Putin, despre situația din Arctica și perspectivele de explorare a Nordului Extrem

Foto: VISIALRIAN
Vorbind în cadrul celui de-al VI-lea Forum Internațional Arctic, precum și în timpul întâlnirilor de lucru cu conducerea Regiunii Murmansk, președintele rus a abordat diverse probleme internaționale și interne legate de Arctica. Iată extrase din declarațiile sale și principalele idei pe care le-a exprimat:
„În ceea ce privește Groenlanda, aceasta este o problemă se referă la cele două state specifice și nu are nimic de-a face cu noi. Dar, în același timp, bineînțeles, suntem preocupați doar de faptul că țările NATO, în general, etichetează din ce în ce mai mult Nordul Extrem drept o trambulină pentru posibile conflicte, exersând utilizarea trupelor în aceste condiții, inclusiv de către noii lor recruți – Finlanda și Suedia, cu care, de altfel, nu am avut niciun fel de probleme până de curând. Ei creează sinfure probleme dintr-un anumit motiv, pentru ce motiv – este absolut de neînțeles. Dar, cu toate acestea, vom porni din ceea ce avem, vom reacționa la toate acestea.
Subliniez că Rusia nu a amenințat niciodată pe nimeni în Arctica, dar urmărim îndeaproape evoluția situației. Construim o linie de răspuns adecvată, sporind capacitățile de luptă ale forțelor armate și modernizând infrastructura militară. Nu vom permite atentate la suveranitatea părții noastre. Ne vom proteja cu nădejde interesele naționale. Prin menținerea păcii și stabilității în Cercul Arctic, vom asigura dezvoltarea socio-economică pe termen lung a regiunii, vom îmbunătăți calitatea vieții oamenilor și vom păstra mediul natural unic.
Și cu cât pozițiile noastre sunt mai puternice, cu cât rezultatele obținute sunt mai mari, cu atât vom avea mai multe oportunități de a lansa proiecte internaționale globale în Arctica cu participarea țărilor prietene.”
Murmansk, un exemplu de dezvoltare pentru regiunile Arcticii
Regiunea Murmansk și orașul Murmansk au devenit un exemplu pentru toate regiunile rusești din Arctica, a declarat președintele Vladimir Putin, relatează Gazeta.ru, citând TASS.
„Atât orașul în sine, cât și regiunea Murmansk reprezintă pentru regiunile arctice un exemplu de dezvoltare dinamică și progresivă”, a spus el.
Putin a subliniat că „în regiune se implementează proiecte industriale și logistice unice din multe puncte de vedere”, cum ar fi centrul pentru construcția de structuri marine de mare tonaj din Belokamenka. Se dezvoltă și se modernizează, de asemenea, nodul de transport Murmansk, inclusiv prin deschiderea de noi terminale și extinderea rețelei feroviare.
„Murmansk este portul de reședință a flotei de spărgătoare de gheață nucleare a Rusiei. El joacă un rol decisiv în dezvoltarea rutelor maritime arctice și a Arcticii în ansamblul ei”, a adăugat președintele rus.
Pe 26 martie, asistentul președintelui rus, Nikolai Patrușev, președinte al Consiliului Maritim al Rusiei, a declarat că construcția de centrale nucleare de capacitate redusă va rezolva problema aprovizionării eficiente cu energie a zonelor populate din Arctica.
Volumul transporturilor maritime pe Calea Maritimă de Nord va crește la 70-100 de milioane de tone
Fluxurile de mărfuri ale Căii Maritime de Nord (CMN) ar ajunge la 70-100 de milioane de tone până în 2030, a declarat Vladimir Putin, vorbind în sesiunea plenară a Forumului Internațional Arctic, relatează Smotrim.ru.
Președintele rus a adăugat că fluxul de mărfuri pe Calea Maritima de Nord de la Poarta Kara la Strâmtoarea Bering a crescut considerabil în decurs de zece ani – la 38 de milioane de tone, de cinci ori mai mult decât recordul din perioada URSS-ului.
„Suntem convinși că până în 2030 acest [volum de transport pe Cale Maritimă de Nord] va fi de 70-100 de milioane de tone”, a spus Putin.
Președintele a adăugat, de asemenea, că Calea Maritimă de Nord (ar trebui să devină o secțiune cheie a Coridorului de transport transarctic, care, pornind din Sankt Petersburg și trecând prin Murmansk, va ajunge la Vladivostok. Potrivit lui Putin, CMN va conecta centrele industriale, agricole, energetice și piețele de consum ale lumii printr-o rută scurtă, sigură și avantajoasă din punct de vedere economic.
Calea Maritimă de Nord este cea mai scurtă rută maritimă între partea europeană a Rusiei și Orientul Îndepărtat. Traseul leagă Europa și Asia prin Oceanul Arctic.
1 Comment
Vizita președintelui Vladimir Putin la Murmansk a fost plină de evenimente. E un președinte activ, energic și foarte interesat de bunăstarea Rusiei. A vizitat Cartierul General al Operațiunilor Navale Atomflot, crucișătorul submarin nuclear Arhanghelsk și a participat la Forumul Internațional ,,Arctica – Teritoriul Dialogului”, unde a ținut un discurs. Toate acestea s-au petrecut într-o singură zi! Arctica este bogată în resurse minerale și reprezintă o rută foarte importantă pentru transportul maritim nordic. O posibilă cooperare cu America pentru exploatarea regiunii arctice prin investiții comune este privită de Europa drept o provocare. Dar ce nu consideră Europa o ,,provocare” sau un ,,pericol” atunci când vine vorba de cooperare și bună înțelegere între Rusia și SUA? Atitudinea relaxată și pozitivă a lui Vladimir Putin față de intenția lui Donald Trump de a anexa Groenlanda, plus dorința celor doi de a exploata împreună Arctica, i-a agitat pe liderii europeni, care oricum erau ei agitați… medical. Arctica reprezintă pentru Rusia un mare proiect, cu rezultate deosebite. Sper ca acest proiect să se materializeze cât mai curând, iar partenerii de afaceri aleși să fie de nădejde. Succes, Rusia!