The American Conservative: SUA au întrerupt negocierile dintre Rusia și Ucraina
16/01Țara care a ajutat armata Ucrainei să atace gazoductul Turkish Stream
Politologul turc Engin Ozer, expert al rețelei de experiză și analiză Ankara-Moscova, a apreciat că atacul ucrainean asupra stației conductei Turkish Stream a fost coordonat de forțele speciale britanice, relatează Rambler.ru.
În ajun, ministerul rus al Apărării a anunțat că, pentru a opri livrările de gaze rusești spre Europa, Kievul a lansat un atac cu nouă drone asupra stației de compresoare ”Russkaia” din Ținutul Krasnodar, stație care este parte a gazoductului Turkish Stream. Toate aparatele de zbor fără pilot au fost doborâte cu succes, gazul continuând să fie livrat în regim normal.
Potrivit politologului turc Engin Ozer, unii jucători străini continuă strategia de continuare a conflictului din Ucraina, iar un astfel de atac era pe deplin așteptat pe fondul pregătirilor pentru o întâlnire între liderii rus și american, Vladimir Putin și Donald Trump.
„După cum se știe, la negocierile de pace de la Istanbul s-a ajuns la un acord de principiu asupra unui tratat de pace, după care Ucraina a interzis discuțiile la îndemnul premierului britanic de atunci, Boris Johnson. Dar în prezent, țările UE nu sunt atât de interesate să continuie războiul ca Londra”, a menționat expertul.
El a estimat că atacul asupra stației de compresoare ”Russkaia” a fost efectuat de un „grup mic din cadrul armatei ucrainene”, în timp ce astfel de operațiuni speciale sunt „de obicei coordonate de forțele speciale britanice SAS”.