Lavrov, despre principala contradicție din actuala viață internațională

Discursul lui Serghei Lavrov, ministrul afacerilor Externe al Federației Ruse, în cadrul conferinței de presă privind rezultatele diplomației ruse în 2024, Moscova, 14 ianuarie 2025 (în imagine). Text integral

Stimate doamne, stimați domni,

Vreau să-i felicit pe toți cei prezenți cu ocazia Anului Nou, iar celor care sărbătoresc Crăciunul pe stil vechi, sărbători fericite. Pe toți cei care, în aceste zile, ca întotdeauna, tratează viața cu umor, îi felicit cu venirea Vechiului Nou An, care a venit ieri la noi și, probabil, a adus și multe evenimente vesele alături de „proza vieții”, de care nu te poți ascunde și despre care vom vorbi în principal astăzi.

Evaluările fundamentale ale situației internaționale create în ultimii ani, acțiunile, cursul și obiectivele muncii noastre pe arena internațională au fost prezentate în detaliu de președintele Rusiei, V.V Putin, la marea lui conferință de presă din 19 decembrie 2024. Înainte, el a abordat regulat problematica internațională în alte dintre discurile sale, inclusiv la sesiunea Clubului de Dezbateri ”Valdai” și cu alte ocazii. Nu mă voi opri în detaliu asupra evenimentelor care au umplut viața internațională și au format esența activității și inițiativelor noastre.

Amintesc că actuala etapă istorică, am abordat recent acest subiect, reprezintă o perioadă (poate și o epocă) de confruntare între cei care apără principiile fundamentale ale dreptului internațional (și a ordinii apărute după Victoria asupra nazismului și militarismului japonez în al Doilea Război Mondial) înscrise, consacrate și detaliate în cel mai însemnat document juridic internațional (mă refer la Carta ONU), cu cei cărora această Cartă nu le mai convine și care, după încheierea Războiului Rece, au decis că „treaba a fost făcută”, că principalul concurent – Uniunea Sovietică – și lagărul socialist aferent a fost „suprimat” pentru totdeauna. Ei au decis că de acum încolo trebuie să se ghideze nu după Carta ONU, ci după dorințele care se coc în interiorul „Occidentului politic”, unde intră aliații SUA din Asia (Japonia, Australia, Noua Zeelandă, Coreea de Sud). Noi le spunem ”Occidentul politic”, ”colectiv”. Simțind că au ”învins” în „Războiul rece”, ei au decis că de acum înainte nu mai trebuie să convină nimic cu concurentul puternic, cum a fost URSS, și că toate problemele le vor rezolva independent, restul urmând să primească ”ordine de sus”, așa cum funcționa sistemul de partid în Uniunea Sovietică (Politburo, Comitetul Central, comitet regional, comitet raional etc.).

La acea vreme, China nu obținuse încă succese atât de colosale în dezvoltarea economică, în influența ei politică așa cum vedem astăzi, motiv pentru care Occidentul nu a întâmpinat o rezistență serioasă. Președintele V.V Putin a vorbit în repetate rânduri, detaliat, convingător, explicând inclusiv adevăratele cauze primordiale ale începerii operațiunii militare speciale în Ucraina, că am fost forțați să respingem un atac, un război declanșat împotriva noastră de același „Occident colectiv” cu obiectivul principal de a zdrobi alt concurent, așa cum Rusia s-a aflat din nou pe arena internațională. Nu voi enumera aceste motive în detaliu. Scopul lor principal este de a slăbi țara noastră în plan geopolitic, creând nu undeva peste ocean, ci chiar la granițele noastre, pe pământurile istorice rusești, fondate și dezvoltate, construite de țarii ruși și colaboratorii lor apropiați, amenințări militare directe în încercarea de a „secera” potențialul nostru strategic, de a-l reduce cât mai mult posibil la zero. Al doilea motiv are și el legătură cu aceste meleaguri. Numai că nu vorbim despre pământuri, ci despre oamenii care au trăit pe aceste pământuri de secole, le-au ridicat de la zero, au construit orașe, fabrici, porturi. Regimul ucrainean, venit la putere printr-o lovitură de stat ilegală, neconstituțională, i-a declarat pur și simplu pe acești oameni „terorişti”. Iar când ei au refuzat să-l accepte, a năpustit o „ofensivă” totală împotriva a tot ceea ce este rus, asupra a ceea ce de secole a constituit esența teritoriilor unde oamenii au refuzat să se supună noilor naziști.

