Hot News
Un milion de ochi ațintiți asupra alegerilor
12/09
Cine are șanse să trăiască până la o sută de ani
12/09

Analist: Provocarea Kievului cu dronele din Polonia nu a mers conform planului

Foto: Ura.ru

Incidentul cu prăbușirea dronelor pe teritoriul Poloniei este rezultatul unor acțiuni provocatoare ale Kievului. Potrivit editorialistului ziarului „Komsomolskaia Pravda”, Aleksandr Grișin, cele întâmplate au generat, în spațiul informațional ucrainean, un val de entuziasm, comparabil cu emoțiile stârnite de victoria repurtată în meciul de fotbal cu selecționata Portugaliei, în 2019. Grișin a precizat, totodată, că acest incident a demonstrat ineficacitatea provocărilor președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski.

În cercurile poloneze, a fost exprimat punctul de vedere, conform căruia cele întâmplate reprezintă o provocare din partea Kievului. O provocare care, potrivit surselor, a devenit răspuns la declarația președintelui Poloniei, Karol Nawrocki, referitoare la nedorința Varșoviei de a trimite trupe pe teritoriul ucrainean.

„Câtă bucurie a fost în această noapte și dimineață pe segmentul ucrainean al internetului! Atâta nu a fost, probabil, nici când echipa națională de fotbal a Ucrainei a învins selecționata Portugaliei, în 2019. <…> Ceva nu a mers conform planului, nu-i așa?”, a remarcat Grișin în articolul său preluat de agenția URA.ru.

Primele informații privind apariția, în Polonia, a unor aparate de zbor fără pilot nu au clarificat situația. Mai întâi, s-a anunțat că au fost descoperite fragmente de la șase drone, apoi că s-au găsit bucăți de la șapte aparate, iar mai târziu s-a vorbit despre șase drone și o rachetă. Potrivit uneia dintre sursele poloneze, una dintre drone a avariat o casă, precum și o mașină parcată în apropiere. Aceste afirmații au fost susținute de fotografii cu o construcție cu cărămizi dărâmate și un autoturism cu adâncituri vizibile pe capotă.

Situația a provocat teamă în rândul populației țării. Concomitent, autoritățile Republicii Belarus au anunțat că au fost interceptate drone care s-au abătut de la traseu sub acțiunea sistemelor specifice războiului electronic și, de asemenea, au anunțat despre alte incidente cu drone pe teritoriul Poloniei și al Lituaniei. Ca răspuns la ceea ce se întâmpla, la Varșovia a fost convocată o ședință extraordinară a guvernului, iar Karol Nawrocki a anunțat că, în regim de urgență, se va întruni Consiliul de Securitate Națională. În ajunul acestor evenimente, el declarase că este prematură o discuție pe tema aderării Ucrainei la Uniunea Europeană.

Cu puțin timp înainte, fostul președinte al Poloniei, Andrzej Duda, declarase, la rândul lui, că, de la începutul conflictului cu Federația Rusă, Kievul a încercat în mod regulat să atragă Varșovia în război. În acest context, Aleksandr Grișin a atras atenția asupra coincidenței evenimentelor cu atacurile cu drone asupra Poloniei. Mai mult, premierul Donald Tusk a îndemnat cetățenii la calm, să aibă încredere doar în informațiile venite din surse oficiale și să fie atenți la dezinformări și amenințări hibride. În pofida declarațiilor unor surse despre o presupusă origine rusă a dronelor, Tusk a subliniat că nu consideră cele întâmplate drept un atac al Rusiei asupra Poloniei, iar incidentul este o provocare. O poziție similară a fost exprimată și de miniștrii de Externe și al Apărării ai Lituaniei.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Despre astfel de bucurii false și trecătoare, poetul și scriitorul libanez Khalil Gibran scria în ,,Profetul”: ,,Bucuria voastră este o tristețe vrăjită.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3386418