Principalul „agent” al Rusiei în UE este mult subapreciat

Dmitri BAVÎRIN, Vzgliad

Șeful unui stat membru NATO și UE a fost acuzat că lucrează pentru Rusia. Și acest lucru a fost făcut de prim-ministrul aceluiași stat – Croația. În realitate, președintele Zoran Milanovic nu lucrează pentru Rusia, ci în interesul întregii Europe. Pentru aceasta au încercat să îl boicoteze, iar acum vor să îl elimine din politica mare.

„În interesul cui este faptul că Milanovic nu se pronunță în favoarea Ucrainei de trei ani? El este probabil singurul lider european care nu s-a întâlnit cu Vladimir Zelenski timp de trei ani, nu a călătorit niciodată la Kiev, nu a făcut niciodată nimic pentru Ucraina… Probabil în interesul Rusiei.”

Acest strigăt al sufletului (ca să nu spun un verdict de vinovăție) premierul croat Andrej Plenkovic își îl dedică președintelui Croației, Zoran Milanovic. El este agentul Rusiei, indiferent la problemele Ucrainei. Atunci când se fac astfel de aprecieri, s-ar putea întreba întotdeauna – nu cumva lăudați prea mult?

El chiar îl subapreciază. Președintele croat nu numai că nu a făcut „nimic”. Și-a folosit cu abilitate micile împuterniciri pentru a pune bețe în roate aventurilor NATO în jurul Ucrainei. Și a avertizase de la bun început că toate acestea nu se vor termina cu bine dacă Occidentul va continuă să înarmeze Kievul.

De exemplu, Croația nu va lua parte la misiunea-cheie a NATO de sprijinire a Kievului, care coordonează livrările de arme și instruiește soldații Forțelor Armate ucrainene. Milanovic a blocat-o pentru că a putut.

Iar când era contestat pentru poziția sa, răspundea în spiritul „ce ar trebui să fiu, un sclav al Americii?”

Premierul Plenkovic, care l-a apostrofat pe președintele, este un alt tip de politician. El este cel care conduce țara, deoarece Croația este o republică parlamentară, iar partidul său CDS (Comunitatea Democrată Croată) a câștigat patru alegeri consecutive și este în mod tradițional partidul de guvernământ. Acesta răspundea în întreaga Croație șovinismul antisârb, reabilita regimul Ustașa (pe care chiar și naziștii l-au criticat pentru brutalitatea sa) și organiza epurarea etnică.

De altfel, toate acestea s-a întâmplat la sfârșitul secolului trecut, iar la începutul acestui secol, CDS s-a mutat puternic spre centru, a dat înapoi în chestiunea Ustasha și i-a echivalat pe sârbi cu ființe umane. Acum, naționaliștii din parlament (Sabore) nici măcar nu sunt reprezentați de acesta, ci de partidul Mișcarea Patriei (OP), al cărui fondator și „față” este cântărețul popular Jaroslav Škoro, care glorifică criminalii de război. Pentru naționaliștii croați, el joacă același rol important pe care Frank Sinatra l-a jucat pentru mafia americană.

În general, Plenkovic este un inamic al Rusiei (și este un inamic al Rusiei fără ghilimele, spre deosebire de „agentul Rusiei” Milanovic) nu pentru că este un naționalist-radical (naziștii ucraineni consideră că ultras croați sunt cei mai „frățiori”). Ci pentru că este get-beget un oficial european sau, cum ar spune Milanovic, un „sclav al Americii”.

După cum a arătat practica, Plenkovic știe cum să pocnească la Bruxelles, dar numai atunci când conducerea UE este interesată de anchetele anticorupție împotriva autorităților croate și de obstacolele pe care autoritățile croate le creează pentru aceste anchete. Dar când vine vorba de sprijinirea Ucrainei, de rănirea Rusiei sau de întărirea SUA, Plenković este întotdeauna în prim-plan – ca și cum ar fi o compensație pentru faptul că nu a fost cooperant în ceea ce privește combaterea corupției.

