Prin impunerea Maiei Sandu, Uniunea Europeană și-a pierdut orice urmă de rușine

Dmitri BAVÎRIN, publicația Vzgliad

Duminică, în Republica Moldova vor avea loc alegerile prezidențiale, poate cele mai importante din istoria țării. Acestea nu pot fi numite corecte nici măcar acum: interferența Occidentului în campania electorală de partea Maiei Sandu a fost fără precedent. Dar Occidentul a făcut o greșeală, motiv pentru care ar putea pierde. Mai multe detalii cu privire la aceste aspecte sunt prezentate de publicația Vzgliad în cele ce urmează.

Faptul că luni Uniunea Europeană a impus sancțiuni Moldovei poate suna oarecum straniu. La urma urmei, oficialii UE sunt gata să o cufunde pe președinta moldoveană Maia Sandu în aur, chiar și în miere, doar pentru a o menține în fruntea republicii, în orice chip și fel.

Însă aici nu este vorba despre ceva bizar, ci despre o lipsă totală de scrupule. Acestea nu sunt sancțiuni împotriva lui Sandu, ci de dragul lui Sandu – împotriva adversarilor săi.

Guvernatorul regiunii autonome Găgăuzia, cu majoritate rusofonă, Evghenia Guțul, și alți politicieni considerați pro-ruși au fost adăugați pe lista neagră a UE. În plus, aceasta nu este o stabilire a listei, ci o extindere a ei: Bruxelles-ul împarte de mult timp oficialitățile moldovenești în „curate” și „necurate” (adică neloiale și loiale Rusiei), impunând restricții împotriva celor din urmă pe motiv că „destabilizează situația din Moldova”.

Poate că Sandu este cea care transmite listele dușmanilor săi la Bruxelles, poate că inițiativa aparține chiar comisarilor europeni, care nu au încredere în contractorii moldoveni, dar conducerea UE a creat poate cel mai flagrant precedent din istoria sa pentru interferența în alegerile dintr-o țară.

Desigur, ei au făcut întotdeauna acest lucru, atât în spațiul post-sovietic, cât și în Balcani, dar niciodată atât de deschis și de necuviincios. Susținerea candidaților loiali și anti-ruși de către europoliticieni este norma de bază, iar participarea lor la represiunile împotriva opoziției este o caracteristică a acestui sezon.

Desigur, Sandu însăși se ocupă în principal de distrugerea contracandidaților săi. Campania ei electorală constă într-o serie nesfârșită de scandaluri. Politicienii din opoziție nu au voie să facă campanie sau sunt arestați, mass-media neloiale sunt închise (cele rusești au fost interzise aproape în întregime). Există zvonuri că sub amenințare se află până și desenele animate rusești „Smeșariki”, însă în ritmul de construcție al dictaturii moldovenești nu mai există de multă vreme nimic amuzant.

Volodimir Zelenski a demonstrat cândva aceeași dexteritate în crearea unui sistem autoritar.

„Aceasta este teroare politică”. Astfel caracterizează situația Ilan Șor, conducătorul blocului politic „Pobeda” (Victorie, n.r.). Aceasta este formațiunea politică cu cel mai pronunțat caracter pro-rus din Republica Moldova și de aceea candidaților săi nu li s-a permis să participe la alegeri, invocându-se probleme legate de documentele acestora.

La rândul său, Uniunea Europeană îi face pe plac lui Sandu – chiar mai mult decât i-a făcut lui Zelenski în perioada de dinaintea operațiunii militare speciale (când acesta din urmă era cel puțin criticat pe teme abstracte). De exemplu, cu o săptămână înainte de alegeri, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, supranumită „harpia” de către detractorii săi, i-a pus pe tavă președintei moldovene 2 miliarde de euro pentru programe sociale.

Dar, după cum se spune, acesta este un caz clasic. Din păcate, UE dă dovadă și ea de inventivitate.

De exemplu, săptămâna trecută au fost blocate canalele opozanților moldoveni (Guțul, Șor și alții) din rețeaua de mesagerie Telegram a lui Pavel Durov. Formal, Uniunea Europeană nu a avut nimic de-a face cu acest lucru. Dar este greu să nu ne amintim că Durov a căzut în ghearele forțelor de ordine franceze, iar președintele francez Emmanuel Macron este mai îngrijorat de Sandu decât oricine altcineva (chiar mai mult decât de Ursula).

Aparent, acesta vrea să învingă Rusia oriunde și să recupereze măcar puțin pentru seria de înfrângeri din Africa (ca să nu mai vorbim de Ucraina).   

Toate acestea sunt necesare pentru Occident, deoarece majoritatea moldovenilor nu o suportă pe Sandu – numărul de persoane care nu o susțin este de peste 60%. Pe de altă parte, moldovenii au o atitudine vizibil mai bună față de Uniunea Europeană, asociind cu aceasta speranțe de creștere a nivelului de trai și a calității guvernării (acest fenomen a fost descris anterior în Ucraina: oamenii doresc să intre sub controlul oficialilor străini pentru că și-au pierdut speranța în ai lor).

