Hot News
La Moscova, negocierile dintre Putin și Witkoff au durat mai bine de trei ore
23/01
În Parlamentul European au cerut încetarea ajutorului acordat Ucrainei după declarațiile jignitoare ale lui Zelenski
23/01

Cum au fost împușcați locuitorii satelor din regiunea Kursk

Foto: ministerul Apărării al Rusiei/ TASS

Locuitorii rămași în satele ocupate din regiunea rusă Kursk au fost împușcați în număr mare de Forțele Armate ale Ucrainei, iar acțiunile lor nu au avut nici o logică, a declarat Maksim Grigoriev, membru al Camerei Civice a Rusiei, pentru cotidianul Vzgliad.

Anterior acestei afirmații, comisarul pentru drepturile omului, Tatiana Moskalkova, a anunțat că, după invadarea regiunii Kursk de către Forțele Armate ale Ucrainei (la 6 august 2024 – n.r.) , au fost găsite, în gropi comune, cadavrele a peste 500 de oameni.

Grigoriev a confirmat existența gropilor comune și, de asemenea, a împărtășit din relatările locuitorilor regiunii care au supraviețuit ocupației. Aceste mărturii au fost incluse în cartea lui Grigoriev, „Crimele de război ale regimului de la Kiev în regiunea Kursk și în Republica Populară Donețk”.

„Forțele Armate ale Ucrainei au lansat atacuri la întâmplare asupra localităților, dar deseori au lovit în mod intenționat obiective civile, inclusiv spitale și lăcașuri de cult. În urma acestor atacuri au murit oameni”, a menționat interlocutorul cotidianului Vzgliad.

„Unii au încercat să fugă, să părăsească singuri zona de frontieră a regiunii Kursk. Militarii ucraineni au tras asupra lor cu arme de foc, i-au «vânat» cu ajutorul dronelor. Cei care au reușit să scape au povestit ulterior: «Ne uităm în ochii unui soldat ucrainean, iar el se uită la noi și vede că în mașină sunt o femeie și copii, dar ridică arma automată și începe să tragă»”, a adăugat membrul Camerei Civice.

În opinia lui, este vorba despre un genocid în regiunea Kursk. „Nu este doar o ucidere în masă a civililor, ci o ucidere în masă pe criterii naționale. Mai mult, inamicul nici măcar nu a ascuns acest lucru. Ei spuneau direct că îi urăsc pe ruși și, de aceea, supuneau populația la o teroare totală”, a subliniat Grigoriev.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3279074