Hot News
08/11

Ministru ungar: UE a eșuat cu strategia ei în privința Ucrainei

Ministrul maghiar pentru afacerile Uniunii Europene, Janos Boka, este de părere că strategia UE privind conflictul din Ucraina a eșuat, scrie publicația The Budapest Times, citată de revista ”Mejdunarodnaia jizn”. „Actuala strategie a Uniunii Europene față de Ucraina a eșuat”, a spus Boka. Potrivit acestuia, strategia s-a construit pe presupunerea că Ucraina va ieși învingătoare […]
07/11

Matvienko: Datorită eforturilor lui Putin și ale echipei sale, țara și-a recăpătat demnitatea

Președinta Consiliului Federației, Camera Superioară a Parlamentului rus, Valentina Matvienko, a participat la maratonul educațional al societății ”Znanie” (Cunoaștere). Iată principalele idei desprinse din declarațiile politicianului și selectate de agenția URA.ru.
07/11

Andrei Belousov: Cinci tendințe ale economiei globale

La nivel global au loc procese care vor schimba radical modul de funcționare a economiei globale. Această provocare a apărut în toată amploarea ei nu doar pentru Rusia, care a fost sancționată, ci pentru toate țările lumii, inclusiv pentru cele mai mari economii – SUA și China, a declarat prim-viceprim-ministrul Andrei Belousov vorbind la maratonul […]
07/11

Lavrov: Anglo-saxonii împing Orientul Mijlociu către un mare război

Forțele anglo-saxone împing regiunea Orientului Mijlociu până la limita unui mare război, iar această linie promovată de Occident duce, prin tradiție, la o explozie a terorismului și la fluxuri de milioane de refugiați, a declarat șeful MAE rus, Serghei Lavrov, vorbind la maratonul societății ”Znanie” (Cunoaștere) din cadrul Expoziției-forum internațional ”Rossia”, scrie agenția TASS. „Acum […]
07/11

„Ne pregătim pentru ce e mai rău”: Reacția soldaților ucraineni la declarația lui Zalujnîi

După ce comandantul șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Valeri Zalujnîi, a recunoscut eșecurile de pe câmpul de luptă, militarii ucraineni s-au plâns de modul în care merg lucrurile pe front și au prezis, într-un interviu acordat agenției de presă France Presse, că vor fi învinși în conflict, relatează RIA Novosti. „Spun acest lucru de […]
06/11

MAE: Rusia va răspunde la trimiterea în Marea Britanie a unor avioane F-35 capabile să transporte arme nucleare

Rusia va ține cont în planificarea ei operațional-militară de faptul că se pregătește desfășurarea în Marea Britanie a unor avioane de luptă americane F-35 capabile să transporte arme nucleare, a anunțat ministrul adjunct de Externe al Rusiei, Aleksandr Grușko, într-un interviu acordat agenției RIA Novosti. Diplomatul a calificat acțiunile Statelor Unite ca fiind „o linie […]
06/11

Parlamentul Crimeii: Transferul peninsulei în componența RSS Ucrainene, o acțiune de culise

Transferul Crimeii în componența Republicii Socialiste Sovietice Ucrainene a fost, în 1954, o operațiune de culise, această decizie este o infracțiune, a declarat șeful Parlamentului Crimeii, Vladimir Konstantinov, pentru RIA Novosti. Declarație vine după ce un grup de lucru din cadrul Parlamentului Crimeii a finalizat elaborarea unei solicitări adresate Curții Constituționale a Rusiei privind conformitatea […]
06/11

De ce Occidentul nu a confiscat până acum activele rusești

Confiscarea activelor Rusiei ar putea determina alte țări, non-occidentale, să-și retragă rezervele de sub jurisdicție occidentală sau să renunțe să mai acumuleze acolo rezerve mari, scrie editorialistul cotidianului Financial Times, Martin Sandbu. În opinia expertului, astfel de demersuri au darul de a destabiliza sistemul financiar global. Cu toate acestea, jurnalistul susține că nu ar trebui […]
06/11

Peskov: Explozia de la gazoductele Nord Stream ar fi putut deveni motiv de război

Secretarul de presă al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, a declarat că acțiuni precum explozia de la gazoductele Nord Stream ar fi putut deveni, din perspectivă istorică, un motiv de război, scrie Gazeta.ru, citând RIA Novosti. „Noi nu vedem nici un scandal acolo, deși astfel de acțiuni ar fi fost, din perspectivă istorică vorbind, casus belli, […]
05/11

Comitetul Adunării Generale a ONU a adoptat rezoluția Rusiei privind lupta împotriva nazismului

