Regizorul de operă și artistul plastic italian, Giancarlo del Monaco, proaspăt cetățean al Federației Ruse/ Foto: RIA Novosti
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a emis un decret în acest sens. Potrivit presei, în total 23 de persoane au primit cetățenia rusă, scrie canalul ”Glavnoe zdes” de pe rețeaua Telegram.
În conformitate cu paragraful „a” al articolului 89 din Constituția Federației Ruse, decretez: ”1. Se acordă cetățenia Federației Rusie următoarelor persoane:… Del Monaco Giancarlo, născut pe 28 decembrie 1943 în Italia”, se arată în textul decretului prezidențial. Regizorul a pus în scenă peste 100 de opere în cele mai importante teatre din lume, în diferite țări. Pentru munca sa remarcabilă, a fost distins cu premii și ordine în SUA, Germania, Franța, Italia și Brazilia.
De menționat că în luna noiembrie a acestui an, del Monaco a prezentat, la Teatrul Bolșoi, din Moscova, opera „Rigoletto” de Giuseppe Verdi.
Opt din zece (79,3%) ruși au încredere în președintele Rusiei, Vladimir Putin, iar 77,2% dintre…
Alianța Nord-Atlantică intenționează să intensifice atacurile împotriva infrastructurii ruse, inclusiv asupra petrolierelor și a conductelor…
„În zona invadată, luptătorii ucraineni au comis numeroase crime împotriva populației civile. Aceste acte sunt…
Președintele Vladimir Putin a declarat că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a…
Aderarea Ucrainei la Alianța Nord-Atlantică nu mai figurează pe ordinea de zi, a anunțat secretarul…
Propunem atenției cititorilor noștri două comentarii scrise de utilizatorul site-ului Vești din Rusia cu nickname-ul…
This website uses cookies.
View Comments
Frumos cadou a primit pentru aniversarea zilei de naștere din 27 decembrie!