Germania și Japonia nu vor putea deveni membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU, a declarat ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, citat de RIA Novosti.
„Aniversarea jubiliară a organizației (ONU. – n.r.) reprezintă, desigur, un motiv pentru a arunca o privire în trecut și pentru a privi în viitor. Firește, esențial este faptul că reforma Consiliului de Securitate al ONU este în mintea celor care se gândesc la ONU. Dar reforma Consiliului de Securitate este un proces foarte complex, nu poate fi zorit până la jubileu și este imposibil să o zorești. Este o muncă extrem de minuțioasă”, a spus Nebenzia într-un interviu pentru postul de televiziune ”Rossiya 24” .
Potrivit lui, nou sezon de discuții între diferite guverne pe această temă va începe în ianuarie.
„Multe propuneri de reformă, unele dintre ele, inclusiv cele venite din partea unei serii de state membre, sunt destul de naive și nepractice. Sunt țări care pretind la un loc în Consiliul de Securitate, pe care nu îl vor primi niciodată, noi am declarat deja acest lucru în mod direct. Este vorba, în special, de Germania și Japonia. Nu vor vedea locuri de membri permanenți în Consiliul de Securitate, așa cum nu-și văd nu doar urechile, dar și toate celelalte. Este un fapt evident”, a adăugat Nebenzia.
Consiliul de Securitate al ONU este o structură permanentă a organizației, a cărei principală responsabilitate este menținerea păcii și a securității internaționale. Consiliul de Securitate numără mereu 15 țări – cinci membri permanenți și zece membri temporari. Membri permanenți sunt Rusia, SUA, Marea Britanie, China și Franța. Au drept de veto. Ceilalți zece membri ai Consiliului de Securitate sunt aleși pentru doi ani. În august India a deținut președinția organizației.
Alături de Brazilia, Germania și Japonia, India face parte din Grupul celor Patru (G4) – un grup de țări al căror nivel de dezvoltare este comparabil cu cel al membrilor permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU și care cer statut de membru permanent al organizației. La summitul G4, șefii diplomațiilor din Brazilia, Germania, India și Japonia au cerut reforma Consiliului de Securitate al ONU și au confirmat că se susțin reciproc în obținerea de locuri ca membri permanenți ai Consiliului de Securitate.
În pofida sancțiunilor, Forțele Aerospațiale ale Rusiei au reușit, cu o ”viteză amețitoare” să modernizeze…
Rachetele ATACMS lansate de pe teritoriul ucrainean și doborâte de sistemele rusești de apărare aeriană…
Donald Trump nu va dărui pur și simplu Ucraina Rusiei din cauza banilor investiți, iar…
Mai mult de jumătate din țările lumii boicotează dolarul, într-o măsură sau altă Mai mult…
Regimul de la Kiev va fi nevoit să accepte toate cererile pe care i le…
Rusia a vorbit ani la rând despre Occidentul care pompează arme în Ucraina, a declarat…
This website uses cookies.
View Comments
Într-un discurs ținut de Ceaușescu la Sala Palatului în 15 iulie 1989, la o săptămână după ultima conferință a Tratatului de la Varșovia, spunea: ,,Când o face plopu' mere și răchita micșunele." Adică, niciodată. Expresia asta populară se potrivește aici cu privire la Germania și Japonia.