
Primul bloc energetic al Centralei Nucleare Kursk-2 a intrat în funcțiune
02/01
Dovada că Rusia nu a lansat niciun atac asupra orașului Harkov
03/01Statele Unite sunt obligate din nou să respecte Rusia
Președinții Vladimir Putin și Donald Trump/ Foto: RIA Novosti
Pe tot parcursul anului 2025, Occidentul colectiv a fost supus unei colosale restructurări interne: cea mai importantă putere occidentală, Statele Unite, a început să împărtășească într-o măsură mult mai mare punctele de vedere ale Rusiei decât, de exemplu, pe cele ale aliaților săi europeni, scrie cotidianul Vzgliad.
Inițial, ideologii Occidentului au văzut în operațiunea militară specială o oportunitate de a provoca Rusiei o înfrângere strategică nu în plan politic sau economic, ci direct pe câmpul de luptă. Și din nou, la Washington a apărut ideea izolării totale a Rusiei, atât politic, cât și economic, de comunitatea mondială.
Însă eșecurile „contraofensivei” ucrainene din 2023, succesele operațiunilor ofensive ale Rusiei, neajunsurile financiare și deficitul de armament din arsenalele europene, dar mai ales incapacitatea de a frânge economia Rusiei și pe ruși au dus la apariția treptată, în Occident, a unor opinii imai realiste.
Iar în Statele Unite a ajuns la putere un om de stat pragmatic, care nu este legat de acest conflict și poate începe totul cu o foaie albă. Începându-și al doilea mandat în 2025, președintele Trump a refuzat moștenirea lăsată de Biden în relațiile ruso-americane. Acea pagină a fost întoarsă complet. Trump și echipa lui au conștientizat că a încerca și pe mai departe să aplici Moscovei o înfrângere strategică nu va duce decât la epuizarea și izolarea chiar a Statelor Unite pe scena mondială.
Politica lui Trump a devenit nu doar rezultatul propriilor lui opinii asupra politicii mondiale actuale, dar și consecința strategiei militare și politice a Rusiei. Cosecință a rezistenței soldaților ei pe câmpul de luptă și a măiestriei de care dau dovadă diplomații ei la masa negocierilor. Moscova a reușit să-l convingă pe Trump că abordarea ei privind soluționarea crizei ucrainene este cea care răspunde intereselor Rusiei, ale Statelor Unite și, în general, ale comunității internaționale. Inclusiv ale poporului ucrainean, desigur.
Nu este surprinzător că, la conferința de presă de la finalul întâlnirii cu Zelenski din ultimele zile ale lunii decembrie, Trump s-a solidarizat practic cu poziția Rusiei atât în privința acordului de pace, cât și a aspectului teritorial, a garanțiilor de securitate și chiar în ceea ce privește cine a tras în Centrala Nucleară de la Zaporojie. Cel mai puternic stat occidental a început, de facto, să joace în aceeași echipă cu Rusia, să împărtășească viziunea rusă asupra realității politice. Aceasta este, poate, cea mai mare victorie de politică externă a Rusiei în anul 2025, concluzionează, în articolul său, jurnalistul Ghevorg Mirzaian, de la Vzgliad.

2 Comments
Dacă Statele Unite vor să fie respectate, trebuie să respecte la rândul lor. ,,Oamenii au inventat respectul ca să ascundă locul gol, unde ar trebui să fie iubirea.” (Lev Tolstoi)
Am îndoieli în ceea ce privește deferența în politica lui Trump vizavi de Federația Rusă! Respectul îl acorzi indiferent de circumstanță, vine din educația și conștiința fiecăruia, nicidecum din obligație.
Pe de altă parte, citeam în New York Times una dintre afirmațiile lui Steve Whitkoff, că ar fi încercat orice variantă constructivă în cadrul negocierilor de la Moscova, dar care nu a dat rezultate, ajungând la concluzia, citez: „… poate că trebuie doar să se lupte între ei”. Tot aceeași publicație specifică faptul că loviturile cu drone împotriva fabricilor militare și instalațiilor energetice rusești, presupus a fi efectuate de Ucraina, sunt pregătite de către agenții CIA. Donald Trump ar fi fost de acord cu operațiunea, deoarece Vladimir Putin ar fi refuzat în mod constant opțiunile de înțelegere propuse.
În felul acesta, se clarifică faptul că idiotul Casei Albe a permis CIA și ofițerilor militari să împărtășească informații și să ofere și ALTE asistențe în efectuarea atacurilor cu drone ucrainene asupra componentelor critice ale bazei militar-industriale ruse. În asemenea acțiuni ar consta stima americană și relațiile parteneriale echitabile?
CIA va fi, de asemenea, autorizată să asiste la atacurile cu drone ucrainene asupra navelor flotei «din umbră din Marea Neagră și Mediterană… «Am găsit ceva care funcționează» a spus un înalt oficial american, dar apoi a fost forțat să adauge: «Nu știm cât va dura asta». Trump consideră acest lucru o pârghie de presiune asupra lui Putin. Vi se par deciziile administrației de la Washington culmea respectului? Că mie, personal, NU!
Directorul CIA John Ratcliffe e un rusofob convins care a apărat constant eforturile ofițerilor săi de a sprijini Ucraina. Tot respect o fi și ăsta, nu-i așa? Amintiți-vă de ipotezele raționamentului lui Jirinovski înainte de-a cădea încă o dată în capcana Statelor Unite!