Categories: Esential-FrontPage

Europa își sporește dependența de îngrășămintele rusești

Olga SAMOFALOVA

În pofida răcirii relațiilor, Uniunea Europeană continuă să cumpere îngrășăminte din Rusia. În iulie, importurile UE au crescut până la un maxim al ultimelor douăzeci de luni. Pentru Europa, Rusia este numărul unu la îngrășăminte, în timp ce pentru Rusia piața UE nu este principală. De ce își sporește Europa dependența de mărfurile rusești? Răspunsul, în articolul publicației Vzgliad.

În iulie, importurile Uniunii Europene de îngrășăminte rusești au crescut la un maxim al ultimelor 20 de luni și, ca urmare, cota Rusiei în achizițiile europene a revenit, pentru prima dată din martie 2022, la peste 30%, potrivit datelor Eurostat. Acum un an, cota Rusiei a fost de 18,5%.

În iulie, importurile UE de îngrășăminte din Rusia au crescut de 2,2 ori față de iunie și de 1,7 ori comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut: până la 199 milioane de euro. Importul total de îngrășăminte a crescut la 643 milioane euro.

Cei mai mari cumpărători de îngrășăminte rusești sunt Polonia, Franța și Germania. Achizițiile Poloniei s-au dublat, ajungând la 55,7 milioane de euro, ale Franței, de cinci ori, până la 31,5 milioane de euro, ale Germaniei cu o treime, până la 24,5 milioane de euro.

Dar cea mai mare surpriză a oferit-o Irlanda, care a început brusc să cumpere îngrășăminte rusești: vânzările au crescut de 18.000 de ori, de la 101 de euro la 1,8 milioane de euro. A ieșit în evidență și România, ale cărei importuri de îngrășăminte rusești au crescut de 54 de ori, până la 17,3 milioane de euro, iar ale Bulgariei, de 25 de ori, până la 12,9 milioane de euro.

Pentru UE, Rusia este principalul furnizor de îngrășăminte. Pe locul doi se află Maroc, ale cărui livrări aproape s-au triplat în iulie, până la 111 milioane de euro. Pe locul trei se află Egiptul, care a reușit să-și sporească exporturile de 1,4 ori, până la 85 de milioane de euro. În top 5 figurează, de asemenea, Algeria (37 de milioane de euro) și Canada (27 de milioane).

Creșterea exporturilor de îngrășăminte rusești către țările UE are legătură, în primul rând, cu prețul mai mic al acestora și, în al doilea rând, cu scăderea producției în interiorul zonei euro, explică Vladimir Cernov, analist la Freedom Finance Global.

„Producția de îngrășăminte este energofagă, prețul resurselor energetice putând cântări până la 50-60% în costul de producție pentru anumite tipuri de îngrășăminte. Mai exact, în 2022, prețurile europene la gazele naturale rusești au crescut de câteva ori, de la circa 800 dolari/1000 mc la 3.400 dolari/1000 mc, motiv pentru care încă de atunci au început, în UE, să se închidă primele unități de producție a îngrășăminelor, amintește Cernov.

Și chiar dacă de atunci prețul gazelor a scăzut consierabil, prețurile rămân oricum mult peste valorile medii existente înainte ca o serie de țări europene să renunțe să mai cumpere gaz rusesc din proprie inițiativă sau după distrugerea Nord Stream.

„Îngrășămintele rusești sunt cele mai competitive pentru că energia consumată pentru producerea lor este mai ieftină. În timp ce, la începutul anului trecut, cel mai mare producător din Germania (BASF) și-a suspendat producția, unele fabrici de amoniac au pus definitiv lacătul pe ușă din cauza scumpirii gazelor naturale”, spune Cernov.

Anterior, Franța și Polonia cumpărau îngrășăminte inclusiv de la această companie din Germania, dar după închiderea ei au început să caute modalități de compensare a pierderilor și astfel au ajuns să obțină îngrășăminte rusești mai ieftine, adaugă expertul.

Anul trecut, producția de îngrășăminte din UE a scăzut cu 8,4%, până la 28,2 milioane de tone. Producția de îngrășăminte fosfatice a coborât cu 64%, la 0,43 milioane de tone, producția de îngrășăminte cu potasiu s-a redus cu 12,5%, la 2,1 milioane de tone, iar cea a îngrășămintelor mixte, cu 9,5%, până la 11,4 milioane de tone.

