Oficialii europeni au numit conversația dintre Putin și Trump o trădare

Foto: tsargrad.tv
Bloomberg: Aliații SUA din UE nu au fost avertizați cu privire la conversația dintre Trump și Putin
Oficialii europeni au numit conversația telefonică dintre liderul american Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin o trădare. Ei au fost revoltați de absența oricărui avertisment că dialogul va avea loc. Acest lucru a fost raportat de Bloomberg și The Business Times, transmite URA.ru.
„Oficialii europeni au fost șocați de conversația lui Trump cu Putin – o mișcare diplomatică semnificativă despre care aliații cheie nu au fost înștiințați”, a raportat Bloomberg. „Oficialii europeni nu au primit nicio înștiințare prealabilă cu privire la convorbirea telefonică a lui Trump cu Putin. Unii au numit-o venalitate”, a relatat publicația britanică. Au fost exprimate temeri că SUA ar putea ceda poziții-cheie Rusiei fără contramăsuri semnificative.
Materialul susține că acțiunile lui Trump au provocat un val de critici și în interiorul SUA. Astfel, republicanul și membru al Camerei Reprezentanților a SUA din statul Nebraska Don Bacon și-a exprimat revolta față de dialog, avertizând pe rețelele sociale cu privire la „consecințele recompensării invadatorului”.
La rândul său, secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a declarat: ”Nu este vorba de „trădare”, ci de recunoașterea necesității păcii și a implicării întregii lumi și a SUA în realizarea acesteia prin negocieri”.
Hegseth a subliniat, de asemenea că conflictul din Ucraina a fost o „resetare” pentru NATO și un moment de „realizare a faptului că această alianță trebuie să fie puternică, solidă și reală”, relatează The Guardian.
Conversația dintre Putin și Trump a avut loc pe 12 februarie. Ea a durat o oră și jumătate.
Aliona Bormotova
1 Comment
Trădare? Asta-i culmea! Nu cumva președinții Putin și Trump trebuia să le ceară voie oficialilor europeni ca să vorbească la telefon? Era nevoie de aprobarea lui Macron, Scholz sau a Ursulei? Și dacă ar fi știut înainte despre această convorbire, ce-ar fi făcut? Le-ar fi interzis să vorbească sau ar fi solicitat o teleconferință comună? Nu-și dau seama cât sunt de ridicoli și că își dau prea mare importanță, deși nu-i cazul?