Dmitri KISELEV, Pavel ZARUBIN, Smotrim.ru
Se pare că Ucraina lui Bandera se termină. Da, încă se mai simte o rezistență febrilă, dar haosul este tot mai mare în partea cealaltă, iar soldați tot mai puțini. Acest proces are propria matematică implacabilă.
Potrivit datelor ministerului rus al Apărării, în ultimele șase luni, pierderile de vieți omenești, sanitare și irecuperabile înregistrate de Forțelor Armate ale Ucrainei au fost stabile – în jur de 50.000 de oameni pe lună și peste.
Ianuarie – 51.960 persoane, decembrie și noiembrie anul trecut – 48.470 și respectiv 60.805 persoane.
În același timp, cei din Centrele teritoriale de recrutare ale armatei Ucrainei care prind oamenii, trimit pe front lunar doar aproximativ 30.000, practic nepregătiți. Adăugați 100.000 de dezertor, potrivit datelor oficiale – 100.000. Și va deveni clar de ce sub presiunea occidentalilor, banderoviții pregătesc o legislație privind reducerea vârstei de mobilizare de la 25 la 18 ani. Anterior, Zelenski s-a prefăcut că se opune, dar acum el însuși promovează activ această chestiune.
Pentru cei care trebuie neapărat să lupte, alte variante pentru a prelungi agonia nu există. Dar nici măcar această măsură nu va împiedica prăbușirea Ucrainei banderoviste. Proiectul „Anti-Rusia” își dă duhul. Conform terminologiei ministerului rus al Apărării, se așteaptă o prăbușire în cascadă a frontului Forțelor Armate ale Ucrainei.
În Occident acest lucru se vede clar. Revista britanică „The Economist” este nevoită să recunoască: „Brigăzile ucrainene care țin linia frontului în Donbass suferă în permanență de lipsă de oameni și scârțîie sub presiunea inamicului. Tot timpul frontul se rostogolește înapoi. „Nu mai avem altă tactică decât aceea de a astupa găuri”, spune un comandant în retragere cu indicativ Kupol, care până în septembrie a condus una dintre brigăzile din Donbass. „Aruncăm batalioane în deruta luptelor și sperăm să oprim cumva înaintarea inamicului”.
Între timp, administrația Trump trimite ucrainenilor semnale contradictorii, promițând ba negocieri rapide și încheierea războiului, ba întrerupând total ajutorul financiar acordat Ucrainei. În ceea ce privește negocierile, Moscova nu a primit încă propuneri concrete de la Washington în afara sferei publice. Nu există o inițiativă reală, ceea ce înseamnă că nici măcar schița unui plan nu este gata.
În schimb, promisiunile americane de încetare rapidă a acțiunilor militare destramă armata ucraineană: de ce să lupți dacă ești la un pas să bagi baioneta în pământ?
Recent, a fost spart telefonul unui banderovist, unde la căutări au găsit o grămadă de solicitări: „când se termină războiul”, „când încep negocierile Trump-Putin”, „armistițiu” și așa mai departe.
Într-un final, pentru acest abonat războiul s-a încheiat. Urmează decăderea la fel de lipsită de slavă a întregii Ucraine banderoviste. Este sentimentul resimțit în societatea ucraineană pe toată verticala. De la soldatul menționat deja până la vârf.
În Rada Supremă au avut loc audieri cu ușile închise, în spatele cărora comandamantul a raportat deputaților tot adevărul. Deși totul trebuia să rămână secret, au fost scurgeri de informații. Șeful Direcției Principale de Informații a Forțelor Armate ale Ucrainei, Kirill Budanov, a spus următoarele: „Dacă până la vară nu vor avea loc negocieri serioase, în continuare s-ar putea declanșa procese foarte periculoase pentru însăși existența Ucrainei”.
Adică, situația Kievului este atât de nasoală, încât chiar șeful serviciilor de informații militare ucrainene admite dispariția republicii. Mai târziu au fost dezmințiri hilare, dar toți înțeleg, totuși, că Budanov a spus exact așa. De fapt, așa cum este…
Sentimentul prăbușirii ”Anti-Rusiei” banderoviste devine general deja. Zilele trecute, ziarul londonez Times a publicat strigătul de disperare al Iuliei Mendel, fost secretar de presă din perioada în care președintele Zelenski era legitim.
