Hot News

Patrușev: Planurile militare ale SUA în Marea Neagră

Nikolai Patrușev/ Foto: RIA Novosti

Asistentul președintelui Rusiei, Nikolai Patrușev, șeful Comisiei Maritime a Rusiei, a declarat că Statele Unite intenționează să obțină, în scopuri militare, acces la Marea Neagră pe Dunăre, relatează agenția Rambler, citând TASS.

Potrivit lui Patrușev, Statele Unite și alte țări NATO vor să modifice regimul strâmtorilor din Marea Neagră, consfințit prin Convenția de la Montreux. Conform documentului adoptat în 1936, statele riverane Mării Negre au dreptul, pe timp de pace, de a trimite prin strâmtorile Bosfor și Dardanele orice nave de război (după notificarea în prealabil a Turciei), iar navele comerciale din toate țările pot trece pe acolo atât pe timp de pace, cât și pe timp de război.

Patrușev a declarat că țările occidentale încearcă ”din toate puterile să-și păstreze dominația”, inclusiv în Oceanul Mondial. Iar unul dintre obiectivele membrilor NATO este, potrivit spuselor sale, acela de a reduce rolul Rusiei în regiunea Mării Negre.

Statele Unite sunt cele care vor în mod special să obțină acces la Marea Neagră pe Dunăre, folosind în acest scop căile navigabile interioare ale Europei pentru aceasta, a spus asistentul președintelui Rusiei. Patrușev nu a oferit detalii despre aceste planuri.

Maria Ivanova

2 Comments

  1. Carmen spune:

    Vânduții noștri de la conducere le vor da accesul americanilor la Marea Neagră pe Dunăre. Baza de la Mihail Kogălniceanu stăpânește de mult zona. Slugile trebuie să fie pe plac stăpânilor și trebuie să le execute ordinele. Pe o slugă o chemi la ordin și dai porunci, nu stai de vorbă și nici nu o consulți în legătură cu ceva. Vor fi chemați (sau poate au fost deja) de Kavalec să le spună ce a hotărât Washingtonul. Că noi nu vom avea un loc la masa negocierilor, nici măcar sub masă! Mai mult ca sigur că va fi încălcată Convenția de la Montreux, așa cum se încalcă toate acordurile și convențiile care-i împiedică pe americani să-și atingă scopurile. Era bine ca toată zona de sud-est a Ucrainei (Odessa, Izmail) să revină Rusiei, așa cum a fost înainte. Și ar fi fost la fel de bine ca ne putem elibera de caracatița americană, care a pus stăpânire pe România. Să-i zvânture cineva peste ocean! În Erdogan nu am încredere. Mi se pare duplicitar.

  2. DAN VALAHU spune:

    SUBSCRIU IN TOTALITATE !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3089641

Un blogger militar a calculat pierderile totale ale armatei Ucrainei după necrologurile oficiale
02/11
MAE rus: Singura modalitate de a pune capăt conflictului din Ucraina
02/11