Aproximativ 20% dintre întreprinderile europene s-au închis, restul funcționând la doar 40% din capacitate, vine în completare Anatoli Tihonov, directorul Centrului pentru Agribusiness Internațional și Securitate Alimentară de la Școala Superioară de Învățământ Superior a Academiei Prezidențiale.

„Creșterea exporturilor de îngrășăminte rusești este determinată de cererea mare înainte de începerea noului sezon agricol. În plus, țările UE, precum și China și Brazilia, își sporesc intens rezervele, motiv pentru care deficitul de îngrășăminte crește. În Rusia a apărut un excedent, deoarece cotele de export au depășit necesarul intern. Ca atare, fără a aduce prejudicii consumatorilor interni, putem furniza încă 300.000 de tone de îngrășăminte pe piața mondială”, spune Tihonov.

Pe lângă prețurile competitive și logistica convenabilă, îngrășămintele rusești sunt, de asemenea, recunoscute pentru că sunt respectuoase cu mediul: nu conțin metale grele, ceea ce atrage și cumpărătorii, a precizat Tihonov.

De aceea, nu doar Europa cumpără mai multe îngrășăminte rusești. China a stabilit, de asemenea, un record în primele opt luni ale acestui an, achiziționând îngrășăminte în valoare de 976 de milioane de dolari. Este cu aproape o treime mai mult decât cifra de anul trecut. Mai mult, Rusia a detronat Belarus, fostul lider de pe piața chineză. De ce s-a întîmplat așa?

„În opinia noastră, achizițiile record ale Chinei de îngrășăminte rusești se datorează, de asemenea, în primul rând costului lor scăzut comparativ cu rivalii și logisticii mai ieftine, având în vedere apropierea geografică a celor două țări”, spune Cernov.

Pentru Rusia, Europa nu este o piață cheie pentru desfacerea producției, deoarece există centre agricole mult mai însemnate – de exemplu, India și America Latină, precizează Liudmila Rokotianskaia de la BCS World of Investments. În timp ce fermierii europeni se vor descurca greu fără îngrășăminte rusești.

„Cererea pentru îngrășăminte a crescut semnificativ din partea Indiei și Chinei, depășind capacitățile de producție internă, obligându-le, astfel, să crească regulat importurile.

În același timp, majoritatea țărilor africane au nevoie de recolte mai mari și, implicit de îngrășăminte. „În șase luni, transporturile de îngrășăminte ale Fosagro au crescut cu 74% către țările africane”, notează Aleksandr Timofeev, docentul catedrei de Informatică al Universității Economice Ruse ”G.V.Plehanov”.

Livrările către China se ridică la 3,5 milioane de tone, iar către India – un volum record – 5,4 milioane de tone. Produsele chimice rusești se vând în peste o sută de țări. Ponderea ureei din Rusia în exporturile mondiale este de 12%, a clorurii de potasiu – 20%.

„Ritmul cererii de îngrășăminte este foarte mare. Cererea la nivel mondial crește anual cu 15-20%. În Rusia, producția de îngrășăminte se extinde cu 3-6% pe an. În acest ritm, până la sfârșitul anului, volumul producției de îngrășăminte în Federația Rusă poate ajunge la 60 de milioane de tone, din care 35 de milioane vor fi exportate în străinătatea apropiată și îndepărtată”, conchide Timofeev.

Owner

Recent Posts

Al Mayadeen: Statul profund încearcă să declanșeze un război între Rusia și NATO

Echipa președintelui ales Donald Trump consideră foarte ridicată probabilitatea unei escalade nucleare dacă NATO continuă…

12 ore ago

Rusia a blocat planul de lucru american al Consiliului de Securitate al ONU din cauza Ucrainei

Rusia a blocat planul de lucru al Consiliului de Securitate al ONU pentru decembrie propus…

12 ore ago

Profesorul Adams: Zelenski trebuie să aleagă stiloul pentru a semna capitularea

Rusia a învins deja și Ucraina, și NATO, de aceea Moscova nu este îngrijorată de…

13 ore ago

WSJ: De ce SUA și Germania se tem de aderarea Ucrainei la NATO

Statele cheie ale NATO, inclusiv Statele Unite și Germania, se pronunță împotriva intrării Ucrainei în…

17 ore ago

Zaharova, despre gestul lui Biden care și-a grațiat fiul

Reprezentanta oficială a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a catalogat drept ”o caricatură…

o zi ago

Peskov: Erodarea dolarului, un proces în derulare și care prinde putere

Dolarul își pierde deja atractivitatea pentru o serie întreagă de țări, a declarat secretarul de…

2 zile ago

This website uses cookies.