunt folosite în masă, ele vor „frânge coloana vertebrală a întregii strategii de apărare aeriană a […]
16/06

S-a calculat cât ar putea pierde țările G7 din confiscarea activelor rusești

Confiscarea de către țările G7 a activelor Moscovei le-ar putea costa aproape 83 de miliarde de dolari – este suma investită de respectivele state în economia rusă, a calculat RIA Novosti pe baza datelor publicate de serviciile naționale de statistică. Conform calculelor agenției, volumul investițiilor directe în economia rusă a membrilor G7 se cifra la […]
07/06

Zelenski speră că va exista „o debarcare a aliaților în Ucraina”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a recunoscut că speră că va exista o ”debarcare” în Ucraina a militarilor din țările occidentale. Declarația a fost făcută pe parcursul ceremoniilor dedicate împlinirii a 80 de ani de la debarcarea forțelor aliate în Normandia, transmise în direct pe canalul de YouTube de agenția Reuters, relatează Gazeta.ru. Înainte de partea […]
19/05

Politico: Decizia Parisului de a invita Rusia în Normandia a luat Occidentul prin surprindere

Decizia Franței de a invita reprezentanții ruși să ia parte la sărbătorirea a 80 de ani de la Debarcarea aliaților în Normandia a întărit tensiunile din relațiile țărilor occidentale, scrie publicația Politico. Ceremonia internațională dedicată aniversării a 80 de ani de la Debarcarea din Normandia, comemorarea operațiunii din 1944 (D-Day), la care au participat armatele […]
22/02

Cu privire la evenimentele Ambasadei Rusiei cu ocazia Zilei Apărătorului Patriei

Pe data de 21 februarie, la Memorialul central militar sovietic din București, în ajunul Zilei Apărătorului Patriei, a avut loc o ceremonie solemnă de depunere de coroane de flori. La evenimentul au fost prezenți angajați ai Ambasadelor Rusiei, Armeniei și Belarusului, precum și ai birourilor atașaților militari ai Rusiei și Chinei, reprezentanți ai organizațiilor publice […]
28/01

Putin și Lukașenko au inaugurat memorial închinat cetățenilor sovietici care au murit de mâna fasciștilor

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a participat, împreună cu omologul său din Belarus, Aleksandr Lukașenko, la ceremonia de inaugurare a Memorialului închinat cetățenilor sovietici civili care au căzut victime ale genocidului nazist în timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei (1941-1945). Cei doi șefi de stat au sosit la ceremonie cu aceeași mașină, scrie agenția TASS. Memorialul […]
27/01

Putin a depus flori la monumentul „Piatra de Hotar” din Petecul de pământ Nevski, Sankt-Petersburg

La împlinirea a 80 de ani de când a fost ridicat asediul Leningradului, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a depus flori la monumentul „Piatra de Hotar” amplasat în Petecul de pământ Nevski, informează agenția RIA Novosti. Lăsându-se într-un genunchi, șeful statului a așezat un buchet de trandafiri roșii legați cu o panglică neagră de doliu. Ceremonia […]
13/09

„Armata Ucrainei îi disprețuiesc”. Un corespondent de război american, îngrozit de ceea ce a văzut în Donețk

Forțele Armate ale Ucrainei atacă intenționat obiective civile în Donețk, a declarat corespondentul de război american. Patrick Lancaster, aflat pe linia întâi a frontului, informează RIA Novosti.„În tot acest timp (pe durata alegerilor din Rusia. – n.r.), Ucraina a lansat atacuri asupra Donețkului în diferite zone ale orașului, precum și asupra altor locuri din satele […]

Vizitatori website: 2987541