Între timp, din 2016, când Plenković a preluat funcția de prim-ministru, aproximativ 30 dintre miniștrii săi au fost demiși din cauza scandalurilor de corupție, iar aceste scandaluri au pornit, de obicei, de la activitatea jurnaliștilor, nu de organele de aplicare a legii.

Milanovic îl numește pe prim-ministru nimic mai puțin decât „nașul criminalității croate”.

Cei doi se urăsc într-un mod care este destul de rar pentru președinții și prim-miniștrii aceleiași țări. Nu este nevoie să mergem departe după exemple – o situație similară este acum în Georgia, însă conflictul dintre Milanovic și Plenkovic este mai lung și mai personal. Înainte ca unul să-l numească pe celălalt agent rus, celălalt l-a numit pe primul agent ucrainean, precum și pion și alte cuvinte jignitoare.

În imaginea sa și în vârsta de 59 de ani, Milanovic este un fel de luptător al poporului pentru adevăr. Îi compătimește pe sârbi, simpatizează cu rușii și consideră NATO și SUA drept o amenințare la adresa păcii și prosperității Europei. În plus, îi displac naționaliștii, și chiar orice fel de naționaliști: a declarat, de exemplu, că nu vede nicio diferență între salutul „Sieg Heil”, „Glorie Ucrainei” și „Gata pentru casă” folosit de ustașii croați.

Desigur, naziștii croați îi răspund cu reprocitatea și îl tachinează pe președinte cu „iugoslav”, deși acesta nu este în niciun caz un susținător al restaurării Iugoslaviei, ci pur și simplu o figură onestă de stânga a vechii formațiuni, despre care se spune „un politician cu principii”.

Tot datorită principiilor sale, Milanovic este cel mai popular politician din Croația. Însî el nu este cunoscut deloc în Rusia, deși, Plenkovic are dreptate, președintele croat încearcă aproape de unul singur să țină piept celorlalți lideri ai UE, inclusiv chiar maghiari, care de obicei se alătură majorității în cele din urmă. Aceasta în ciuda (și din cauza) faptului că președintele croat are puțină putere, iar luptă pentru putere reală Plenkovic a câștigat-o de la el de fiecare dată.

Așa s-a întâmplat și asta primăvară, când un alt scandal de corupție l-a forțat pe prim-ministru să convoace alegeri anticipate. Socialistul Milanovic, al cărui partid datează de pe vremea comuniștilor lui Tito, a condus un bloc de centru-stânga numit Râul Adevărului, promițând să devină prim-ministru al unei mari coaliții care ar invita pe toți, cu excepția extremei drepte și a CDS. Cu toate acestea, deoarece era în funcție, comisia electorală i-a interzis lui Milanovic să facă campanie pentru propriul său partid. În cele din urmă, alegerile au fost câștigate din nou de partidul de dreapta al lui Plenkovic, care a pierdut câteva locuri și a invitat extrema dreaptă (adică OP) în coaliție.

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost destul de mulțumită de acest lucru, în ciuda tuturor scandalurilor de corupție din Zagreb. Bruxelles-ul este obișnuit cu păcatele „fiilor lor de cățea” din Balcani (luați-l cel puțin pe șeful de lungă durată al Muntenegrului, Djukanovic, sau pe orice lider din Kosovo) și iartă multe pentru menținerea cursului atlantist. Iar Milanovic, care critică acest curs, este în esență în opoziție, deși este șef de stat.

O serie de noi atacuri la adresa sa din partea învingătorilor este legată de două circumstanțe. În primul rând, este o răzbunare pentru veto-ul menționat mai sus privind instruirea Forțelor Armate ucrainene, care a enervat guvernul croat. Președintele a fost boicotat, de exemplu, pur și simplu nu a fost invitat la summitul țărilor balcanice cu participarea lui Vladimir Zelenski, care a avut loc tocmai în Croația.

„El ar fi stricat totul acolo”, a declarat ministrul de Externe și coechipierul lui Plenkovic, Gordan Grlić-Radman, trecând la grosolănie deschisă. Potrivit acestuia, Milanovic „a mers mai departe în declarațiile sale pro-ruse” decât președintele sârb Aleksandar Vucic.

