Întoarcerea lui Trump: Sfârșitul pretențiilor americane asupra hegemoniei globale

Piotr AKOPOV, RIA Novosti

Ceremonia de învestire a noului-vechiului președinte al Statelor Unite nu ar fi trebuit să fie, pentru că Donald Trump nu ar fi trebuit să câștige alegerile prezidențiale. Fie trebuia să le piardă sau, pur și simplu, să nu apuce scrutinul, dar el nu ar fi trebuit să revină la Casa Albă. Așa a gândit majoritatea absolută a elitei americane, pentru care primul mandat al parvenitului miliardar a fost deja o deformare regretabilă a istoriei naționale. Dar Trump a supraviețuit, a învins și s-a întors. Și nu pentru patru ani, ci pentru a începe un nou capitol al istoriei. Nu doar americane, ci și mondiale.

Și nu este vorba aici despre măreția lui Trump – nu el începe noul capitol, dar revenirea lui la putere îl simbolizează. Pentru că tocmai această revenire marchează, poate chiar într-o măsură mai mare decât victoria din 2016, ceea ce s-a întâmplat. Vechea America s-a încheiat, fără întoarcere. Începe una nouă – necunoscută, dar cu siguranță puternic diferită de cea existentă – muribundă. Și ținând cont de locul și rolul actualelor Statelor Unite în lume, se încheie și ordinea mondială care încă mai există oficial. Declinul ei nu are legătură cu Trump, ci cu Putin, dar revanșa lui Trump confirmă diagnosticul. Vechea lume pleacă, iar cea nouă se naște, ca întotdeauna, în sânge și chinuri.

Donald Trump se simte mesia – iar recenta tentativă de asasinat nu a făcut decât să-i întărească aceasetă credința. Exact așa îl privesc și mulți americani, pentru care extravagantul miliardar-showman a devenit simbolul speranței unei serioase schimbări. Trump chiar se prezintă ca un adevărat patriot american autoproclamat, ce revine în elita politică într-un moment în care aproape că nu au mai rămas patrioți ai Americii în sensul tradițional al cuvântului. Establishment-ul ultimilor decenii a fost format fie din cinici îndârjiți, fie din oameni care considerau America vârful civilizației umane, menite să păstorească toate popoarele lumii — chiar dacă aceste două se completau ușor. Iar Trump, a cărui istorie familială nu cuprinde multe generații de imigranți (tatăl său aproape că s-a născut în Germania), s-a dovedit a fi un adevărat patriot al Americii – atât real, cât și mitic – într-un moment în care acest lucru a devenit complet demodat în rândul elitei. Dar numai acest lucru, în combinație cu calitățile lui personale de luptător, ar fi fost insuficient pentru a strica mașina bipartidă și pentru a deveni de două ori președinte. Era nevoie de o cerere de jos pentru un astfel de tip, care s-a format în societatea americană până la mjlocul deceniului trecut.

Dar nici acest lucru nu ar fi fost suficient dacă elita americană nu s-ar fi prăbușit de tot în ochii poporului american. Dezamăgirea de politicienii sistemici, de locuitorii „mlaștinii Washingtonului”, s-a strâns mult timp, dar până în momentul nominalizării lui Trump, în 2015, a atins maximul. Establishment-ul se rupsese într-atât de realitate, că nici măcar nu avea de gând să-și ascundă caracterul familial-oligarhic: conform scenariului, soția unui fost președinte trebuia să lupte în alegeri cu fiul și fratele altui fost șef al statului. Trump a rupt nu doar acest scenariu, dar și întreaga mașinărie bipartidă a clasei conducătoare americane. Mașinărie care nu se va mai reface niciodată, deși, pentru moment, se preface că se mișcă.

Dar a mai fost o împrejurare care a jucat în favoarea lui Trump: dezamăgirea de elită a coincis cu criza proiectului global american. Denumit convențional „lumea în stil american” sau „lumea unipolară”, acest proiect a intrat în impas în anii ‘2010. Iar Crimeea noastră a fost doar un simptom al acestei situații. America s-a trezit la o răscruce de drumuri: să continue să meargă pe drumul construirii unei lumi centrate pe America, încercând să mențină dominația globală, sau să recunoască lipsa de perspectivă a acestei acțiuni și să se îndrepte spre repararea și întărirea propriului stat. Cea mai mare parte a establishment-ului s-a pronunțat pentru prima variantă, dar majoritatea poporului, pentru a doua. Trump nu doar că a prins momentul, el a început să spună lucrurilor pe nume. El nu doar a jucat pe opoziția dintre elită și popor, ci a spus că elita este ineficientă, că miza ei pe dominația lumii a fost doborâtă și că, odată cu ea, pe toți îi așteaptă înfrângerea. În esență, el i-a speriat pe americani dând de înțeles că, pierzând, elita cosmopolită va trage după sine toată America – și nu era departe de adevăr.

Este inutil să ghicim ce va reuși Trump să facă în cei patru ani ai celui de-al doilea mandat, dar cel mai imprevizibil președinte ale SUA a schimbat deja American. Și este fără îndoială că acum ea se va schimba și mai rapid, odată cu lumea care a intrat în epoca post-americană.