„Acest conflict ne-a terminat de tot. Cel puțin 7,5 milioane de ucraineni au fugit din țară din cauza acțiunilor militare, iar peste 440.000 de oameni au plecat doar anul trecut. Este de 3,3 ori mai mult decât în 2023. Ucraina nu are șanse reale de a recupera imediat toate teritoriile pierdute. Recentele pierderi au arătat cât se poate de clar că nicio susținere pe rețelele de socializare nu va schimba realitățile militare. Realitatea este că, atunci când intelectualii continuă să fugă din țară, șomajul continuă să crească, iar democrația continuă să slăbească, robustețea noastră devine extrem de fragilă. Încetarea focului ne va oferi șansa să ne consolida granițele, să ne întărim armata și să ne pregătim pentru ceea ce s-ar putea întâmpla mai departe”.
Totul este adevărat, numai că nu va fi o încetare a focului după modelul lor. Au uitat să-l întrebe pe Putin. Rusia are nevoie nu doar ca tirurile să se oprească, ea are nevoie de o pace durabilă, echilibrată și pe termen lung, de o nouă construcție a acesteia într-o regiune mare. Președintele a vorbit despre acest lucru în interviul nostru din martie anul trecut.
Vladimir Putin, martie 2024: „Să porți acum negocieri doar pentru că lor li se termină gloanțele ar fi o prostie din partea noastră”.
Mulți dintre vecinii Ucrainei din regiune încep deja să conștientizeze natura artificială și neviabilă a acestui stat. Am vorbit de mai multe ori despre acest lucru cu hărțile în mână, inclusiv în ultima noastră emisiune. Cum au creat bolșevicii Ucraina – prostește pe teritoriul Rusiei, după care i-au mai și dăruit pământuri străine. În urmă cu un an, Putin i-a explicat acest lucru în detaliu jurnalistului american Tucker Carlson. Dacă se ivește ocazia, i-ar putea repeta și lui Trump.
Vladimir Putin, februarie 2024: „În 1922 deja, când se forma Uniunea Sovietică, bolșevicii au început să formeze URSS și au creat Ucraina sovietică, care până atunci nu a existat de fel. <…> Ucraina sovietică a primit un număr uriaș de teritorii, care nu au avut, în general, nici o legătură cu ea, în primul rând cu Regiunea Mării Negre. Cândva, când Rusia le-a dobândit ca urmare a războaielor ruso-turce, aceste teritorii se numeau Novorossia. < …> Iar după al Doilea Război Mondial, Ucraina a primit încă o parte nu doar din teritoriile care aparținuseră Poloniei înainte de război, dar și o parte din cele românești. O parte din teritorii s-au luat și de la România și Ungaria care au intrat în componența Ucrainei sovietice și care tot acolo se află și acum. De aceea avem toate motivele să spunem că, desigur, Ucraina este, într-un anumit sens, un stat artificial creat de voința lui Stalin”.
Așa că înainte este o pace care să țină cont de interesele fundamentale ale popoarelor de pe aceste teritorii. Aceasta va însemna dreptatea și echilibrul.
Vladimir Putin, februarie 2024: „Știu sigur că ungurii care locuiesc acolo vor, firește, să se întoarcă în patria lor istorică”.
Dar aceștia sunt ungurii… În România, aceeași stare de spirit. Iată ce spune cel mai popular candidat la președinția României, Călin Georgescu.
„Se schimbă lumea. Se vor schimba frontiere. Mai mult de atât, dacă se vor schimba frontiere, unde suntem noi? Deci avem Bucovina de Nord, interes, avem Bugeacul, avem Maramureșul de Nord din fosta Transcarpatia, ce mai rămâne și pe la unguri, Lvovul, care o să rămână la polonezi și Malorusia… Sută la sută așa va fi. Altă cale nu au! Drumul spre ceva similar este inevitabil. Ucraina este un stat inventat. Este Republica Socialistă Sovietică Ucraineană”.
