Germania și Franța au refuzat să susțină planul Uniunii Europene, care ar fi permis să se treacă peste veto-ul Ungariei pentru a acorda ajutor militar Ucrainei, informează agenția Bloomberg, citând o sursă.
Potrivit agenției de presă, Serviciul European de Acțiune Externă a propus țărilor Uniunii Europene să facă donații voluntare în Fondul European al Păcii, ceea ce ar fi permis ca Ucrainei să-i fie trimiși bani fără a fi nevoie de susținerea tuturor țărilor participante, scrie Gazeta.ru.
Franța și Germania însă au exprimat temeri că astfel de acțiuni riscă să tranforme fondul într-un instrument de politică externă. Potrivit surselor Bloomberg, și alte țări ar putea refuza să depună contribuții voluntare pentru a ajuta Kievul.
Pe 30 ianuarie s-a anunțat că liderii UE nu au reușit încă să convingă Ungaria să aprobe ajutorul financiar de 50 de miliarde de euro pentru susținerea Ucrainei.
În iunie, șeful diplomației europene, Josep Borrell, a declarat că UE a dezvoltat un mecanism legal menit să depășească veto-ul folosit de Ungaria privind achiziționarea de către țările occidentale de armament pentru Ucraina, folosind în acest scop, profitul realizat de pe urma activelor rusești înghețate în străinătate.
Decizia președintelui american Joe Biden de a permite Kievului să lanseze atacuri în adâncimea teritoriului…
Deputatul Dumei de Stat din partea regiunii Crimeea, Mihail Șeremet, membru al Comisiei de securitate,…
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, despre decizia neconfirmată privind lansarea de atacuri…
Este greu de spus dacă informația apărută în presa americană, potrivit căreia Administrația președintelui demisionar…
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, consideră că atacurile lansate de Forțele Armate ale Ucrainei…
Dorința președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a-i strânge mâna ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov,…
This website uses cookies.
View Comments
Germania și Franța nu mai au de unde dona atâția bani în sacul fără fund al Ucrainei. Mai au nevoie și de gaz rusesc. Cred că astea sunt motivele celor doi lideri, nu pentru că ar recunoaște hotărârile greșite luate de UE. Au interese, nimic altceva.