Foto: AP/ TASS
Amorțeala intelectuală și morală constituie cel mai important semn al Europei actuale, unde Rusia a găsit dintotdeauna surse de inspirație. Iar pe confruntarea cu Europa, Rusia și-a construit politica externă.
Timofei BORDACIOV,
director de programe al Clubului ”Valdai”/ Vzgliad
Cu doar câțiva ani în urmă, Europa era considerată aproape un exemplu de poziție extrem de solidă în politica internațională. Puternice în majoritatea lor, economiile și sistemele sociale, precum și edificiul monumental al integrării europene lăsau impresia unei stabilități, pe care nici cele mai serioase seisme geopolitice nu o puteau zdruncina. Acum însă, a devenit un furnizor neobosit de știri de o natură mai degrabă ciudată.
Lumea vede nesfârșitele supoziții privind eventualitatea ”trimiterii în Ucraina de forțe europene de menținere a păcii”, agitația din jurul formării unui guvern în Franța, furtuna electorală într-un pahar cu apă în Germania, încercări de implicare în treburile din Orientul Mijlociu și, cel mai important, un flux nesfârșit de declarații ale politicienilor din Lumea Veche: pe cât de iresponsabile, pe atât de lipsite de sens.
Toate astea trezesc în mintea celor din jur nedumerire legată de nivelul mai mic sau mai mare de sinceritate. În Rusia, declinul evident al Europei este perceput atât cu neîncredere, cât și cu o oarecare părere de rău. Pentru că ei, vecinii din Occident au reprezentat timp de secole principala amenințare la adresa existenței statalității noastre, iar de dragul luptei împotriva lor s-au făcut toate cele mai importante reforme. Începând cu prefacerile realizate de Petru cel Mare, care și-a propus să ia tot ce este mai bun la Europa, pentru a o învinge pe câmpul de luptă.
Iar în secolul trecut deja, revoluția socialistă, care, chiar dacă ne-a costat sacrificii colosale, ne-a permis să repurtăm una dintre cele mai însemnate victorii militare asupra Europei. Ca să nu mai vorbim că Europa a fost, prin tradiție, acea „grădină a Edenului”, unde poți uita de realitatea dură a țării care-și cheltuiește resursele pentru a apăra dreptul de a trăi exclusiv după bunul său plac. O Europă instabilă economic și isterică nu este cu siguranță potrivită pentru un astfel de scop, iar de nimic altceva noi nu avem nevoie de acolo.
În restul lumii, atitudinea față de problemele europene este mai degrabă consumistă – puteri precum China sau India sunt gata să întrețină relații comerciale cu Europa, să primească de acolo tehnologii și investiții, dar dacă dispare vor ridica doar din umeri. Pentru aceste țări, degradarea Europei pe scena mondială nu este practic percepută în contextul propriilor planuri de viitor – ele în sine sunt civilizații colosale. Ca să nu mai vorbim de popoarele din Africa sau din lumea arabă, care îi percep pe europeni doar în postura de colonizatori. Tot ceea ce se întâmplă acum cu Europa stârnește acolo curiozitate, dar exclusiv de natură materială. Puteri precum Turcia privesc Europa ca prădători. Iar aliații americani tratează criza partenerilor europeni ca o afacere. Ei pornesc de la propriile interese economie și de politică externă, unde dezvoltarea Europei este luată în calcul doar din punctul de vedere al eforturilor necesare pentru absorbția ei.
De ce se întâmplă toate acestea cu vecinii noștri? Cel mai simplu ar fi să punem comportamentul ciudat al Europei pe seama degenerării elitelor, private, după câteva decenii de viață sub oblăduirea SUA, de orice fundament pentru o atitudine rațională față de realitate. Mai ales că după Războiul Rece, politicienii europeni s-au aflat într-o poziție când puteau concura doar cu ei înșiși – o îndeletnicire nu foarte solicitantă. În astfel de condiții, toți specialiștii relativ inteligenți din generația mea de absolvenți ai Colegiului de Administrație Europeană din Bruges (1997) au intrat în afaceri, iar cei mai prostuți au umflat rândurile departamentelor de politică externă – acesta este un fapt.
Iar la începutul acestui secol, includerea în componența Uniunii Europene a 12 țări mici din Europa de Est a adăugat la criza creativă generală și o notă provincială: chiar și cele mai fundamentale probleme sunt analizate din punctul de vedere a unui cătun lituanian. Toate aceste semne ale ușoarei degradări a Europei zilelor noastre sunt evidente și nu au nevoie de alte dovezi – politicienii ei se descurcă singuri în a ne convinge de propria lor incompetență.
Dar miezul problemei cu care trebuie să ne confruntăm într-un fel sau altul este ceva mai grav. Motivul actualului comportament al Europei cu care avem de a face este contradicția tot mai mare dintre micimea ei politică și faptul că posedă încă resurse materiale însemnante și experiență acumulată de secole. În cele câteva secole de dominație, europenii au reușit nu numai să concentreze în mâinile lor bogății colosale, dar și să formeze un bagaj intelectual, a cărui amploare este mai mare decât cea deținută de alte civilizații. Acum, această avere devine pur și simplu inutilă – neînsemnătatea strategică nu are nevoie de resurse.
