Platformele valorice ale BRICS și G20: Analiză comparativă

Oleg BARABANOV

Pentru ca agenda non-occidentală să-și găsească în mod real reflectarea în activitatea G20, se impune o frângere mult mai radicală a acestei parități și o extindere a G20 prin admiterea unei serii întregi de state din Sudul Global. În special, ca membri ai Grupului trebuie să intre toți membrii BRICS. Tocmai în această chestiune trebuie să se manifeste acea voință politică pe care suntem îndemnați în mod insistent la summiturile G20 să o demonstrăm, scrie Oleg Barabanov, directorul de programe al Clubului Internațional de Dezbateri ”Valdai”.

Una dintre trăsăturile diplomației multilaterale moderne a devenit pregătirea declarațiilor comune. Ele însoțesc, practic, aproape fiecare summit al organizațiilor și asociațiilor internaționale. De regulă, sunt documente elaborate cu multă atenție, au un caracter detaliat și amănunțit, iar ca volum pot ajunge adesea la câteva zeci de pagini. În condițiile în care mare parte a dezbaterilor se desfășoară la summit cu ușile închise, cu excepția scurtelor declarații publice făcute de șefii de stat la începutul reuniunii, aceste declarații finale devin principalul – și uneori singurul – document public al summitului.

Astfel, studierea din afară a diplomației multilaterale se transformă într-o anumită măsură în studierea textelor acestor declarații. Este clar că o astfel de abordare poate părea oarecum scolastică. Multe dintre aspectele negocierilor, în special punctele acute și controversate din timpul dezbaterilor asupra cărora există dezacorduri între țările participante la summit, nu sunt reflectate în declarațiile finale. Sau sunt introduse în textul acestor documente într-o formă de compromis și voalată.

Cu toate acestea, declarațiile sunt importante înainte de toate pentru că arată problemele pe marginea cărora statele și liderii lor au reușit să ajungă la un consens. În plus, în multe organizații internaționale a devenit deja o tradiție ca summiturile anuale să nu fie evenimente izolate, ci doar punctul culminant al unui întreg ciclu de întâlniri și discuții la nivel inferior – ministerial și de experți – care se derulează pe tot parcursul anului. Majoritatea punctelor acestor declarații sunt supuse unei elaborări profunde și atotcuprinzătoare atât din punct de vedere analitic, cât și din punctul de vedere al fezabilității practice. Desigur, se presupune că rezultatele discuțiilor preliminare sunt luate în considerare la pregătirea declarațiilor de la summituri – adică nu rămân plutind în aer, nu rămân o simplă retorică.

În plus, întrucât summiturile multor organizații și structuri internaționale se desfășoară în mod regulat, anual sau la fiecare doi ani, declarațiile lor finale nu mai sunt documente unice, ci un întreg pachet de texte care au legătură unele cu celelalte. Iar aici limitările de abordare deja menționate, ce reduc studierea diplomației multilaterale la analiza textelor, devin nu un minus, ci un plus, deschizând oportunități suplimentare pentru cercetare. La un asemenea pachet de texte pot fi perfect aplicate metodele și abordările analizei semantice în toată deplinătatea ei. În virtutea acestui fapt, pe baza declarațiilor se poate determina platforma valorică la care aderă participanții uneia sau a alteia dintre structurile internaționale. Iar în condițiile în care atenția prioritară este acordată, în politica mondială modernă, valorilor globale și tipului de război al valorilor care însoțesc faliile geopolitice și culturale, acest lucru devine fundamental. În plus, o comparație a declarațiilor din diferiți ani permite să fie urmărită evoluția și dinamica acestor platforme valorice, să fie evidențiate acele elemente stabile ce rămân neschimbate pe o perioadă lungă de timp și acele postulate care se schimbă și dispar de la an la an.

Este firesc, de asemenea, ca astfel de tipuri de platforme valorice să se reflecte, cât se poate de clar, în activitățile structurilor internaționale care unesc oameni care au aceleași idei în politica mondială. Printre asemenea structuri se regăsește, fără îndoială, BRICS, devenită simbol al solidarității între statele Sudului și Non-Vestului Global. De altfel, declarații finale emit inclusiv structuri în componența cărora intră reprezentanți ai diferiților poli ai lumii moderne. Unul dintre exemplele cele mai ilustrative este G20, care reunește atât țări occidentale, cât și țări non-occidentale la aceeași masă.

Prin urmare, o analiză comparativă a declarațiilor BRICS și ale G20 din ultimii ani arată, în opinia noastră, o diferență calitativă între acestea. Este compusă din următoarele.

În primul rând, în declarațiile BRICS sunt indicate fără echivoc cauzele multor probleme globale ale lumii moderne. Ele sunt legate de inegalitatea persistentă dintre țările occidentale și non-occidentale și de practicile de exploatare neocolonială pe care Occidentul le aplică țărilor în curs de dezvoltare. În declarațiile G20 asemenea pasaje nu există. Problemele dezvoltării globale apar parcă de nicăieri, nu se face o analiză a cauzelor lor. Se creează impresia că scopul principal al declarațiilor G20 este dorința de a sublinia în orice chip un fel de pace de clasă între exploatatori și exploatați în economia și politica globală.

