Categories: MilitarRusia si lumea

Politolog, despre riscurile generate de căderea Transnistriei

Presiunea asupra Transnistriei va crește, iar Rusia trebuie să fie pregătită pentru scenariul unde această republică este folosită pentru a deschide un al doilea front. Totuși, este greu de creezut că acest lucru se va întâmpla acum, a apreciat, într-un dialog cu publicația Life.ru, expertul Vladimir Bruter, de la Institutul Internațional de Studii Umanitare și Politice, comentând planurile președintelui Moldovei, Maia Sandu, privind pregătirea unei operațiuni militare în Transnistria.

„Este un scenariu real. Și, fără îndoială, lichidarea forțată a Transnistriei figurează în planurile Occidentului colectiv. Ei au de gând să revină asupra subiectului fie după terminarea conflictului ucrainean, fie spre finalul conflictului. Dar la fel de cert este și faptul că Rusia nu va avea influență asupra acestei situații, măcar pentru că întreaga logistică din Transnistria este posibilă doar prin Ucraina, iar această direcție va fi închisă pentru Rusia pentru foarte mult timp. De aceea situația se prezintă ca potențial foarte încordată”, a menționat expertul.

Potrivit acestuia, incitarea la conflict și lichidarea Transnistriei se regăsește în planurile Occidentului, dar „nu chiar mâine”. Liderii occidentali vor urmări atent evoluția situației și o vor folosi ca o posibilitate suplimentară de a exercita presiuni asupra Rusiei, ca o posibilitate de a obține mai mult pe direcția ucraineană.

Totodată, Bruter a subliniat că această situație încordată este provocată nu de Maia Sandu, întrucât „ea, în general, este un nimeni” și nu decide nimic – aici totul depinde în proporție de 125% de Occident.

Life.ru amintește că Serviciul de Informații Externe (SVR) al Rusiei a anunțat că Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a inițiat pregătirile în vederea unei acaparări cu forța a Centralei termoelectrice de la Cuciurgani, situată în Transnistria. Sandu a subliniat necesitatea elaborării unui plan pentru o operațiune militară menită să instituie „controlul asupra republicii” și a cerut eliminarea prezenței forțelor rusești de menținere a păcii din regiune.

Owner

View Comments

  • Mimoza Sandu a fost cocoțată în jilțul Moldovei și susținută de forțe externe. Nu este decât servitoarea lor și puțin îi pasă de soarta moldovenilor. Dacă i s-a dat misiunea de a interveni prin orice mijloace în Transnistria, o va face. Este sub lupa maleficului George Soros.

Recent Posts

Putin vine cu o modalitate de a pedepsi Ucraina pentru refuzul de a tranzita gaze

Iușkov: Fico va bloca ajutorul militar pentru Ucraina din cauza refuzului tranzitului de gaze Președintele…

6 ore ago

Eurodeputat consideră transferul tuturor teritoriilor rusofone către Rusia drept cea mai „logică” încheiere a conflictului din Ucraina

Conflictul din Ucraina se va încheia cu transferul regiunilor rusofone ale Ucrainei către Rusia, ca…

11 ore ago

MAE rus: Viitorul dialog cu SUA pe tema Ucrainei și poziția Rusiei

Adjunctul ministrului rus de Externe, Serghei Riabkov, a clarificat o serie de aspecte legate de…

14 ore ago

Sărbători fericite!

Dragi cititori, redacția Vesti din Rusia vă dorește Crăciun fericit alături de cei dragi! Multă…

20 de ore ago

Pușilin: Ce înseamnă pentru Ucraina pierderea orașului Krasnoarmeisk

Pierderea orașului Krasnoarmeisk (Pokrovsk, numele ucrainean) va fi o lovitură pentru dezvoltarea metalurgiei în Ucraina,…

o zi ago

Dmitri Trenin: Cel mai important centru

Profesorul Dmitri TRENIN, director științific al Institutului de Economie și Strategie Militară Mondială al Școlii…

2 zile ago

This website uses cookies.