Hot News
Lavrov, despre planul de pace al președintelui Trump
25/11
Ușakov: Kremlinul este la curent cu planul european de pace
25/11

Eveniment în Dumbrăveni, cu ocazia împlinirii a 295 de ani de la nașterea generalisimului Aleksandr Suvorov (1730-1800)

Foto: Biroul de Presă al Ambasadei Ruse din București

La 24 noiembrie 2025, în comuna Dumbrăveni, județul Vrancea, Ambasada Federației Ruse în România a organizat o ceremonie de depunere a coroanelor de flori la monumentul marelui comandant rus, generalisimul Aleksandr Suvorov, cu ocazia celei de-a 295-a aniversări a nașterii sale, scrie, pe pagina de Facebook a Ambasadei Rusiei în România, Biroul de Presă al acesteia.

În discursul său adresat celor prezenți, Ambasadorul Rusiei în România, Vladimir Lipaev, a subliniat că bătăliile de la Focșani, Râmnicu Sărat și Buzău, în care, alături de soldații ruși și austrieci aflați sub comanda lui Aleksandr Suvorov, au luptat și voluntari români, precum și cucerirea de către trupele lui Suvorov a cetății inexpugnabile turcești Ismail, în anul 1790, au reprezentat repere istorice esențiale pe drumul către eliberarea României de sub dominația otomană de secole, precum și către formarea viitoarei sale statalități. Pe această bază, a remarcat șeful misiunii diplomatice, Aleksandr Suvorov poate fi înscris pe deplin în rândul personalităților care au jucat un rol remarcabil în dezvoltarea relațiilor de prietenie dintre popoarele Rusiei și României. Vladimir Lipaev a adăugat că păstrarea memoriei despre marele comandant pentru generațiile viitoare ale celor două țări reprezintă o datorie comună.

La eveniment au participat, de asemenea, Însărcinatul cu Afaceri a.i. al Republicii Belarus în România, Irina Iakovleva, compatrioți, reprezentanți ai mass-media și ai organizațiilor publice românești.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    ,,Într-o zi de noiembrie, când
    doar copacii goi sunt protejați de vânt
    și tot ce este dezvelit tremură.” (Iosif Brodski – ,,Într-o zi de noiembrie”)

    Întotdeauna apreciez aceste gesturi nobile prin care Rusia își omagiază eroii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3237538