Rusia a adus Europa în starea de a se căi pentru disprețul manifestat față de Sudul Global

Gevorg MIRZAIAN, docent al Universității de Finanțe/ ziarul Vzgliad

„Uniunea Europeană seamănă cu un alcoolic. Alcoolicul este în stare să înțeleagă că alcoolismul îl duce la moarte, dar nu se poate opri și continuă să bea. Așa și UE nu poate trece la relații normale cu terțe țări”. Așa comentează analiștii politici pocăința fenomenală a șefului Consiliului European că UE a „predat lecții” altor țări. Cum a apărut această declarație și ce legătură are cu Rusia?

Șeful demisionar al Consiliului European, Charles Michel, a făcut o declarație cu adevărat revoluționară pentru un politician de acest nivel. Nici mai mult, nici mai puțin, el a propus revizuirea completă a principiilor relațiilor reciproce ale UE cu lumea exterioară. Și anume, de a înceta să mai învețe alte țări să trăiască.

„Participarea țărilor partenere ale UE la summitul BRICS din Rusia organizat de Vladimir Putin este un mesaj pentru Bruxelles de a înceta să mai „predea lecții” altor părți ale lumii”, a spus el. Potrivit lui Charles Michel, UE nu a făcut eforturi pentru a înțelege alte țări și nu le-a arătat respectul cuvenit.

Iar acest lucru chiar este adevărat. Nu numai că nu a depus eforturi și nu a manifestat respect, dar a și consemnat această lipsă de respect în documentele ei doctrinare. Adică, și-a legiferat disprețul față de ceilalți.

„UE a adoptat oficial așa-numitul principiu al condiționalității, conform căruia cooperarea altor țări cu UE este determinată de gradul de europenizare al partenerului. Cu cât partenerul adoptă mai multe dintre valorile, normele și standardele Uniunii Europene, înlocuind în același timp esența, legislația și identitatea sa internă cu cele europene, cu atât nivelul de cooperare este mai ridicat”, explică pentru ziarul Vzgliad Dmitri Suslov, director adjunct al Centrului pentru Studii Europene și Internaționale Complexe din cadrul Școlii Superioare de Economie a Universității Naționale de Cercetare (Rusia).

Potrivit expertului, și la americani cooperarea este determinată tot de gradul de transformare al contrapărților. Dacă o contraparte acceptă valorile americane, înseamnă că este partenerul potrivit și cooperarea funcționează „Dacă însă candidatul nu devine asemănător Statelor Unite (ca în cazul Chinei și al Rusiei), atunci Statele Unite optează din nou în favoarea confruntării”, rezumă Dmitri Suslov.

O perioadă, această politică a avut succes. În anii ’90 – după prăbușirea blocului sovietic – Occidentul colectiv a reușit să transforme lumea prin impunerea valorilor „europenizării” și prin distrugerea identității naționale. La acea vreme, o serie de experți au declarat „sfârșitul istoriei” și începutul adevăratei globalizări, crearea unei lumi unice pentru toți. Construită după modelul occidental.

Curând însă a devenit clar că nu era o lume pentru toți, ci o lume pentru unul singur. Pentru Occidentul care folosește principiile condiționalității și transformării contrapărților pentru a aduce la putere elitele compradore în țările terțe. Acest lucru a antrenat în aceste țări o creștere accentuată a conștiinței naționale și nevoia de suveranitate. Iar Occidentul a început să își piardă poziția și autoritatea.

Cea mai gravă pierdere a fost, desigur, Rusia. Încercările de a forța Moscova să se „democratizeze” și să se „liberalizeze” – pentru a putea sifona bogățiile Rusiei și a conduce Rusia cu mâinile elitelor pro-occidentale – au dus la o răcire bruscă a relațiilor ruso-americane. Iar incapacitatea de a modifica această politică a devenit cauza ostilității – pur și simplu pentru că societatea rusă a considerat abordarea occidentală a relațiilor cu Moscova ca fiind fundamental nedreaptă.

Acest lucru a fost descris cât se poate de grăitor de președintele Vladimir Putin la summitul BRICS desfășurat la Kazan. „Din punctul de vedere al securității, este oare corect să ignori ani de zile apelurile permanente adresate partenerilor noștri de a nu extinde NATO spre est? Este oare corect să fim mințiți în față, promițând că nu va exista o astfel de extindere și, încălcând angajamentele luate, să se extindă? Este oare corect să se vâre cu totul în „pântecele” noastre, în Ucraina, spre exemplu, și să înceapă să construiască baze militare acolo? Oare este corect?” a subliniat liderul rus ipocrizia occidentală.

