Hot News

2000

Rusia demonstrează un potențial ridicat printre marile economii ale lumii

07/04

Rusia demonstrează un potențial ridicat printre marile economii ale lumii

În Rusia, PIB-ul pe cap de locuitor a înregistrat o creștere record în secolul XXI: potrivit datelor Fondului Monetar Internațional, începând din anul 2000, acest indicator a crescut cu 811%. Dintre marile economii mondiale, doar veniturile cetățenilor Chinei au progresat într-un ritm mai rapid, însă valoarea de pornire a fost de două ori mai mică […]

Invitarea Rusiei în NATO: A fost publicat protocolul discuției dintre Putin și Clinton

23/08

Invitarea Rusiei în NATO: A fost publicat protocolul discuției dintre Putin și Clinton

National Security Archive, organizație publică de cercetare de pe lângă Universitatea George Washington, a publicat documente ale guvernului american cu protocolul discuției purtate în anul 2000 de președinții Rusiei și Statelor Unite, Vladimir Putin și Bill Clinton, relatează cotidianul Vzgliad. „De la începutul procesului de extindere a NATO, am înțeles că acest lucru ar putea […]

Vladimir Putin s-a întâlnit cu șefi ai agențiilor internaționale de presă

19/06

Vladimir Putin s-a întâlnit cu șefi ai agențiilor internaționale de presă

Putin a explicat de ce Rusia nu intenționează să atace țările NATO Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu șefi ai agențiilor internaționale de presă, în cadrul Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg. În acest cadru, liderul de la Kremlin a declarat că Rusia nu privește ca o amenințare creșterea potențialului NATO, deoarece are […]

26 martie 2000: Alegeri prezidențiale anticipate. Rusia a optat. Iar alegerea a fost Vladimir Putin

27/03

26 martie 2000: Alegeri prezidențiale anticipate. Rusia a optat. Iar alegerea a fost Vladimir Putin

Încă premier la acea dată, el l-a depășit cu ușurință, din primul tur chiar, pe principalul său rival, Ghennadi Ziuganov. Deși rușii îl cunoscuseră doar opt luni de când a devenit șeful guvernului, relateaza canalul Lomovka de pe rețeaua Telegram. Rusia traversa, atunci, o perioadă extrem de dificilă. Boris Elțin l-a desemnat premier pe Vladimir […]

Au început filmările la un serial pe „Moscova nu crede în lacrimi”

27/09

Au început filmările la un serial pe „Moscova nu crede în lacrimi”

Au început filmările pentru un nou serial bazat pe lungmetrajul sovietic „Moscova nu crede în lacrimi”. Producătorul proiectului va fi Jora Krîjovnikov, care a regizat serialul „Cuvântul băiatului. Sânge pe asfalt” (2023), relatează vm.ru. Tot el este și regizorul filmului, alături de Olga Dolmatovskaia. Se precizează că serialul va ilustra povestea a trei prietene aflate […]

Peskov: Rata natalității este catastrofală pentru viitorul națiunii

27/07

Peskov: Rata natalității este catastrofală pentru viitorul națiunii

Rata natalității în Rusia este de 1,4 sau „catastrofală” pentru viitorul națiunii, este de părere Peskov. Acest indicator este cel mai scăzut din ultimii 17 ani și a fost explicat prin scăderea numărului de femei tinere și de incertitudinea de pe piața muncii, scrie RBC. Rata natalității în Rusia este la un nivel scăzut – […]

SVR: Parisul se agită cu o „dublă contabilitate a morții” cu privire la moartea mercenarilor din Ucraina

20/03

SVR: Parisul se agită cu o „dublă contabilitate a morții” cu privire la moartea mercenarilor din Ucraina

Franța pregătește un contingent care urmează să fie trimis în Ucraina. În stadiul inițial, acesta se va ridica la aproximativ 2 000 de militari, a declarat directorul Serviciului de Informații Externe (SVR) al Federației Ruse, Serghei Narîșkin, citat de eadaily.ru. În același timp președintele Franței, Emmanuel Macron, amână să recunoască faptul că în Ucraina au […]

CNN: Rusia produce de trei ori mai multe proiectile decât SUA și Europa

12/03

CNN: Rusia produce de trei ori mai multe proiectile decât SUA și Europa

Occidentul a recunoscut că Rusia produce de aproape trei ori mai multă muniție decât Statele Unite și Europa luate la un loc, informează CNN, post de televiziune citat de Voina s feikami (t.me/warfakes). Reprezentanții serviciilor de informații din țările NATO au ajuns la concluzia că Moscova produce aproximativ 3 milioane de muniții de artilerie pe […]

Putin a dezvăluit planurile Occidentului de a împărți și subjuga Rusia

17/12

Putin a dezvăluit planurile Occidentului de a împărți și subjuga Rusia

Țările occidentale vor să destrame și să subjuge Rusia, deoarece nu au nevoie de o țară atât de mare, a declarat președintele Vladimir Putin. Într-un interviu acordat jurnalistului Pavel Zarubin (în imagine), șeful statului rus a recunoscut că a avut „o anumită naivitate” în legătură cu politicile occidentale. Președintele a menționat că, la începutul anilor […]

