Locuitorii orașului Odessa și din sudul Ucrainei înclină tot mai mult spre opinii pro-ruse. Deputata Radei Supreme, Solomia Bobrovskaia, a recunoscut că ucrainenii nutresc o simpatie tot mai mare pentru Rusia, scrie agenția Ukrinform, citată de Rambler.ru.
„Întotdeauna am subestimat Sudul în privința părerile lor care, foarte des, sunt, din păcate, pro-ruse, și nu i-am sprijinit până la sfârșit pe ucrainenii care au promovat acolo poziția statului”, a adăugat ea.
Deputata a declarat că, în pofida acțiunilor militare, populația din sudul Ucrainei nu și-a schimbat prea mult ”harta mentală”. Bobrovskaia și-a exprimat, de asemenea, revolta că Odessa nu cedează prea ușor ucrainizării.
Volumul recoltei de cereale din acest an va fi printre primele cinci din istoria recentă…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a participat, joi, la sesiunea plenară a Clubului Internațional de Dezbateri…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a abordat joi, pentru prima dată, subiectul legat de victoria repurtată…
Reprezentantul oficial al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a comentat starea actualului sistem politic…
Rusia și China, poziție prudentă față de noul președinte Nurlan GASIMOV, Vladimir KULAGHIN, Vedomosti După…
Peskov a negat știrile conform cărora Putin l-ar fi felicitat pe Trump „prin cunoștințe”, relatează…
This website uses cookies.