Categories: MilitarRusia si lumea

Bloomberg: Rusia, aproape de un acord pentru a-și păstra bazele militare în Siria

Rusia este aproape de încheierea unui acord cu noile autorități siriene privind menținerea, în Siria, a două baze militare – aeriană (situată în Khmeimim) și maritimă (în orașul Tartus), scrie Bloomberg, citând surse informate din Moscova, Europa și Orientul Mijlociu.

Bloomberg consideră că păstrarea de către Rusia a bazelor ei militare din Siria reprezintă „principalul obiectiv al Kremlinului după căderea președintelui Bashar al-Assad”. Ministerul rus al Apărării estimează că s-a ajuns deja la o „înțelegere neoficială” cu grupul Hayat Tahrir al-Sham (HTS) conform căreia forțele ruse pot rămâne la bazele din Siria, susține una dintre sursele agenției de presă.

„Situația se mai poate însă schimba, având în vedere instabilitatea din Siria”, avertizează sursa Bloomberg.

După articolul din Bloomberg, viceministrul rus de Externe, Mihail Bogdanov, a declarat că Moscova a stabilit contacte cu comitetul politic al lui Hayat Tahrir al-Sham, fiind discutate probleme privind „asigurarea securității misiunii noastre diplomatice și a cetățenilor ruși aflați pe teritoriul Siriei”.

Militarii ruși sunt prezenți în Siria la baza aeriană Khmeimim și la punctul logistic din Tartus. Cele două unități se află în partea de vest a republicii, pe coasta Mediteranei. Moscova și Damasc au convenit în 2017 ca forțele ruse să rămână la aceste baze o perioadă de 49 de ani.

Pe 27 noiembrie, forțele antiguvernamentale siriene conduse de grupul de luptători HTS au început o ofensivă asupra raioanelor controlate de armata președintelui Bashar al-Assad. În noaptea de 8 decembrie, luptătorii au intrat în Damasc și au anunțat căderea guvernului Assad.

Fostul președinte și familia acestuia au primit azil în Rusia – Moscova a luat această decizie din „considerații de natură umanitară”. Ministerul rus de Externe a subliniat că Assad se află în siguranță.

Considerat un apropiat al liderului HTS, Mohammed al-Bashira a anunțat pe 10 decembrie numirea sa în funcția de șef al guvernului interimar care se va forma sub conducerea sa.

O sursă de la Kremlin a agenției TASS susține că liderii opoziției siriene au garantat securitatea bazelor militare rusești și a instituțiilor diplomatice din țară. Ministerul rus de Externe a anunțat, pe 8 decembrie, că bazele sunt în alertă maximă, dar nu există nicio amenințare serioasă la adresa securității lor.

Secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a subliniat, a doua zi, că este prea devreme pentru a spune dacă Rusia își va menține prezența militară în Khmeimim și Tartus. Potrivit spuselor sale, Moscova va discuta acest subiect cu „cei care vor fi la putere în Siria”.

General colonelul Viktor Zavarzin, deputat, membru al Comitetului de Apărare al Dumei de Stat, a asigurat, într-o declarație pentru RTVI, că Moscova va purta „negocieri serioase” cu noile autorități siriene pentru a preveni atacuri asupra militarilor ruși în Siria.

„Acum trebuie să fim în contact mai strâns cu noile autorități siriene, ceea ce, sunt convins, se și face acum. Conform informațiilor mele, nu există atacuri asupra militarilor. Chiar când forțele de opoziție au mărșăluit prin Alep, nu s-au atins de militarii noștri, nu au avut pretenții”, a subliniat parlamentarul.

El a adăugat că Rusia analizează toate variantele evoluției evenimentelor. „Esențială este siguranța cetățenilor noștri, a militarilor noștri”, a menționat Zavarzin.

Anastasia Muzîciuk

Owner

View Comments

Recent Posts

Înotătorii ruși au doborât recordul mondial la Campionatele Mondiale

Echipa masculină a Rusiei a câștigat aurul la ștafeta 4 x 100 de metri mixt…

2 ore ago

Zaharova, despre show-ul culinar filmat în Lavra Kiev-Pecerskaia: Și-a băgat dracul coada

Reprezentanta oficială a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a comentat filmarea unui show…

3 ore ago

Politician german: Ce se va întâmpla cu Europa dacă SUA părăsesc NATO

Ralph Niemeyer, șeful Consiliului German pentru Constituție și Suveranitate, a declarat într-un interviu acordat agenției…

4 ore ago

Filologi români, despre soarta scriitorilor sovietici în epoca stalinistă

Filologii rușiști de la Universitatea din București, în colaborare cu Centrul de Studii Ruse și…

21 de ore ago

Vaccinul rusesc ARNm împotriva cancerului va fi gratuit

Ministerul Sănătății: Vaccinul ARNm împotriva cancerului și de producție autohtonă, va fi gratuit pentru pacienți…

o zi ago

În Elveția, femei ucrainene pe jumătate despuiate au deteriorat un monument din fața sediului ONU

Foto: Izvestia Două membre pe jumătate despuiate ale mișcării feministe ucrainene Femen au folosit drujbe…

o zi ago

This website uses cookies.