Regizorul Oliver Stone: SUA vor să priveze Rusia de suveranitate

21/11

Regizorul Oliver Stone: SUA vor să priveze Rusia de suveranitate

Statele Unite vor să priveze Rusia de suveranitate pentru a pune mâna pe resursele ei, a declarat regizorul american Oliver Stone, câștigător a trei premii Oscar, relatează Izvestia. Într-un interviu pentru MovieWeb, el a subliniat că Washingtonului nu-i place cum s-au așezat lucrurile într-o lume în care Rusia, devastată în anii ‘1990, s-a ridicat în […]

Din Ucraina au încercat să fugă, de la începutul anului, peste 2000 de funcționari

27/10

Din Ucraina au încercat să fugă, de la începutul anului, peste 2000 de funcționari

De la începutul anului, peste 2000 de funcționari publici ucraineni au încercat să treacă ilegal granița Ucrainei, a anunțat reprezentantul Serviciului Frontierei de Stat, Andrei Demcenko, citat de agenția TSN. „Conform ultimelor date, numărul lor a ajuns, în momentul de față, la 2.100 de persoane”, a menționat Demcenko, relatează Gazeta.ru Potrivit precizărilor sale, funcținarii au […]

Polonezi, americani, britanici: Ministerul Apărării a indicat numărul mercenarilor care luptă de partea armatei Ucrainei

19/10

Polonezi, americani, britanici: Ministerul Apărării a indicat numărul mercenarilor care luptă de partea armatei Ucrainei

În Ucraina, armatei ruse i se opun aproximativ 2.000 de mercenari străini, informează cotidianul Izvestia, citând o notă analitică elaborată de ministerul rus al Apărării. Autenticitatea documentului a fost confirmată de trei surse din respectivul minister. Potrivit datelor prezentate în document, de la începutul operațiunii speciale, pe teritoriul ucrainean au ajuns peste 12.700 de voluntari […]

Minciuna legată de revocarea de către Rusia a ratificării Tratatului de interzicere a testelor nucleare

18/10

Minciuna legată de revocarea de către Rusia a ratificării Tratatului de interzicere a testelor nucleare

Canalul Warfakes de pe rețeaua Telegram dezminte încă un fake lansat de propaganda ucraineană. Fake: Revocarea de către Rusia a ratificării CTBT este un caz fără precedent care aduce întreaga lume în pragul unui dezastru nuclear. Știri cu acest conținut sunt răspândite de canalele ucrainene ale rețelei Telegram. Adevăr: Revocarea de către Rusia a ratificării […]

Departamentul de Stat, speriat de planurile Rusiei de revocare a ratificării CTBT

09/10

Departamentul de Stat, speriat de planurile Rusiei de revocare a ratificării CTBT

Departamentul de Stat al Statelor Unite este îngrijorat de planurile Moscovei de a revoca ratificarea Tratatului de interzicere completă a testelor nucleare (CTBT). „Un asemenea pas făcut de oricare dintre părțile în tratat pune nejustificat în pericol normele globale împotriva testelor nucleare”, a menționat ministerul de Externe al SUA. Departamentul de Stat susține că Rusia […]

Peskov a calificat drept aiureală vorbele unui general ucrainean despre sosiile lui Putin

01/11

Peskov a calificat drept aiureală vorbele unui general ucrainean despre sosiile lui Putin

Secretarul de presă al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, a calificat drept aiureală vorbele șefului Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei, general-maiorul Kirill Budanov, despre existența unor sosii ale lui Vladimir Putin, relatează agenția TASS. ”Cum poți comenta așa ceva? Ca o prostie”, a spus Peskov. Într-un interviu acordat cotidianului britanic Daily Malil, […]

Un medic ucrainean a vorbit despre numărul mare de răniți din timpul ofensivei

02/09

Un medic ucrainean a vorbit despre numărul mare de răniți din timpul ofensivei

Șeful secției de terapie intensivă a unui spital din sudul Ucrainei a povestit cotidianului The Wall Street Journal despre numărul mare de răniți înregistrat în rândul trupelor ucrainene în timpul tentativei de ofensivă din 29 august, relatează agenția RIA Novosti. Potrivit medicului, care a preferat să-și păstreze anonimatul, militarii l-au avertizat în legătură cu o […]

12 unități militare noi vor fi create în vestul Rusiei din cauza „amenințărilor la granițe”

22/05

12 unități militare noi vor fi create în vestul Rusiei din cauza „amenințărilor la granițe”

În Rusia, până la sfârșitul anului 2022, 12 unități și subunități militare vor fi formate în Districtul Militar de Vest (ZVO) din cauza noilor amenințări, a declarat ministrul Apărării, Serghei Șoigu, transmite RIA Novosti. Potrivit ministrului, situația în direcția strategică vestică se caracterizează printr-o creștere a amenințărilor militare în apropierea granițelor ruse. În special, este […]

Șoigu i-a raportat lui Putin eliberarea orașului Mariupol. Putin a contramandat luarea cu asalt a catacombelor uzinei ”Azovlstal”

21/04

Șoigu i-a raportat lui Putin eliberarea orașului Mariupol. Putin a contramandat luarea cu asalt a catacombelor uzinei ”Azovlstal”

Orașul Mariupol a fost luat sub controlul armatei ruse, a anunțat ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, la întâlnirea cu președintele Rusiei, desfășurată la Kremlin, relatează RIA Novosti. Potrivit lui Șoigu, Mariupol este capitala grupării naționaliste ”Azov”. Orașul în sine a fost eliberat, dar la întreprinderea ”Azovstal” continuă să se mai afle ”mai mult de […]

Vizitatori website: 3500765