Rusia a blocat planul de lucru al Consiliului de Securitate al ONU pentru decembrie propus de Statele Unite din cauza refuzului de a exclude o ședință dedicată Ucrainei, a declarat prim-adjunctul ambasadorului Rusiei la ONU, Dmitri Polianski.
El a anunțat că Rusia a blocat proiectul programului de lucru al Consiliului de Securitate al ONU pentru decembrie, relatează TASS. Motivul a fost nedorința Statelor Unite de a exclude din programul proprus o ședință dedicată Ucrainei.
Polianski a explicat că Statele Unite și Marea Britanie au refuzat să modifice programul, în ciuda poziției previzibile a Rusiei. „Așa cum am și anticipat, americanii au urmat principiul și, la fel ca britanicii, au rămas pe o lună fără un program de lucru aprobat al Consiliului de Securitate, refuzând elimine ședința privind Ucraina din proiectul lui”, a menționat el.
Potrivit diplomatului, în acest caz, și-a spus cuvântul fie „încăpăţânarea americană”, fie „solidaritatea anglo-saxonă”, dar rezultatul a rămas acelaşi. Polianski a subliniat că Rusia a fost clar transparentă în intențiile sale încă de la începutul procesului de aprobare a programului.
Anterior, secretarul general al ONU Antonio Guterres a criticat Consiliul de Securitate al ONU, spunând că acesta este depășit în formatul actual și este adesea paralizat.
Olga SAMOFALOVA În pofida răcirii relațiilor, Uniunea Europeană continuă să cumpere îngrășăminte din Rusia. În…
Echipa președintelui ales Donald Trump consideră foarte ridicată probabilitatea unei escalade nucleare dacă NATO continuă…
Rusia a învins deja și Ucraina, și NATO, de aceea Moscova nu este îngrijorată de…
Statele cheie ale NATO, inclusiv Statele Unite și Germania, se pronunță împotriva intrării Ucrainei în…
Reprezentanta oficială a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a catalogat drept ”o caricatură…
Dolarul își pierde deja atractivitatea pentru o serie întreagă de țări, a declarat secretarul de…
This website uses cookies.