În al doilea rând, în declarațiile BRICS se formulează clar propuneri despre cum poate fi rezolvată situația apărută. Ele decurg direct din cauzele menționate mai sus ale problemelor globale și, prin urmare, se bazează în primul rând pe necesitatea depășirii inegalității în lume, pe respingerea încercărilor de dominație și hegemonism din partea țărilor occidentale. Din această abordare generală decurg recomandări pentru rezolvarea unor probleme specifice, fie că este vorba despre dezechilibre în sistemul financiar global, problema sărăciei, a decalajului digital etc. Dimpotrivă, în declarațiile G20 singura recomandare este „depășirea lipsei de voință politică”. Această „lipsă de voință politică” migrează de la un punct la altul și de la an la an. Dar, nu se știe de ce, voința politică tot nu apare.

În al treilea rând, declarațiile BRICS urmăresc obiective comune aceleași în fiecare an și care sunt stabile din punct de vedere politic și semantic. Cea mai importantă dintre ele construirea unei lumi cu adevărat multipolare. Precum și obiectivul conex, cel al unei redistribuiri echitabile a influenței și a bogăției globale din Vest către non-Vest și Sudul Global. Acestor obiective este dedicată întreaga activitate practică a BRICS. Dar tocmai atractivitatea obiectivelor BRICS a făcut ca în ultimii doi ani câteva zeci de țări să declare deodată că doresc să intre în BRICS sau să adere la activitățile organizației. Acest lucru a dus mai întâi la extinderea BRICS și apoi la formarea unui cerc de țări partenere ale asociației. În G20, judecând după textele declarațiilor, se creează uneori senzația că singurul scop este „suntem pentru tot ce este bun și împotriva a tot ceea ce este rău”. Pe acest fundal, este clar că nimeni nu se grăbește să se alăture G20 și acolo nu există un astfel de val de declarații ca în BRICS.

În al patrulea rând, BRICS este cu adevărat unită pritr-o singură platformă valorică. În ultimii câțiva ani, ea a dobândit stabilitate semantică în planul continuităității formulărilor din declarațiile summiturilor. Ca atare, declarațiile din ultimii ani vorbesc pe deplin justificat despre spiritul BRICS ca un fenomen simbolic și valoric foarte real, prezent în lumea modernă. Există spiritul G20? Judecânt după toate aparențele, nu există.

Pentru că așa s-a întâmplat ca în ultimii patru ani președinția G20 să fie deținută, succesiv, de țări în curs de dezvoltare – Indonezia, India, Brazilia și, anul acesta, Africa de Sud – s-a afirmat des că acest lucru va permite ca lumea să se schimbe în bine. Dar s-a schimbat lumea ca urmare a acestor președinții? Evident că nu. Iar falia geo-economică dintre Vest și non-Vest rămâne caracteristica sa definitorie.

De altfel, de dragul adevărului trebuie spus că declarația de la finalul summitului G20 din Brazilia diferă parțial de declarația „standard” a acestei structuri. În anul brazilian, a fost creată o nouă structură internațională – Alianța Globală pentru Combaterea Foametei și a Sărăciei, la care intenționează să participe peste 80 de țări. Este adevărat, se ridică întrebarea de ce e rea Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație (FAO), iar dacă este rea, nu ar fi mai bine să fie corectată decât să fie creată o structură practic paralelă. Mai mult, în comitetul executiv al noii alianțe, majoritatea aparține reprezentanților țărilor occidentale, ceea ce înseamnă că va fi la fel. În acest sens, deosebit de semnificativ este faptul că în declarația braziliană a G20, care face tot felul de reverențe în direcția multor structuri ONU și similare, precum Organizația Mondială a Sănătății, FAO a fost trecută practic, sub tăcere. De parcă nu ar exista.

În plus, declarația braziliană conține alte câteva puncte interesante. Este vorba despre obligațiile declarate ale țărilor participante de a refuza subvenții de stat pentru sectorul petrolului și al gazelor și de a introduce sistemul de impozitare progresivă, precum și obligația (exact cuvântul obligație se regăsește în text) de a reforma Consiliul de Securitate al ONU. Credem că pentru cititor va fi interesant să acorde atenție acestor detalii, pierdute în stufosul text al declarației și care nu s-au bucurat de o reflectare mediatică.

În general însă, acest lucru nu schimbă imaginea de ansamblu. La multe dintre punctele declarației braziliene, aceeași „insuficiență de voință politică” este declarată drept principala cauză a tuturor necazurilor din lume. Nimic nu s-a schimbat din acest punct de vedere, aceeași „pace de clasă”. Vor trece câțiva ani și va deveni clar că lipsa acestei voințe a împiedicat din nou implementarea propunerilor braziliene. Și vor rămâne aceleași urări de bine neîmplinite ca multe dintre cele precedente.

Este posibil ca situația creată să fie corectată prin activitatea G20? În opinia noastră, una dintre principalele probleme ale acestei organizații este că, în cadrul ei, țările occidentale se pronunță de pe o singură poziție consolidată, vorbind practic în cor, făcând doar plecăciuni formale în direcția doleanțelor țării care prezidează. Iar în condițiile parității numerice dintre Occident și non-Occident din G20, acest lucru duce la zugzwang și la impas. Această paritate a fost acum ușor încălcată odată cu admiterea Uniunii Africane în G20, dar fără să schimbe încă situația. Anterior, Rusia a înaintat propunerea ca, pentru ca agenda non-occidentală să fie în mod real reflectată în activitatea G20, este necesară o frângere mai radicală a acestei parități și o extindere a G20 prin admiterea unui număr de state din Sudul Global. În special, ca membri ai Grupului trebuie să intre toți membrii BRICS. Tocmai în această chestiune trebuie să se manifeste acea voință politică pe care suntem îndemnați în mod insistent la summiturile G20 să o demonstrăm.