Sudul Global în căutarea identității

Andrei SUȘENȚOV

Această perioadă istorică de cotitură este una a oportunităților. Ordinea mondială evoluează către o multipolaritate sustenabilă, iar țările din Sudul Global încep să joace un rol activ în modelarea acestei noi realități. Eficacitatea acțiunilor lor depinde în mare măsură de dorința elitelor de a construi un nou cadru de cunoștințe și narațiuni non-occidental-centric, o epistemologie a relațiilor internaționale, consideră Andrei Sușențov, directorul de programe al Clubului Internațional de Dezbateri ”Valdai”.

Permanenta intensificare a divergențelor între puteri în lupta pentru statutul de centru al puterii și creșterea accentuată a stării conflictuale – lucru valabil și pentru conflictul ucrainean și pentru situația din Orientul Mijlociu și pentru complexul de probleme din relațiile dintre India și China, precum și pentru nodul problematic al Taiwanului – indică faptul că lumea se află astăzi în stadiul incipient al unei crize globale, iar ieșirea din această criză va duce la formarea unei noi ordini mondiale. Acest fapt reprezintă o provocare pentru țările din Sudul Global în ceea ce privește realizarea propriei identități.

O modalitate de a rezolva această problemă poate fi crearea unei epistemologii originale, separate de tradiția occidentală, pentru a descrie realitatea internațională în care ne aflăm acum. O misiune destul de nouă pentru Sudul Global: în ultimele decenii, elitele acestor țări s-au simțit relativ confortabil în ordinea internațională de după Războiul Rece.

Cum arăta această ordine mondială? În era globalizării liberale, rolul principal în politica mondială a fost jucat de țările occidentale și, mai presus de toate, de Statele Unite. Washingtonul a oferit țărilor din Sudul Global un sistem convenabil și stabil de „bunuri comune”. Unul dintre fundamentele acestuia a fost dolarul american ca monedă globală, care a făcut comerțul mondial relativ de ieftin și fără cusur. Alt aspect-cheie a fost ajutorul militar american. Multe țări, în special Israelul, Pakistanul, Egiptul, Arabia Saudită, și-au construit capacitățile militare pe baza tehnologiei americane, primind decenii la rând din partea SUA ajutor militar de miliarde de dolari. Acest sprijin a asigurat stabilitate și a permis elitelor acestor țări să se simtă destul de sigure pe scena mondială.

Unul dintre elementele importante ale consensului liberal a devenit limba engleză, care a început să joace rolul de principal mijloc de comunicare internațională – chiar și în țările care nu întrețin relații strânse cu SUA, precum Iranul sau Cuba. Spațiul informațional global a fost modelat în mare măsură de cultura populară americană și de presa globală de limbă engleză, devenită sursă de imagini și metafore pentru epistemologia occidentală a relațiilor internaționale. Înrădăcinată prin limbă, educație și cultură, epistemologia occidentală a modelat viziunile asupra lumii ale noilor elite din Sudul global. Mulți diplomați și lideri politici au fost formați în Occident și, când s-au întors acasă, au transmis viziunile occidentale asupra relațiilor internaționale.

Cu timpul, însă, au început să apară riscurile ascunse ale acestui sistem de confort generalizat, în care Washingtonul a investit instrumente pentru a influența elitele și politicile țărilor beneficiare.

În ultimii ani, SUA au început să utilizeze „binele comun” al sistemului financiar global centrat pe dolar ca instrument de presiune. Măsurile restrictive dure împotriva marilor puteri ale lumii – Rusia și China – au generat temeri în rândul țărilor din Sudul Global că SUA ar putea folosi măsuri similare și împotriva lor. Acest lucru a forțat unele dintre state să caute căi alternative de dezvoltare în afara consensului liberal. În rândul acestor țări există o conștientizare crescândă a necesității de a-și crea propriile reguli de joc după care va funcționa noua ordine mondială și au devenit conștiente de rolul lor în producerea de „bunuri comune”. Aceste procese sunt însoțite de căutarea propriei epistemologii a relațiilor internaționale, care să reflecte interesele și experiența naționale. Identitatea Sudului Global nu este monolitică, iar diferite țări se află în diferite etape ale acestui drum. În mod convențional, acestea pot fi împărțite în două grupuri: (1) cele care preferă epistemologia globală (occidentală) epistemologiei naționale și urmează exemplul liderului în politica externă; (2) cele care fac o încercare de a dobândi o gândire strategică autonomă bazată pe o epistemologie originală și dezvoltă o linie independentă de politică externă.

Un exemplu viu de țară aparținând primului grup este Japonia, care încearcă să mențină relații constructive cu Statele Unite în fața tensiunilor tot mai mari din regiune și sprijină activ planurile de creare a unui „NATO al Pacificului” sub auspiciile Statelor Unite. Țările care se aliniază liderului fac acest lucru pentru că, deși ar dori să aibă mai multă autonomie, sunt forțate să găsească modalități viabile de a se descurca într-o perioadă de „prăbușire a ordinii mondiale” și văd o astfel de oportunitate în asocierea cu „fratele mai mare”. În astfel de țări, problema identității este adesea rezolvată în cel mai simplu mod posibil – prin importul de idei.

Al doilea grup include, mai ales, Rusia, China, India, Iranul, Arabia Saudită și Turcia. Acestea au trecut la dezvoltarea propriilor abordări ale teoriei și practicii politicii mondiale, care ar reflecta specificul identității lor naționale și ar corespunzde intereselor lor naționale. Aceste țări experimentează activ noi rețele comerciale și financiare, monede digitale, noi formate de negociere și, uneori, testând limitele posibilului, acționează mai degrabă oportunist și recurgă la folosirea forței.

Actuala perioadă istorică de cotitură este una a oportunităților. Ordinea mondială evoluează către o multipolaritate sustenabilă, iar țările din Sudul Global încep să joace un rol activ în modelarea acestei noi realități. Eficacitatea acțiunilor lor depinde în mare măsură de calitatea gândirii strategice a elitelor din aceste țări – de capacitatea și dorința lor, pe baza propriei experiențe istorice, de a-și realiza interesele naționale și de a construi un nou cadru de cunoștințe și narațiuni non-occidental-centric, o epistemologie a relațiilor internaționale.