Al treilea Comitet al Adunării Generale a ONU a adoptat Rezoluția Rusiei privind lupta împotriva glorificării nazismului, a anunțat corespondentul agenției RIA Novosti. În favoarea documentului au votat 112 țări, 50 s-au exprimat împotrivă, inclusiv Ucraina, SUA, Marea Britanie, Germania și Canada. 14 state s-au abținut. Rezoluția recomandă țărilor să adopte măsuri, inclusiv în legislație […]
05/11

MAE rus: Decizia CIO de a exclude rușii este o segregare bazată pe naționalitate

Decizia Comitetului Olimpic Internațional de a-i exclude pe sportivii ruși de la participarea la Jocurile Olimpice este o segregare după criteriul naționalității, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe al Rusiei, relatează Rossiiskaia gazeta. „Modul în care Comitetul a abordat problema nu poate fi evaluat altfel decât o segregare după criteriul naționalității”, a declarat […]
05/11

Patrușev: Rusia și-a întrecut concurenții la capitolul rachetelor nucleare

Pentru prima dată în istoria rachetelor nucleare, Rusia și-a întrecut concurenții în acest domeniu, a declarat secretarul Consiliului de Securitate, Nikolai Patrușev, în cadrul prelegerilor societății ”Znanie” (Cunoaștere), desfășurate la Expoziția-forum ”Rossia”, informează Vzgliad. Potrivit precizărilor sale, transpunerea în practică a Strategiei de Securitate Națională a Federației Ruse a contribuit la creșterea potențialului economic, politic, […]
04/11

70% dintre ucraineni nu au încredere în autorități

Un procent de 70% dintre ucraineni nu au încredere în autoritățile țării și consideră că este necesiar să fie criticate pentru acțiuni greșite, este concluzia care se desprinde dintr-un sondaj realizat de Institutul Internațional de Sociologie din Kiev (KIIS), relatează Ucraina.ru. Publicația precizează că, în 2022 doar 26% dintre ucraineni împărtășeau această părere. După un […]
04/11

Putin: Ucraina s-a format doar în perioada Uniunii Sovietice și motivele reunificării cu Crimeea

Nu a existat nici o Ucraină în componența Imperiului rus, ea s-a format doar sub puterea sovietică, inclusiv pe seama pământurilor din sudul Risiei, a declarat președintele Vladimir Putin la întâlnirea cu membrii noii Camerei Civice a Rusiei (în imagine), relatează agențiile Rambler și RIA Novosti. „Știm cu toții că acestea sunt datele istoriei, că, […]
03/11

Anatoli Antonov, despre eșecul sancțiunilor americane

Statele Unite desfășoară un atac frontal asupra Rusiei, de la politică și economie, până la probleme legate de drepturile omului, pentru a împiedica dezvoltarea statului, a declarat ambasadorul Rusiei în Statele Unite, Anatoli Antonov, scrie Gazeta.ru. „Asistăm la un atac frontal asupra Rusiei, de la politică și economie la probleme legate de drepturile omului. În […]
03/11

Zaharova a cerut CIO să-i repună în drepturi pe sportivii ruși

Reprezentanta oficială al Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a comentat sancțiunile impuse sportivilor ruși și belorusi, scrie Lenta.ru. Zaharova a cerut Comitetului Olimpic Internațional (CIO) să-i repună în drepturi pe sportivii din Rusia și Republica Belarus și să le permite revenirea la turnee. „Federația Rusă cere cu fermitate ca CIO să renunțe la […]
03/11

Peskov a comentat declarația lui Zalujnîi, potrivit căruia conflictul ar fi intrat în impas

Conflictul din Ucraina nu a intrat în impas, Rusia continuă operațiunea militară, a declarat secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, comentând afirmația făcută de comandantului șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Valeri Zalujnîi (în imagine) despre impasul de pe câmpul de luptă, relatează Gazeta.ru și Izvestia. „Nu, nu s-a ajuns în nici un […]
02/11

Expert britanic: Folosirea de către Rusia a elicopterelor de atac a arătat vulnerabilitatea echipamentelor militare occidentale ale armatei Ucrainei

Unul dintre principalele obstacole în calea unei contraofensive de succes a Forțelor Armate ale Ucrainei a fost utilizarea intensă de către Forțele Armate ale Rusiei a elicopterelor de atac pe câmpul de luptă, este punctul de vedere exprimat de expertul militar britanic Philip Ingram, într-un interviu acordat postului de televiziune Sky News, relatează topwar.ru. În […]

Vizitatori website: 2943282