Peskov: Cineva trebuie să-l oblige pe Zelenski să dorească pace

În prezent, este nevoie de „orice sprijin constructiv” pentru procesul de soluționare a conflictului ucrainean și de „orice inițiative constructive”. În special, este necesar ca cineva să influențeze poziția președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, care nu vrea pace, a declarat secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, întrebat fiind despre un posibil rol pozitiv al țărilor europene în rezolvarea problemei ucrainene, relatează Vedomosti.

Potrivit reprezentantului Kremlinului, este evident că cineva va trebui să depună eforturi substanțiale în privința dialogului cu SUA, „pentru a aplatiza cumva acel gust neplăcut, rămas, probabil, la Casa Albă după discuția cu Zelenski”. Dar nu va fi ușor, a apreciat Peskov.

„În plus, este foarte important, desigur, ca cineva să-l oblige pe Zelenski însuși să-și schimbe poziția. El nu vrea pace, cineva trebuie să-l oblige pe Zelenski să dorească pace. Dacă europenii sunt în stare să facă asta, cinste lor și laude”, a spus Peskov.

Secretarul de presă al liderului rus a fost întrebat, de asemenea, despre reacțiile la summitul european de la Londra, unde Marea Britanie, Franța și alte țări și-au exprimat intenția de a lucra cu Ucraina la un plan de încetare a acțiunilor militare, plănuind să dezbată mai târziu această chestiune cu președintele american, Donald Trump. Peskov a atras atenția că, la întâlnire, au fost declarații privind necesitatea de a asigura de urgență un nivel ridicat de finanțare a Ucrainei – în înțelegerea Kremlinului, acest lucru este legat de dorința de a continua operațiunile militare.

„Iar restul va depinde de ce planuri de pace vor fi elaborate și ce planuri de pace vor fi aduse în discuție”, a menționat reprezentantul Kremlinului.

Vedomosti amintește că, pe 28 februarie, Trump s-a întâlnit cu Zelenski la Casa Albă pentru a analiza detaliile acordului privind exploatarea resurselor minerale. Întâlnirea s-a transformat într-o altercație emoționantă între Zelenski, Trump și vicepreședintele SUA, J. D. Vance, care a acuzat Kievul de ingratitudine. Acordul nu a fost semnat, iar Zelenski a părăsit Casa Albă mai devreme decât era planificat.

Pe 2 martie, la Londra a avut loc summitul dedicat Ucrainei, la care au participat circa 20 de reprezentanți din țări și asociații europene. La eveniment a venit și Zelenski. Pe 3 martie, agenția Bloomberg a scris că Londra și Parisul intenționează să-i prezinte, curând, lui Trump grupul de țări „Europa Plus”, gata să participe la o posibilă desfășurare de forțe de menținere a păcii în Ucraina și să asigure garanții pentru securitatea republicii.

Owner

View Comments

  • Zelenski nu poate fi obligat pentru că el execută niște ordine, nu face nimic de capul lui. Zelenski trebuie înlăturat de la putere, organizate alegeri și pus un președinte întreg la minte, care să nu fie pe post de marionetă. Doar atunci vor putea avea loc negocieri de pace.

Recent Posts

NATO a făcut un pas spre înlăturarea unuia dintre motivele operațiunii speciale

Andrei REZCIKOV, ziarul Vzgliad Problema aderării Ucrainei la NATO nu mai este de actualitate. Așa…

3 ore ago

Diplomatul rus, despre pericolul anglo-saxonilor

Articolul Ambasadorului Rusiei în Moldova, O.B Ozerov, pentru revista „Mejdunarodnaia jizni” (24 februarie 2025) Principalele…

7 ore ago

Piftia s-a dovedit capabilă să distrugă simpatia dintre ruși

Potrivit rezultatelor unui studiu realizat de serviciul de dating VK Znakomstva, 81% dintre ruși au…

8 ore ago

Telegraph, despre cea mai mare greșeală a lui Zelenski

Ofensiva lansată de Ucraina în Regiunea Kursk a devenit cea mai costisitoare greșeală pentru liderul…

8 ore ago

Opt din zece ruși au încredere în Putin

Opt din zece (79,3%) ruși au încredere în președintele Rusiei, Vladimir Putin, iar 77,2% dintre…

18 ore ago

Patrușev, despre planurile NATO de a pregăti atacuri teroriste împotriva Rusiei

Alianța Nord-Atlantică intenționează să intensifice atacurile împotriva infrastructurii ruse, inclusiv asupra petrolierelor și a conductelor…

o zi ago

This website uses cookies.