Prin urmare, alegerile prezidențiale au fost combinate cu un referendum privind modificările constituționale pretins necesare pentru aderarea la UE. Iar presa de agitație și propagandă a subliniat că alegerea pentru Sandu și cea în favoarea UE sunt unul și același lucru.

Dacă este așa, cu atât mai rău pentru UE, pentru că Sandu și-a câștigat ratingul negativ nu doar prin rusofobia sa, nu doar prin dorința de a atrage Chișinăul într-un conflict cu Rusia, nu doar prin activitățile sale antinaționale (acum tot ce este moldovenesc este redenumit românesc). Sub conducerea ei, economia a înregistrat un regres notabil, cu o scădere accentuată în domenii foarte sensibile pentru populație – agricultura și industria prelucrătoare.

Acest lucru este surprinzător în felul său, deoarece datoria externă a republicii s-a dublat în timpul celor patru ani de președinție ai lui Sandu. Și este în general de înțeles cum: de exemplu, din cele două miliarde electorale de la Ursula, trei sferturi reprezintă un împrumut care va trebui rambursat. Surprinzător este și faptul că aceste fonduri nu au fost folosite în niciun fel, fie din cauza corupției galopante, fie din cauza inepției totale a elitelor conducătoare.

Pe scurt, europenii se află în afara legii pentru că nu se pot abține să fie altfel. Această candidată, Maia Sandu, nu este prea binecuvântată.

În circumstanțele descrise mai sus, principalul său rival în alegeri a ajuns să fie fostul procuror general moldovean, Alexandru Stoianoglo. El a rămas în cursă datorită faptului că a primit un fel de scrisoare de protecție din partea Europei, printr-o neglijență a Bruxelles-ului.

Stoianoglo a fost numit procuror general în timpul mandatului fostului președinte, Igor Dodon, și a intrat în conflict cu Sandu. Aceasta a reușit să-l demită și să-l urmărească penal, dar Stoianoglo a intentat un proces la CEDO și a câștigat: demiterea sa a fost declarată ilegală, iar ancheta în cazul său nelegitimă. Aparent, Europa respectă deciziile cel puțin ale propriilor instanțe, astfel încât, atunci când Stoianoglo a devenit în mod neașteptat principalul candidat al opoziției, Bruxelles-ul nu a fost de acord cu a doua încercare a lui Sandu de a-l înlătura pe procurorul insistent.

Diferența dintre cei doi candidați este bine ilustrată de un exemplu recent. Sandu a ordonat ca Rusia să fie etichetată ca principala amenințare în strategia de securitate națională a Moldovei. Stoianoglo a calificat acest lucru drept o nesăbuință. De asemenea, el consideră că ruperea legăturilor cu Rusia (atât economice, cât și politice) este o absurditate, deși nu poate fi numit antieuropean și dușman al Bruxelles-ului (altfel ar fi fost cu siguranță anulat ca și candidat).

El a rămas în cursă și pentru că nu a fost perceput ca un rival serios pentru Sandu și este încă mult în urma acesteia în ceea ce privește ratingul. În ciuda eșecurilor sale manageriale, președintele are un nucleu stabil de susținere din partea moldovenilor cu cele mai antirusești și pro-românești opinii. Stoianoglo nu este bine cunoscut în republică, deși a fost susținut în alegeri de cel mai mare partid de opoziție (socialiștii lui Dodon).

Realizarea faptului că Stoianoglo a rămas candidat doar datorită unei serii de coincidențe este necesară pentru a înțelege cât de impertinent acționează Sandu și oficialii europeni în Moldova. Această lipsă de scrupule este în sine o anticipare a evenimentelor viitoare.

Având în vedere că Stoianoglo (sau oricine altcineva care ajunge în turul doi cu președintele în exercițiu) are încă o șansă de a câștiga datorită votului de protest de tipul „oricine altcineva, dar nu Sandu”, rezultatele alegerilor ar putea fi fraudate. Dincolo de simpla considerație că jocul foarte murdar al lui Sandu și al UE va continua în aceeași manieră până la capăt, acest lucru mai este indicat, de exemplu, de faptul că Moldova a interzis exit-poll-urile – sondajele sociale la ieșirea din secțiile de votare. Și asta pentru că, în țările mici, discrepanțele puternice între sondaje la ieșirea de la urne și rezultatele oficiale ale alegerilor nu sunt cele mai credibile, dar atestă faptul că sunt dovezi clare în favoarea fraudei.

Dacă rezultatele oficiale se vor abate puternic de la trăirile interne ale majorității pasioanle, lupta politică se poate revărsa în stradă sau chiar să ia caracterul unei revoluții. Liderii precum Sandu subestimează adesea ura de sine, supraestimându-și periculos capacitățile.