Politica externă a Rusiei: restabilirea echilibrului în locul trasării de linii roșii

Andrei FROLOV, doctor în istorie, cercetător științific principal la Centrul de studii europene și internaționale complexe al Școlii Superioare de Economie a Universității Naționale de Cercetare

Politica externă rusă nu reprezintă un set de „linii roșii”, ci mai degrabă un pendul al cărui curs este stabilit de către tabăra adversă. În cazul unor acțiuni de influență asupra Rusiei, conducerea acesteia ia măsuri care sunt absolut în oglindă, simetrice, menite nu atât să intimideze adversarul, cât să restabilească stabilitatea sistemului, susține Andrei Frolov într-un articol publicat în revista „Rusia în Politica Globală”.

Pe 11 septembrie 2024, președintele rus Vladimir Putin, în cadrul unei întâlniri cu membrii guvernului, a propus „gândirea unor restricții bine definite” privind furnizarea anumitor tipuri de mărfuri în străinătate, în condițiile în care alte țări limitează fluxul de mărfuri către Rusia. În discuție erau vizate metale precum nichelul, titanul și uraniul (aparent, nu uraniul natural, ci uraniul îmbogățit, deoarece Rusia nu este prezentă pe piața uraniului natural). Aceasta nu este prima măsură de acest tip din istoria războiului de sancțiuni dintre Rusia și țările occidentale, dar este pentru prima dată când sunt menționate măsuri cu privire la bunurile de export care reprezintă o parte semnificativă a exporturilor Rusiei, generatoare de venituri substanțiale în valută.

Această afirmație a fost susținută de o alta, mult mai relevantă: în urmă cu două săptămâni, la o ședință a Reuniunii permanente a Consiliului de Securitate privind descurajarea nucleară, Vladimir Putin a anunțat modificări ale fundamentelor politicii de stat a Rusiei în domeniul descurajării nucleare. Aceste schimbări în sine nu sunt radicale, ci completează și extind sensul documentului existent adoptat în 2020, în concordanță cu realitățile momentului actual.

Acest lucru i-a forțat din nou pe observatori, în primul rând pe cei din Occident, să se gândească la ce fel de „linii roșii” are Rusia, după ce se ghidează Vladimir Putin și care este logica sa de acțiune în general. Se pare că termenul „linie roșie” este principala eroare metodologică a observatorilor occidentali, care încearcă să explice acțiunile conducerii ruse pe baza propriilor mentalități, tradiții și moduri de acțiune, încercând adesea să aplice modus operandi-ul Războiului Rece la evenimentele de astăzi. Să presupunem că esența politicii externe a Rusiei sub conducerea lui Vladimir Putin este cu totul diferită.

Dacă ne raportăm la declarațiile și acțiunile reale ale președintelui rus în acest domeniu, putem atrage atenția asupra câtorva caracteristici importante: pe de-o parte, Vladimir Putin este foarte consecvent în declarațiile sale, care sunt întotdeauna subordonate unei direcții stabilite anterior, fără a da înapoi.

Pe de altă parte, cu rare excepții, Rusia nu a fost niciodată prima care a schimbat statu-quo-ul, lăsând astfel oportunitatea de a face primul pas partenerilor săi în politica externă.

Dacă nu ne adâncim în istoria anilor ‘2000 și începem să luăm în considerare perioada care a precedat începerea operațiunii militare speciale, putem observa că liderii ruși s-au opus cu fermitate unei soluții în forță la problema din estul Ucrainei, oferind în mod regulat negocieri Occidentului și subliniind preocupările sale de securitate, cauzate în primul rând de acțiunile statelor NATO în zonele limitrofe Rusiei. De fapt, însăși decizia de a lansa operațiunea militară specială a fost luată în mod clar în contextul creșterii bruște a livrărilor de arme către Ucraina de la sfârșitul anului 2021. De asemenea, dinamica bombardamentelor din Donbass care au avut loc în perioada decembrie 2021 – februarie 2024 a ajuns la nivelul fazei fierbinți a războiului civil ucrainean din 2014-2015.

Mai mult decât atât, vedem aceeași logică în aproape toate deciziile legate de conturarea politicii externe a Rusiei. În domeniul economic, au fost luate măsuri „în oglindă” ca răspuns la „bomba termonucleară financiară” detonată în primele luni ale operațiunii militare speciale. În domeniul militar, schimbările profunde în structura organizării militar-administrative a țării (numărul districtelor militare a fost suplimentat prin desființarea Districtului Militar de Vest și restabilirea Districtelor Militare Moscova și Leningrad) și creșterea numărului forțelor armate au succedat următoarei extinderi a NATO, de data aceasta către nord, precum și implicării tot mai mari a structurilor militare ale NATO în cursul operațiunilor militare din Ucraina.