Nu ajută nici măcar armele nucleare de care dispune, de exemplu, Franța – existența ei nu determină pe nimeni să o ia mai în serios. Întregul sistem politic al celei de-a Сincea Republici s-a transformat într-un spațiu pentru manevrele președintelui Macron, care amintesc tot mai mult de ceea ce fac la Kiev subordonații țărilor Occidentului. Nu ajută nici statutul uneia dintre cele mai puternice economii ale lumii – Germania culege deja roadele incapacității sale de a-și converti realizările economice într-o influență politică cât de cât vizibilă. Chiar și asupra propriului destin. Gazoductul Nord Stream, aruncat în aer în septembrie 2022, a devenit atât un simbol al severității cu care americanii sunt pregătiți să trateze Europa, cât și al incapacității principalei sale puteri de a contrapune ceva în această privință.
Cea mai energică țară a Europei în materie de politică externă, Marea Britanie, joacă acest rol doar în limitele asigurate de oblăduirea americană. Ieșirea Londrei din Uniunea Europeană chiar înainte de pandemia de coronavirus nu a schimbat nimic esențial.
Cu alte cuvinte, la puțin peste 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial, care a îngropat imperiile europene din trecut, Lumea Veche a ajuns în situația în care parcă ar dispune de resurse, dar s-a evaporat total capacitatea de a le utiliza. Iar cea mai strălucitoare victorie de politică externă a Europei din ultima vreme este cucerirea nefericitei Moldove, și chiar și atunci cu mari scârțâituri. Mica Georgia, unde autoritățile legitime dau dovadă de o fermitate și o ingeniozitate elementare, s-a dovedit însă imposibil de strunit. Acum, reprezentanții europeni se simt relativ încrezători doar în republicile fostei Iugoslavii – învinse de forțele NATO și complet incluse în spațiul geopolitic al Occidentului în frunte cu Statele Unite.
Dar cel mai suprinzător este faptul că actuala Europă nu dă semne că este conștientă de poziția ei îndoielnică. Stând de vorbă chiar și cu cei mai proeminenți intelectuali ai Lumii Vechi, simți constant acel zid pe care-l construiesc între ei și realitate. Acest lucru este valabil și pentru politica internă – și vedem că răspunsul la creșterea în popularitate a partidelor nesistemice devin acuzațiile la adresa poporului care, din motive necunoscute, „votează greșit” în alegeri. Și această îngrădirea se manifestă tot mai pregnant în sfera politicii externe – europenii continuă să se comporte ca și cum opinia lor ar conta pentru dezvoltarea politicii și economiei mondiale.
Europa continuă să meargă pe drumul ales, ignorând total scăderea propriilor forțe și schimbările fundamentale ale mediului înconjurător. Pur teoretic, o astfel de perseverență ar putea trezi chiar respect. Dar politica mondială nu este un joc de mărgele de sticlă. Comportamentul care face ca puterile și civilizațiile să devină inutile pentru lumea exterioară duce mai devreme sau mai târziu la faptul că bogățiile materiale și spirituale acumulate devin insuficiente.
Amorțeala intelectuală și morală este cel mai important semn al Europei, unde dintotdeauna am găsit surse de inspirație. Iar pe confruntarea cu Europa, Rusia și-a fundamentat politica externă. Cum să ai de-a face cu un astfel de vecin și cine poate deveni, pentru Rusia, un nou celălalt unificator: sunt întrebări la care nu avem încă răspunsuri. Dar va trebui neapărat să le găsim.
Viața trebuie să determine Washingtonul să înțeleagă tendințele globale și imposibilitatea de a folosi dictatul…
Publicația subliniază intenția instituțiilor UE de a elabora mecanisme de „identificare a provenienței gazului natural…
Sectorul energetic și populația resimt tot mai greu fiecare nou atac asupra sistemului energetic al…
La finalul reuniunii Consiliului Economic Suprem Eurasiatic, desfășurat lângă Sankt Petersburg, Vladimir Putin a răspuns…
NTV: Cei care au fugit de armată au declarat că nu doresc să apere Kievul…
Fake: O rachetă rusă a pătruns în spațiul aerian al Moldovei și României, scriu canalele…
This website uses cookies.
View Comments
Oh, dacă Europa ar face ,,jocul cu mărgele de sticlă" pe care membrii Ordinului Castalienilor îl practicau în cartea lui Hermann Hesse (,,Jocul cu mărgele de sticlă"), situația ei ar fi cu totul alta decât cea de acum. Din păcate, nu există nici un Josef Knecht, nici un ,,ludi magisteri" și nici nu sunt șanse că vor mai exista vreodată. În locul acelei organizații spirituale care era permanent în căutarea omului înțelept și desăvârșit, o adeptă a învățăturii despre virtute, care promova valorile morale și respectul față de domeniul spiritual-intelectual, a apărut o altă organizație, un Ordin ocult, un ordin masonic. Ceea ce se întâmplă acum în Europa, în Lumea Veche, este rodul muncii acestui ordin malefic, cu rădăcini anglo-americane. ,,Când gândirea își pierde puritatea și vigilența, iar respectul față de spirit se șterge, atunci vapoarele și automobilele circulă anapoda, valabilitatea și autoritatea riglei de calcul inginerești, ca și acelea ale matematicii, băncilor și bursei se clatină, apare haosul" - iată ce scria Hermann Hesse în cartea sus amintită. Deși cartea este despre trecut, parcă totul se petrece în secolul nostru. Europa, cu ajutorul unor lideri corupți și incompetenți, a ajuns din ,,leagănul civilizației" o societate decadentă, degradată din punct de vedere economic și moral, în care domnește haosul. Este ceea ce a și urmărit elita care face parte din noul Ordin satanic. Au găsit în Europa actuală acea amorțeală intelectuală și morală, acea indiferență care le face munca mult mai ușoară. Biata Europă ar fi o bună sursă de inspirație pentru Gogol, Mihail E. Saltîkov (Șcedrin) sau Ilf și Petrov, dacă aceștia ar mai trăi.