Liderul Partidului Renașterea din parlamentul bulgar, Kostadin Kostadinov, îl laudă pe Trump pentru intenția de a înghiți Canada, Groenlanda și Canalul Panama. Păi în așa caz – în emisfera noastră – ar trebui să împărțim și Ucraina.
Kostadinov: „Cerințele lui Trump față de Canada sunt pe deplin justificate. Situația este similară cu Basarabia de Sud. Ucraina se destramă și viitorul congres de pace va decide soarta așa-zisei statalități ucrainene neîmplinite, Bulgaria trebuie să își declare pretențiile asupra Basarabiei bulgare”.
Adică iată-i pe cei interesați să împartă Ucraina: Polonia, România, Ungaria, ca vecini care au pierdut pământuri istorice și mizează să le recupereze. Și, bineînțeles, Statele Unite trebuie să regândească multe lucruri, ele au creat această mizerie sângeroasă și, evident, au eșuat și acum trebuie să recunoască noua construcție a păcii durabile într-o regiune îndepărtată.
Primele semne ale înțelegerii noutății situației se pot observa și în Statele Unite. Secretarul de stat american Marco Rubio – recunoaște realitatea.
Marco Rubio: „Ucraina a fost aruncată cu 100 de ani înapoi, sistemul ei energetic a fost distrus. Câți ucraineni au părăsit Ucraina și trăiesc acum în alte țări? Posibil, ei nu se vor mai întoarc niciodată. Dacă te uiți la lume, aș spune că în multe cazuri adversarii noștri sunt mai puternici ca niciodată și au devenit mai puternici în ultimii patru ani”.
Pentru actuala conducere a SUA, Ucraina este o direcție fără perspective. Cu umorul lui specific, Putin a creionat, la un moment dat, următoarea imagine: e ca și cum ai tunde un porc, lână puțină, dar zarvă mare.
Ce au câștigat SUA în Ucraina nu-i de înțeles, doar s-au făcut de râs. Costisitor? Foarte! Americanii nu numai că au suportat cea mai mare parte din sprijinul acordat Kievului – de sute miliarde de dolari -, dar și toate salariile guvernului și funcționarilor, plus nouă zecimi din presa ucraineană au depins, după cum s-a constatat, tot de granturile SUA. Nouă zecimi! Iar acum, pentru că s-a oprit finanțarea, la Kiev este un urlet general.
Dar cum așa… Important este ca toți să înțeleagă că nu va fi o încetare a focului pe actuala linie a frontului. Nimeni nu va ajunge la o înțelegere în acest sens cu Rusia. Noi avem nevoie de altceva: o pace durabilă, cu repararea greșelilor istorice, nu un armistițiu. În caz contrar, nici nu merită început ceva.
Despre negocierile privind Ucraina, Putin a vorbit săptămâna aceasta într-un interviu acordat lui Pavel Zarubin, observator politic, autor și prezentator al canalului ZARUBIN, de pe rețeaua Telegram, precum și în emisiunea „Moscova. Kremlin. Putin” a televiziunii ”Rossia”.
Pavel Zarubin: – Acum câteva zile am reușit să vă pun o întrebare despre perspectivele unei rezolvări a problemei ucrainene. Și atunci ați spus un lucru foarte important, de mare rezonanță și care este dezbătut acum de toți, și anume că din moment ce există decretul lui Zelenski ce interzice negocieri cu Rusia, înseamnă că, dacă astfel de negocieri se poartă, au început, ele vor fi nelegitime, iar rezultatele lor pot fi declarate ilegale în orice moment. Acest lucru a stârnit o mare agitație, astfel că a doua zi deja Zelenski se justifica, spunând că, de fapt, el nu a interzis chiar tuturor să poarte negocieri, numai lui și-a oferit o asemenea posibilitate. Și a mai spus că adoptat acest decret în condițiile în care lângă Kiev se aflau trupe rusești. El a explicat acest lucru spunând că trebuia, chipurile, să lupte împotriva separatismului, că trebuia preventiv să lupte împotriva unor posibile negocieri din umbră purtate cu Rusia pe diverse linii și canale. Iar discursul său l-a încheiat declarând că ”eu sunt liderul negocierilor, iar tuturor celorlalți le-am interzis să negocieze”. Ce părere aveți despre această reacție?