O logică similară poate fi observată în domeniul armelor nucleare și strategice. Nu este un secret faptul că, încă de la începutul operațiunii militare speciale, Occidentul a discutat în mod activ despre posibilitatea ca Rusia să utilizeze arme nucleare pe teritoriul ucrainean pentru a obține o victorie militară cât mai curând posibil. Sunt luate în considerare interpretarea formală a documentelor publice rusești în acest domeniu („Fundamentele” și Doctrina militară sus-menționate), precum și o serie de declarații ale politicienilor și oficialilor ruși. Aceeași idee a fost preluată de o serie de experți și personalități publice ruse, motivând un astfel de demers prin considerații aproximativ identice. Totodată, comunitatea experților ruși acceptă atât utilizarea încărcăturilor nucleare, cât și un test nuclear demonstrativ la poligonul central de teste nucleare al Federației Ruse din arhipelagul Novaia Zemlia (în traducere: „Pământul Nou”, n.r.), mai ales că URSS și Rusia nu au mai efectuat teste nucleare din 1990.

În opinia noastră, acest caz ilustrează, de asemenea, foarte bine abordarea dozată a președintelui rus față de provocările de politică externă. În discursul său în fața Adunării Federale din anul 2023, Vladimir Putin a declarat: „bineînțeles că nu vom fi primii care o vor face (teste nucleare, n.a.), dar dacă SUA efectuează teste, o vom face și noi”. Câteva luni mai târziu, Putin a admis că Rusia ar putea „să acționeze în oglindă” în ceea ce privește ratificarea Tratatului pentru interzicerea totală a experiențelor nucleare, și anume să își retragă ratificarea deoarece SUA nu au ratificat încă documentul. Și, cu această precizare, ne apropiem de aspectul cheie, din punctul nostru de vedere: șeful țării și-a exprimat de fapt crezul principal în politica externă – „oglindirea” sau, cu alte cuvinte, proporționalitatea acțiunilor sale de răspuns.

„După cum reiese, politica externă rusă nu reprezintă un set de „linii roșii”, ci mai degrabă un pendul al cărui curs este stabilit de tabăra adversă”.

În cazul unor acțiuni de influență asupra Rusiei, conducerea acesteia ia măsuri care sunt absolut în oglindă, simetrice, menite nu atât să intimideze adversarul, cât să restabilească stabilitatea sistemului, așa cum îl concepe președintele. Ideea unei asemenea abordări constă în faptul că sistemul de relații bilaterale și multilaterale, în care Rusia este una dintre părți, nu ar trebui să intre într-o stare de dezechilibru, care poate fi cauzată atât de lipsa de reacție a Rusiei, cât și de măsuri de retorsiune excesive.

Exact acest lucru, cum s-ar putea presupune, a condus, de exemplu, la continuarea exportului de resurse energetice spre Occident prin Ucraina sau la abținerea de la atacuri împotriva conducerii politico-militare de la Kiev. Menținerea relațiilor diplomatice cu cei mai odioși membri din lista țărilor neprietenoase poate servi, de asemenea, ca un indicator al unei astfel de abordări, chiar dacă la prima vedere pare să nu aibă niciun sens practic.

Prin urmare, sub conducerea lui Vladimir Putin, Rusia și-a asumat în mod voluntar rolul de „dispozitiv antirecul”, abandonând politicile proactive în majoritatea domeniilor. Președintele rus a mai exprimat asemenea puncte de vedere și anterior, iar, într-un anumit sens, prezentarea lor globală a avut loc în cadrul discursului său susținut la München în februarie 2007. În acel discurs, s-a vorbit practic despre o încercare de a restabili stabilitatea noii ordini mondiale, care s-a conturat după încheierea Războiului Rece, dar nu printr-o mișcare spre zona de interese a Occidentului, ci printr-o întoarcere a mecanismului, care a pătruns prea adânc în sfera intereselor rusești.

Discursurile și cuvintele lui Vladimir Putin sună adesea alegoric și figurat, făcând dificilă perceperea adevăratei semnificații de către publicul din străinătate. Acest aspect generează în rândul politicienilor și experților occidentali diverse interpretări ale aspirațiilor și acțiunilor sale, iar aceste interpretări sunt influențate de codurile lor ideologice, psihologice și culturale, precum și de fenomenul imprinting-ului, ceea ce îi determină să atribuie Rusiei existența unor „linii roșii” inexistente, în loc să observe un stabilizator care funcționează cu o logică complet diferită.