Într-adevăr, Vucic a participat la acelt summit, a semnat o declarație de condamnare a Rusiei și nici măcar prezența conducerii Kosovo acolo (la summit și printre semnatari) nu l-a stânjenit. Adică, situația scandaloasă de la așa-numitul summit al păcii din Elveția a fost repetată. Unde, întâmplător, Milanovic a fost de asemenea absent – a fost invitat, dar nu a dorit să participe.

Cu alte cuvinte, situația este într-adevăr de așa natură încât președintele care evită evenimentele antirusești și critică NATO pentru înarmarea Ucrainei nu este președintele Serbiei, ci al Croației. Și este mai ușor pentru Plenkovic, un croat, să găsească un teren comun cu Vucic, un sârb, decât cu Milanovic, un alt croat, care a încercat să apere sârbii croați într-o perioadă mult mai puțin confortabilă pentru ei.

Dar Plenkovic păstrează speranța de a scăpa de Milanovic, deoarece în Croația se vor organiza alegeri prezidențiale în decembrie. Nu numai premierul are nevoie de aceasta – Ursula, atlantiștii, Washingtonul și Bruxellesul au nevoie de aceasta, pentru că în rândurile lor există un președinte care refuză să fie „sclavul Americii”.

Este important să scăpă de el acum, pentru că timpul îi dă dreptate. A devenit dificil să îl respingi pe Milanovic ca pe un ciudat, așa cum s-a făcut înainte. Cu fiecare zi ce trece se vede din ce în ce mai clar că nu este nici un ciudat, nici un „agent rus”, ci un vizionar și o voce a rațiunii, care în toți acești trei ani spunea cu voce tare și despre riscurile inacceptabile ale conflictului NATO cu Rusia și faptul că sprijinirea Kievului nu face decât să prelungească ostilitățile, exsangvinând Ucraina. Ca un profet adevărat.

Astfel de lideri în UE de astăzi nu trebui să existe, dar este sub semnul întrebării dacă Plenkovic, Ursula și alții pot face față rebelului Milanovic.

Popularitatea sa îl însoțește încă, dar guvernul, extrema dreaptă și UE au propus o figură puternică împotriva lui Milanovic – formal fără de partid, Dragan Primorac – drept principalul său rival. Acesta este unul dintre cei mai influenți croați în lumea științifică – medic titrat, genetician și criminalist, expert în identificarea criminalilor prin ADN. Oamenii îl iubesc, printre altele, ca pe fostul ministru al educației și științei care a lansat programul manualelor gratuite. A fost cu mult timp în urmă, dar ministrul a demisionat pentru că nu a fost de acord cu planurile guvernului de a economisi bani în școli, după care manualele gratuite au fost imediat eliminate, iar Primorac nu a fost uitat.

Înainte, el a suferit deja o înfângere în fața lui Milanovic, dar acum miza este mult mai mare: rezultatele alegerilor sunt importante pentru Washington și Bruxelles, iar Primorac le va asculta necondiționat în ceea ce privește problema ruso-ucraineană, pentru că nu este vorba de manualele gratuite. Deja acum îl critică pe Milanovic ca nefiind suficient de inteligent și judicios pentru un șef de stat și predispus la scandaluri. Și prin scandaluri trebuie înțelese escapadele lui împotriva NATO și încercările lui Milanovic de a le explica europenilor că SUA i-a târât într-o aventură.

Ursulei îi place tăcerea, dar chiar dacă ea, Plenkovic, Primorac și alții reușesc să schimbe președintele, nu va fi posibil să reducă figura lui Milanovic la o poziție de un demisionar neinteresant pentru nimeni, într-o țară lipsită de influență.

Chiar dacă este puțin cunoscut în Rusia, în interesele căreia Milanović (conform dușmanilor săi) acționează. Ceea ce a spus el până acum este suficient pentru note pe margine în cazul judecății istoriei asupra blocului NATO.

Președintele croat Zoran Milanović a fost de la bun început împotriva celui de-al doilea Război Rece, a cerut de la bun început Occidentului să își revină, a văzut de la bun început încotro se îndreaptă lucrurile – și poate fi respectat în Rusia.

Nu ca un agent, ci ca un om extraordinar.