Asistăm acum la apogeul acestei „bătălii”. Sunt sigur că vor fi întrebări pe această temă, așa că nu voi intra în detalii. Aș vrea să subliniez încă o dată (cum se spunea, pe vremea sovietică în instituțiile de învățământ) principalele contradicții ale actualei perioade istorice – dintre cei care sunt pentru multipolaritate, pentru Carta ONU, pentru principiul egalității suverane a statelor, care cer tuturor celor care au ratificat-o să nu-și impună voința, ci să-și demonstreze dreptatea și să caute un echilibru de interese, să negocieze și pentru toate celelalte principii cuprinse în ea. Ele asigură baza juridică internațională ale caracterului just al sistemului, cunoscut de toți ca sistemul Yalta-Potsdam. Un sistem despre care mulți, inclusiv politologii noștri, vorbesc ca despre o epocă apusă. Nu sunt chiar de acord cu această evaluare. Esența juridică internațională a sistemului Yalta-Potsdam nu necesită nicio „reparație” – este Carta ONU. Ea trebuie urmată de toți. Trebuie urmată nu selectiv, ca pe um meniu (astăzi aleg pește, iar mâine ceva mai tare), ci în totalitate. Mai ales că toate relațiile reciproce dintre principiile Cartei ONU au fost de mult unanim definite în Declarație specială privind principiile dreptului internațional privind relațiile de prietenie și cooperarea între state, în conformitate cu Carta Națiunilor Unite. Și nimeni nu a avut nimic de obiectat.

Repet că cealaltă tabără, care se opune astăzi multipolarității și mișcării pentru multipolaritate, pornește de la faptul că după încheierea Războiului Rece, Carta nu a fost „scrisă” pentru ea, că are propria sa cartă. Iar ei, cu „carta lor occidentală”, care se numește „ordine mondială bazată pe reguli” (e adevărat, nimeni nu a văzut-o), „se bagă”, cum se spune, în fiecare mănăstire, moschee, templu budist, sinagogă. Iată în ce vedem noi principalele contradicții.

Dorința de a se proclama stăpânii destinelor după încheierea Războiului Rece, după prăbușirea Uniunii Sovietice păstrează acum o inerție uriașă. Mă surprinde acest lucru și mă face puțin precaut. Pentru că orice politician zdravăn la minte trebuie să înțeleagă că în ultimii 30-35 de ani vremurile s-au schimbat cardinal. Opoziția față de dictatul occidental a fost restabilită, dar nu mai sub forma URSS, ci în persoana noilor economii care se ridică, centre financiare în China, India, ASEAN, lumea arabă și CELAC. Este și noua Rusie împreună cu aliații ei din EAEU, CSI și CSTO. Este vorba și de SCO, BRICS și multe alte organizații care se dezvoltă rapid și care înregistrează succese economice în toate regiunile, este vorba de țările din Sudul Global sau, mai corect, de Majoritatea Globală. Există deja o nouă realitate, concurenți puternici care doresc să concureze corect în economie, finanțe, sport. Dar Occidentul (cel puțin elitele lui actuale) nu mai poate depăși această inerție a „superiorității totale”, a „sfârșitului istoriei”. Ei „alunecă” pe un plan înclinat, încercând pretutindeni să „blocheze drumul” concurenților, inclusiv în economie. Chiar astăzi, SUA au anunțat un nou pachet de sancțiuni în domeniul microcipurilor de inteligență artificială, inclusiv interzicerea importului acestora în țările membre ale NATO și UE. Sunt ferm convins că SUA nu au nevoie de niciun concurent în niciun domeniu, începând cu energia, unde ei, fără nicio jenă, dau „aprobarea” pentru activități teroriste de distrugere a bazelor bunăstării energetice a UE, unde îi „incită” pe clienții lor ucraineni ca, după Nord Stream, să scoată din funcțiune și Turkish Stream. Refuzul unei concurențe loiale în sfera economică și utilizarea unor metode neloiale, agresive de suprimare a concurenților se manifestă în politica de sancțiuni din care Statele Unite și aliații lor au făcut baza acțiunilor lor pe arena internațională, inclusiv în privința Rusiei și nu numai. Dar și împotriva Chinei se introduc destule sancțiuni. Cum am spus deja, introduc sancțiuni chiar împotriva aliaților lor, fără să clipească, imediat ce apar cele mai mici temeri că, undeva, ei produc mai ieftin și că vor avansa mai eficient pe piețele internaționale decâd producătorii americani.

Sfera sportului este o epopee continuă a transformării competițiilor și concursurilor corecte în servirea intereselor unei țări care s-a declarat câștigătoare în toate.

Dacă domnul D. Trump, asumându-și funcția de președinte, face America și mai măreală, va trebui să privim cu mare atenție la metodele prin care va fi atins acest scop, proclamat de președintele D. Trump.

Am schițat ceea ce numim principala contradicție a momentului actual.