Lavrov: Cutiile negre AZAL nu au confirmat unele dintre informațiile mass-media
15/01Lavrov, despre principala contradicție din actuala viață internațională
15/01Janos Boka: Președinția poloneză a UE trebuie „încălzită la microunde”
Președinția poloneză a Uniunii Europene a început prost, ea trebuie ”încălzită la microunde” pentru a aduce beneficii UE, a declarat ministrul Afacerilor Uniunii Europene din Ungaria, Janos Boka, scrie Smotrim.ru.
În cadrul conferinței de presă de bilanț a președinției Ungariei la UE, Boka a constatat că prima experiență a Poloniei ca președinte a UE a început cu eșecuri din cauza politicii Varșoviei.
„Începutul președinției poloneze nu a fost bun. Se pare că Polonia nu consideră necesar să separe rolurile de stat membru și de țаră care asigură președinția. După cum se vede, Polonia amestecă nu doar conflicte bilaterale, dar și cele interne cu munca de președinte”, a spus ministrul.
Pentru a aduce foloase Uniunii Europene, președinția Poloniei trebuie, ”pentru un timp să fie încălzită la cuptorul cu microunde pentru a o face bună pentru consum”, a continuat Boka. El a precizat că Polonia „se ocupă acum de multe lucruri pe care nu ar trebui să le facă și, în același timp, nu se ocupă de multe lucruri pe care ar trebui să le facă”. Ministrul și-a exprimat speranța că această situație trebuie să se schimbe „cât mai repede posibil”.
1 Comment
Numai să nu se întrerupă curentul!