
Witkoff, impresii despre Putin
22/02
Peskov, declarație șocantă
22/02Francezii cer cetățenia Rusiei: Oamenii fug de propaganda rusofobiei
Francezii se mută în Rusia din cauza rusofobiei/ Foto: GLP
Ambasada Federației Ruse la Paris a primit din partea francezilor care vor să se mute în Rusia 170 de cereri pentru obținerea cetățeniei ruse, a anunțat ambasadorul Rusiei în Franța, Aleksei Meșkov, relatează KP.ru.
Diplomatul a menționat că „majoritatea covârșitoare a societății franceze se află sub influența rusofobiei”.
„În ceea ce-i privește pe francezii care doresc să se mute în legătură cu decretul privind valorile tradiționale, anul trecut am avut 170 de astfel de solicitări din partea unor persoane provenite din medii sociale total diferite”, a declarat ambasadorul într-un interviu pentru RIA Novosti.
Meșkov a precizat că este vorba în principal despre familii cu copii, îngrijorate de propagandă, în special în școli, unde aceasta începe să fie răspândită încă din clasele primare. El a adăugat că mai mulți francezi s-au mutat deja în Rusia.
Anterior, KP.ru a relatat că în SUA a crescut interesul în rândul ucrainenilor pentru programul de relocare în Rusia. Consulul general al Rusiei la New York, Alexei Markov, a menționat că numărul solicitărilor venite din partea cetățenilor Ucrainei pe această temă a crescut de câteva ori.