Vladimir Putin: – Am început negocierile imediat după ce a început operațiunea militară specială. Inițial, am spus conducerii de atunci a Ucrainei că oamenii din Republicile Lugansk și Donețk nu vor să facă parte din Ucraina, plecați de acolo și gata, cu asta se termină totul. Nici un fel de acțiune militară, nici un fel de război. „Nu, vom lupta!” Asta a fost la sfârșitul lunii februarie 2022, după care au început întâlnirile de contact din Belarus, apoi ne-am mutat la Istanbul. Ce s-a întâmplat colo? Undeva la sfârșitul lunii martie, am primit o hârtie de la Kiev semnată, pentru că veni vorba, chiar de șeful grupului de negociatori ai Ucrainei, domnul Arahamia. Și exact acele propuneri ucrainene – vreau să subliniez acest lucur, este foarte important – au stat la baza proiectului tratatului de pace elaborat la Istanbul. Asta s-a întâmplat pe 15 aprilie. Înainte însă, unii dintre liderii europeni au spus în discuțiile avute cu mine la telefon, că este imposibil ca Ucraina să semneze un tratat de pace cu pistolul la tâmplă, cum s-a exprimat unul dintre omologi… Și atunci ce trebuie facut? Trebuie retrase trupele de la Kiev.
În principiu, pentru noi era clar că este foarte posibilă o înșelătorie. Așa a fost înșelată Rusia decenii la rând, spuneau una, făceau cu totul altceva. Cu toate acestea, pe baza considerațiilor de prevenire a vărsării de sânge, a oricărui război serios, am fost totuși de acord. Și la sfârșitul lunii martie am început retragerea trupelor de lângă Kiev pe două direcții. Pe 4 aprilie, retragerea s-a încheiat. O parte din trupele au plecat prin Belarus, o parte direct pe teritoriul Federației Ruse. Pe 4 aprilie, retragerea s-a încheiat. Iar hârtia convenită la Istanbul a fost scrisă pe 15 aprilie, când nu mai erau trupe rusești lângă Kiev. Și practic în aceeași zi, deși acolo au fost lucruri controversate, iar Ministerul Afacerilor Externe a subliniat acest lucru, precum și alte dintre organe noastre guvernamentale, totuși am fost de acord că suntem gata să implementăm acest document. Și chiar în seara zilei de 15 sau 16 am trimis un mesaj la Kiev că suntem de acord să definitivăm, chiar să semnăm acest document. Nu mai era, practic, nimic de definitivat, era un singur moment, pe care partea ucraineană a propus să-l analizăm și să punem punct la întrevederea personală a celor doi președinți. Am fost de acord cu asta, dar brusc de la Kiev a venit informația că trebuie consultați aliații și că ei iau o săptămână de pauză.
Și, după cum se știe s-au consultat, a venit domnul Johnson, pe atunci prim-ministru al Marii Britanii, cel mai probabil la instigarea fostei administrații americane condusă de domnul Biden, și i-a convins pe ucraineni să continue războiul. De fapt, nimeni nu ascunde acest lucru, iar oficialii ucraineni înșiși, și chiar cei de rang înalt, au spus ulterior asta public. Nici conducerea britanică nu ascunde acest lucru, o spune pe șleau. Au refuzat acest acord și au decis să continue războiul. Dar, să fiu sincer, am primit imediat semnal de la Kiev, cum ne-au spus atunci, că acum vom lupta până la ultimul ucrainean. Deci, deocamdată, fie noi vă învingem pe voi, fie voi pe noi, dar, în general, vom lupta. Dar, repet încă o dată, pe 4 aprilie 2022 nu mai erau trupe ruse lângă Kiev, iar acordurile au fost definitiv conventie pe 15 aprilie, decretul de interzicere a negocierilor a fost semnat [de către Zelenski – n.r.] la sfârșitul lunii septembrie și a intrat în vigoare pe 4 octombrie, adică după o jumătate de an de la convenirea proiectului tratatului de pace. De aceea, să spui că interdicția pentru negocieri a fost introdusă când trupele ruse erau lângă Kiev este absolut incorect și să încerci, în chestiuni atât de serioase, să-și induci în eroare socitatea, comunitatea internațională este cel puțin incorect. Dar acest lucru subliniază, pur și simplu, încă o dată, cu cine avem de-a face.
