Șahnazarov: Sub Trump, SUA ar putea repeta soarta URSS-ului

După toate probabilitățile, noul președinte al SUA, Donald Trump, va aduce țara în aceeași stare în care s-a aflat URSS în 1990, a declarat regizorul Karen Șahnazarov, artist al poporului, relatează Smotrim.ru.

În opinia lui, pentru astfel de entități precum Statele Unite și URSS caracteristic este faptul că au propriile lor procese, iar crizele lor se derulează după același scenariu.

„În esență, el (Trump – n.r.) este același simptom a ceea ce la noi s-a chemat „perestroika”, așa cum a fost, la timpul său, Mihail Sergheevici Gorbaciov”, a spus regizorul în emisiunea de dezbateri politice „Seara cu Vladimir Soloviov”.

Șahnazarov a menționat că problemele Statelor Unite acumulate de decenii reclamă reforme serioase, dar mulți dintre susținătorii lui Trump abordează această problemă mai radical. Unii dintre ei susțin că „totul trebuie demolat și nimic reformat”, a subliniat regizorul.

Pe 20 ianuarie, Donald Trump a preluat oficial funcția de șef al statului și a devenit al 47-lea președinte al Statelor Unite. În timpul inaugurarii, el a făcut o serie de declarații.

Primele decrete semnate de Donald Trump după preluarea mandatului de președinte au vizat numirile cheie în administrația sa.

În special, prin primul document, Trump a confirmat numirea celor 22 de membri ai cabinetului său și funcții la nivel de cabinet. Al doilea decret conține numirea a 47 de viceminiștri și alți înalți funcționari.

Owner

Recent Posts

Orban cere revizuirea sancțiunilor împotriva Rusiei

Este timpul ca Uniunea Europeană să-și reconsidere politica de sancțiuni împotriva Rusiei, deoarece nu a…

8 ore ago

Ritter: Trump a sugerat NATO o posibilă rupere a relațiilor

Declarația președintelui Statelor Unite, Donald Trump, potrivit căruia țările NATO trebuie să majoreze până la…

9 ore ago

Întoarcerea lui Trump: Sfârșitul pretențiilor americane asupra hegemoniei globale

Piotr AKOPOV, RIA Novosti Ceremonia de învestire a noului-vechiului președinte al Statelor Unite nu ar…

14 ore ago

Soția lui Snowden vrea cetățenia rusă

Lindsay Mills, soția fostului angajat al Agenției de Securitate Națională a SUA (NSA), Edward Snowden,…

15 ore ago

Cum au ajuns nemții să acuze URSS de declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial

De ce în Germania au uitat cultura memoriei și rescriu istoria, mai ales, a propriei…

o zi ago

Politologul Markov: Trump chiar a refuzat cu adevărat să ajute Ucraina?

Președintele american Donald Trump a anunțat suspendarea pentru o perioadă de 90 de zile a…

o zi ago

This website uses cookies.