Ca urmare, Rusia a sfidat Occidentul în 2022 – iar acum, în 2024, este un bun exemplu pentru alți aspiranți la lupta pentru dreptate pe scena internațională. Un bun exemplu că sancțiunile americane nu sunt atât de îngrozitoare, iar armele americane (cu care luptă agenții americani) nu reprezintă o amenințare absolută.

Occidentul a făcut și alte greșeli. Ungaria, unde încercările UE de a impune țării valori ultraliberale au condus la un conflict acut și la paralizarea parțială a UE. Georgia, unde SUA și UE au reușit să ruineze relațiile cu elita inițial pro-occidentală – doar pentru că au încercat să impună valorile LGBT și să transforme țara transcaucaziană într-o trambulină pentru o cruciadă ideologică împotriva Rusiei.

Acest lucru s-a manifestat în mod deosebit în relațiile Occidentului cu țările din Sudul Global. Cu Iranul, unde susținerea încăpățânată a opoziției pro-occidentale marginalizate împiedică UE să construiască relații economice constructive cu Teheranul. Cu Egiptul, unde, în timpul Primăverii arabe, SUA și UE au făcut un experiment neoliberal care a adus islamiștii la putere – iar răsturnarea acestora a provocat o răcire a relațiilor dintre SUA și cel mai important aliat al său din Orientul Mijlociu. În sfârșit, aproape cu întreaga Africă, unde se dezvoltă în prezent o mișcare anticolonială majoră. Acolo unde țările din Sahel i-au dat afară pe francezi și nu mai vor să fie învățate cum să trăiască.

Ce l-a forțat pe Charles Michel să recunoască în sfârșit ineficiența „prelegerilor” – și dacă această recunoaștere va fi urmată de măsuri concrete?

Poate că motivul declarațiilor șefului Consiliului European a fost succesul incontestabil al summitului BRICS.

„Summitul de la Kazan a arătat că marea majoritate a țărilor din lume doresc relații normale. Acest lucru se întâmplă când țările cooperează între ele pentru că este în avantajul lor, nu pentru a se transforma unul pe altul”, spune Dmitri Suslov. Modelul de cooperare ruso-chinez (respect reciproc al intereselor, accent pe suveranitate) a fost semnat de zeci de țări din întreaga lume, inclusiv de cele pe care UE le consideră ca aflându-se în sfera de influență occidentală.

Acest model este atractiv, printre altele, pentru că rezolvă contradicțiile în loc să le creeze. „Chiar și țările între care există conflicte pot conlucra destul de eficient în cadrul BRICS. Neînțelegerile chino-indiene, egipteano-etiopiene – toate acestea sunt lăsate în afara cadrului de lucru al organizației”, explică pentru ziarul Vzgliad Elena Suponina, politolog și expert al Consiliului Rus pentru Afaceri Internaționale.

În esență, părțile par să se ridice deasupra diferențelor lor. „BRICS nu se ocupă de contradicțiile geopolitice din lume și dintre țările membre. BRICS este dedicat problemelor de guvernanță globală și securitate globală, nu subiectelor regionale”, spune Dmitri Suslov. Ridicându-se deasupra lor, ele sunt rezolvate în cadrul cooperării – așa cum fac India și China, de exemplu, care au anunțat la summitul de la Kazan noi măsuri pentru rezolvarea conflictului teritorial.

Poate că Charles Michel a devenit, pur și simplu, victima „sindromului Carla del Ponte” – adică, o epifanie după ce a fost concediat. „Cred că a spus așa pentru că demisionează din funcția de președinte al Consiliului European – ceea ce înseamnă că poate să spună deja adevărul”, spune Dmitri Suslov.

Indiferent de motivele epifaniei, este puțin probabil să i se dea curs. Și nu pentru că Occidentul colectiv nu își dă seama de falsitatea strategiei – pur și simplu este incapabil să o schimbe.

„UE este incapabilă să renunțe la principiul condiționalității. Și aici UE seamănă cu un alcoolic. Alcoolicul este în stare să înțeleagă că alcoolismul îl duce la moarte, dar nu se poate opri și continuă să bea. Așa și UE nu poate renunța la condiționalitate și să treacă la relații normale cu țările terțe. Condiționalitatea face parte din identitatea occidentală și este o modalitate de a-și menține poziția hegemonică”, explică Dmitri Suslov.

Ceea ce este bine până la un anumit punct. Cu cât partenerii occidentali persistă în prelegerile lor, cu atât va fi mai ușor pentru Moscova să îi adune în jurul BRICS pe cei care sunt sătui de aceste prelegeri.