Pavel Zarubin: – Dacă Zelenski spune că se poate negocia cu el, dă de înțeles acest lucru, ce părere aveți, se poate negocia cu el?
Vladimir Putin: – Negocia se poate cu oricine, numai că în virtutea ilegitimității sale, el nu are dreptul să semneze nimic. Dar dacă dorește să ia parte la negocieri, voi numi astfel de oameni care să conducă aceste negocieri, vă rugăm. Problema este în semnarea finală a documentelor. Este o problemă foarte serioasă, care trebuie să garanteze securitatea atât a Ucrainei, cât și a Rusiei, apropo, pentru o perspectivă istorică serioasă, lungă. Iar aici nu trebuie să existe nici o greșeală, nici o neglijență, totul trebuie să fie strict în conformitate cu Constituția Ucrainei, președintele Ucrainei chiar și în condițiile legii marțiale, nu are drept de prelungire a prerogativelor sale. Drept de prelungire a prerogativelor lor revine doar organelor reprezentative ale puterii, doar Radei, adică parlamentul țării. Iar președintele are doar un mandat de cinci ani, atât și nimic mai mult. Mai departe, prerogativele sale sunt transmise reprezentantului Radei. Dar dacă există dorința de a purta negocieri și de a găsi soluții de compromis, să poarte negocieri oricine, iar noi vom insista să obținem ceea ce ne convine, ceea ce corespunde intereselor noastre. În schimb, în cazul semnării de documente, aici totul trebuie să fie în așa fel încât juriștii să ne confirme legitimitatea acelor oameni care vor primi din partea statului ucrainean mandat pentru semnara acestor acorduri.
Pavel Zarubin: –Iar decretul de interzicere a negocierile trebuie să-l anuleze, da?
Vladimir Putin: – Da, pentru că dacă acum începem negocieri, vor fi ilegitime. Există, este adevărat, nu am vorbit despre asta, dar voi spune că există, totuși, o problemă. De ce? Pentru că atunci când actualul șef al regimului, astăzi numai el poate fi astfel numit, a semnat acest decret, era un președinte relativ legitim, dar acum nu-l poate anula pentru că e ilegitim. Asta e șmecheria, capcana, înțelegeți. În principiu însă, la modul general vorbind, dacă vor să facă acest lucru, există o modalitate juridică. Să facă reprezentanții Radei, conform Constituției. Dacă există dorință, orice chestiune de natură juridică poate fi închisă. Dar deocamdată nu vedem acolo o astfel de dorință. Dar mă gîndesc că sponsorii lui occidentali… cei de la Kiev nu pot doar exista, nu pot supraviețui nici măcar o lună dacă încetează banii și, în sens mai larg, gloanțele. Totul, totul se va termina într-o lună, o lună și jumătate, două. În acest sens, suveranitatea Ucrainei este aproape nulă. Dacă sponsorii lor occidentali au dorința de a obține pace, calea este foarte simplu. La un moment dat i-am trimis lui Biden un semnal în acest sens. Dacă există dorință, gata, vă rugăm. Și atunci ei vor găsi rapid toate modalitățile juridice de a închide chestiunile de natură legală, inclusiv și anularea acestui decret privind interzicerea negocierilor.
Principalele puncte din declarațiile făcute de purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, la…
NATO intenționează să transfere trupe americane în Norvegia, Finlanda și Suedia, manevră pentru care sunt…
În înteriorul NATO se dorește discreditarea președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, prin dezvăluirea datelor privind însușirea…
Concursul internațional de muzică „Intervidenie” va avea loc la Moscova și Regiunea Moscovei în 2025.…
Secretarul de stat american Marco Rubio a produs emoții Kievului cu o singură frază, scrie…
Atacul terorist lansat în Marea Mediterană asupra navei ruse Ursa Major ar fi putut fi…
This website uses cookies.